Trăim nişte vremuri tare păguboase. În jurul nostru se prăbuşesc în cenuşă imperii şi se ivesc regate noi ale unor avortoni monstruoşi. Sisteme de valori efemere apar şi dispar într-o clipă. Axiologia este căzută în derizoriu şi toate încercările de clasificare au fost abolite pe baza unor sofisme brutale născute din renunţarea la orice inferenţe logice, la judecăţi sau raţionamente. Comparaţia ca operaţie a gândirii a fost înlocuită din neputinţă cu repetiţia pentru că viteza, criza de timp, acceleraţia, domină o societate care aleargă nebuneşte să-şi piardă identitatea. Un sistem societal în care viaţa a devenit o sclavă a algoritmilor şi în care algebra visului a fost înlocuită cu aritmetica primitivă a lui „a avea” ne constrânge să alegem în fiecare clipă un viitor anterior şi să păşim în acesta defazaţi, anacronici şi vetuşti. În elanul nostru donquijotesc şi efemer de a susţine un sistem de valori care nu se mai poate susţine singur de multă vreme, semănăm tot mai mult cu o pereche de chiloţi de damă roz,

În primele zile de vară ale anului 1883, pe 6 iunie, Ciprian Porumbescu se stingea în casa lui din satul Stupca, după care tânjise atât de mult în toate lunile în care încercase să-şi vindece tuberculoza în Italia. Avea doar 30 de ani şi compusese prima şi una dintre cele mai frumoase operete care s-au creat în România vreodată, compusese minunata Baladă pentru vioară şi pian, „Rapsodia română” şi  „Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag)...
Muzicianul cu destin romantic, ros de tuberculoză, bântuit de umbra unei iubiri imposibile, sensibil, visător, dintr-o familie modestă a venit pe lume într-o zi de 2 octombrie a anului 1853, la Şipotele Sucevei.

Susţin sus şi tare, şi nu cred că-mi voi schimba părerea, că oamenii „reali” sunt cei diferiţi.

Personalitatea ţi-o arăţi prin gesturi, prin îmbrăcăminte şi stil. Stilul n-are reguli, stilul nu înseamnă modă, înseamnă arta de a arăta cine eşti fără să te ajuţi de cuvinte. Ador oamenii care exagerează privind ceea ce iubesc, spre exemplu o persoană căreia-i place negrul şi se îmbracă doar în negru. Eu nu înţeleg prin asta rebeliune, sadicitate sau un rocker convins, ci curajul de a te exprima, indiferent că Xulescu consideră actul tău un act iraţional şi exagerat.

Şi până la urmă, şi dacă ai fi un rocker sadic, care ar fi problema?

Duminică, a fost cea mai lungă zi a anului 2015, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.
Solstiţiul de vară marchează cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie - 20 iunie, în anii bisecţi.
Potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.

- Bogdaaaan, Bogdan mamă, vino repede că trebuie să mergem la şcoală, întârziem.

- În zece minute sunt gata, nu mă mai bate la cap, nebuno!

- O.K. drăguţul de el, spuse imediat după aceasta doamna din faţa mea atât de slabă şi mică, încât uneori, în locurile mai umbroase, aveam impresia că pot vedea prin ea, asta dacă eliminam stratul gros de machiaj şi hainele de culori ţipătoare asemeni unei păpuşi barbie trecută de prima „tinereţe“ ce mă făceau să-mi uit definitiv teoria.

Faţa mea schiţă un mic zâmbet. „O.K.“, pentru ce?