Dupa ce am ajuns la al IV-lea numar al revistei s-a iscat întrebarea, şi-a fost rostită de mai mulţi cititori, de ce nu publicam un program al revistei să ştie lumea (în)spre ce ne îndreptam. E foarte adevarat că de-a lungul istoriei presei româneşti foarte multe reviste au pus în fruntea primului număr un articol program distinct, multe dintre ele călăuzind nu doar colaboratorii momentului, ci o directie în evoluţia culturii şi a literaturii noastre. Alte reviste însă şi-au format programul din mers, ca să spunem aşa, şi el a fost repelat de cititori, mai repede sau mai târziu, în funcţie de intuiţia fiecarui.   Revista noastră şi-a expus programul, în general, chiar prin titlul şi prin motto-ul pus pe frontispiciul ei ( citatul din Noica: „Sufletul trebuie tratat ca pământul. Să i se dea ce-i trebuie pentru a fi roditor”), dar, probabil, mai puţin prin editorialele publicate pâna acum.

A-ţi propune să cauţi şi să scoţi în evidenţă proprietăţi, nuanţe ori atribute clare şi convingătoare pe baza cărora să poată fi acceptată disjuncţia netă dintre autoritate şi putere înseamnă a-ţi asuma dificultăţile şi riscurile pe care le presupune analiza fenomenologică ce încearcă să decripteze esenţele imuabile şi definitorii ale celor două fenomene, cu atât mai mult cu cât raza lor de incidenţă se intersectează deseori într-un spaţiu semantic fluid, unde după cum ne-a semnalat Heraclit, „totul curge”, totul e în schimbare și transformare, inclusiv semnificaţiile acestor concepte.

            Așadar, întrucât autoritatea şi puterea sunt prezente pretutindeni şi la toate nivelele din câmpul social şi existenţial al fiinţei umane, pentru că ele sunt admise ca fenomene ale vieţii de relaţie ce exprimă asimetria cantitativă

Cel mai greu este să polemizezi cu un stultor. Mai cu seamă dacă are și vagi cunștințe de cultură.  Pe Net se vede clar diferența și excelența. Am visat că eram la o adunarea a scriitorilor și nu prea vorbeam cu nimeni. Toți erau foarte preocupați. Cauza? Mi se pare clară – pe mulți îi domină dorința de a avea succes și , de ce nu, postumitate. Vanitas vanitatum. Întâlnesc nu numai la scriitori, în orice breaslă , în orice activitatea , vanitatea este duhul cel rău. Nu pot spune că vanitatea m-a ocolit. Dar mă lupt cu ea precum Iacob-patriarhul. Arta îndoielii este singura șansă. Filosofii ne-au făcut un mare dar. Citesc , vorba vine, studiez în chinuri ULISE  a lui Joyce. Frumos – „ Păzește-te de coarnele taurului, de copitele calului și de surâsul englezului”. Ciudat – „drumul excesului duce la palatul înțelepciunii”.

Indiferent de tema cercetată şi indiferent de domeniul abordat în orice demers teoretic, ce se vrea a fi riguros, coerent, inteligibil şi convingător, trebuie să se precizeze cât mai limpede semnificaţia conceptelor-cheie pe baza cărora se construieşte edificiul discursiv-argumentativ ce prezintă şi explică fenomenul investigat.

            Şi dacă această exigenţă metodologică e general valabilă în cercetarea ştiinţifică şi filosofică, în demersul de faţă ea se impune cu atât mai imperios cu cât fenomenul autorităţii, aşa cum am semnalat în mai multe rânduri, înfăţişându-se conştiinţei cunoscătoare sub forma sa ubicuă, mozaicată şi proteiformă pare dificil de încadrat, conturat, descris şi explicat printr-o investigaţie riguroasă de tip pozitivist.

Primul film documentar despre Peştera Polovragi a fost lansat la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu“.  Filmul „Peştera Polovragi – Împărăţia lui Zamolxe” a fost realizat de B. D. Media.
„Este un eveniment deosebit atât pentru mine, cât şi pentru societatea pe care o coordonez de 9 ani de zile. Dacă în lunile precedente şi în anii precedenţi v-am obişnuit cu albume muzicale şi cu festivaluri dedicate copiilor, iată că astăzi scoatem pe piaţă un nou film artistic documentar intitulat „Peştera Polovragi – Împărăţia lui Zamolxe”. Acest film este dedicat celebrei noastre peşteri de la Polovragi care în ultima perioadă a avut parte de o „reclamă” nepotrivită“, a precizat Dorin Brozbă, managerul B. D. Media.