Cenacluri...
Am ajuns şi la cenacluri pe cumetrii. Nu, nu râdeţi. Nu e o greşeală de tipar. Este crudul adevăr. Avem la nivel micro ceea ce se întâmplă la vîrf, la nivel macro, în politică, economie, finanţe etc. Spiritul de turmă, tendinţa de a imita (doar ne tragem din maimuţă...parcă !) se vădeşte până la cel mai mic nivel, dar să ajungi să ai 5-6 cenacluri într-un oraş cu 100-150 de scriitori (?) e prea de tot.
Divide et impera, slogan atât de vechi, şi, totuşi, cât de actual... Pentru că, în fond, cenaclurile astea de doi lei, « Amfora », « Clepsidra » sau cum s-or mai numi, nu au alt rost decât să disipeze, să împrăştie valorile şi,
- Detalii
- Scris de ELENA AGIU-NEACŞU
Sfânta Scriptură nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar există unele relatări extra biblice care vorbesc despre aceasta.
Magii de la Răsărit, după ce s-auînchinat Domnului în Betleem, au fost călăuziți să se întoarcă la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger. Irod, împăratul cel nelegiuit, văzând că fusese înșelat de către magi, a plănuit să omoare toți copiii din Betleem, pentru a-L omorî și pe Pruncul Hristos. Dar Dumnezeu a văzut intenția lui Irod și a trimis pe îngerul Său la Iosif.
- Detalii
- Scris de Ioan-Lucian Radu
Citește mai departe: Relatări despre viața lui Hristos în Egipt
„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!". Aceasta înseamnă că era conştient de ce spunea, deoarece el credea. Dacă nu ar fi crezut, nu s-a fi dus la Iisus. Trebuie, însă, să înţelegem că, în sine, credinţa omului nu este niciodată suficientă în faţa lui Dumnezeu.
Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuţiuni pe care le cunoaştem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga.
- Detalii
- Scris de Bartolomeu Anania
Citește mai departe: Frumoasă tâlcuire a versetului: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele"
Oamenii care scriu nu sunt oameni pe care nu poţi să-i crezi, pentru că ei ştiu să răstălmăcească cuvintele şi să se joace cu ele după propriul plac.
Oamenii care scriu nu sunt sinceri, dar sunt oameni în care poţi avea încredere. Ei trăiesc în universul lor şi-i compătimesc pe cei care nu ştiu să iasă din obişnuit, sunt oamenii pe care-i vezi singuri în cafenele cu o carte în mână sau privind în gol pe o zi ploioasă, singuri, nu pentru că n-ar avea cu cine să-şi petreacă timpul, ci pentru că se simt mai în largul lor aşa.
Scriitorii se îmbracă mult în negru, sunt inteligenţi, pentru că vorbesc mereu cu subînţeles şi se joacă cu mintea celorlalţi.
- Detalii
- Scris de ANDREEA BUZURIU
Pentru omagierea operei şi personalităţii unuia dintre cei mai valoroşi poeţi români, Octavian Goga, Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Cluj şi Uniunea Scriitorilor - Filiala Cluj organizează Concursul Naţional de Poezie «Octavian Goga» . Concursul este deschis tuturor creatorilor de literatură din ţară .
Condiţii de participare
Pot participa orice autori, indiferent dacă sunt membrii ai unor asociaţii profesionale sau dacă au volume publicate sau nu.
- Detalii
- Scris de Ioana Lidia Ilea