1. “Soldaţii dorm. / În turnul cel mai înalt / Împăratul plânge.” Rar aceşti termeni să fi ajuns într-o asemenea relaţie. Totuşi ea străluceşte în orizonturile istoriei, povestită de bătrânul Herodot. Să însemne ridicarea valorii politice la conştiinţa de sine? Luminarea finitului ca finitudine din perspectiva infinitului, sub teroarea negativului descătuşat de mâna umană? revelaţia morţii absurde, puse în mişcare de om? clipa dinaintea alternativelor? Ea aminteşte de strigătul disperat al lui Ghilgameş la descoperirea morţii, a pierderii prietenului său Enkidu, prima consemnare de acest fel, un strigăt întreit: mai întâi pentru sine simţit ca abatere a unui “groaznic blestem”, mai apoi, ca o rană a întregii naturi, a naturii-mame, de unde jivinele, sălbăticiunile, codrii şi apele sunt strigate să-l jelească, şi în fine a omului, “locuitorii întinsului Uruk” fiind chemaţi să ia aminte şi să-l plângă:

Fără teama de-a greşi, putem spune că aproape toată istoria universală – aşa cum ne este dat să o cunoaştem în clipa de faţă, gravitează în jurul unor personaje ilustre (personalităţi făcătoare de istorie), care de fapt se dovedesc a fi dictatori sadea, fie că avem în vedere chipuri memorabile de regi şi împăraţi, fie că ne gândim la mari conducători de oşti, ori – mai aproape de zilele noastre – la unii preşedinţi de state moderne.

     Căci, la drept vorbind, ce altceva decât un neiertător autocrat, torturat de imaginea cosmocratorului (deci mai mult decât un oarecare dictator!) a fost Alexandru Macedon, cel care – definitiv subjugat de practica orientală a zeificării conducătorului – nu a ezitat să-l crucifice pe Calistene, nepotul lui Aristotel, pentru vina acestuia că în loc să i se închine Macedoneanului ca unui zeu, s-a apropiat de el şi l-a sărutat pe obraz?!

„Omul are nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel

Dincolo de descoperirile sale extraordinare din domeniul medicinei pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg si biolog francez Alexis Carrel a fost si un om profund religios.  De-a lungul carierei sale a constatat influenţa covârşitoare pe care credinţa o are asupra sănătăţii sufleteşti şi trupeşti şi a ajuns să creadă în miraculoasa putere de vindecare a rugăciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru. Acest studiu asupra rugăciunii este inspirat din observaţiile sale culese în decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile şi din toate clasele sociale, bolnavi sau sănătoşi, credincioşi sau necredincioşi.

Marii creatori din literaturã au impresionat în toate timpurile, atât prin înfãtisarea si comportamentul lor, cât si prin ideile prin care le-au generat si sustinut în fata contemporanilor în mijlocul cãrora le-a fost dat sã trãiascã. Localitatea Sichevita, asezatã la limitã de judet si la margine de tarã, pe Clisura Dunãrii, a avut sansa sã-l aibã, timp de 4 ani si 10 luni (septembrie 1936- iulie1941), ca „perceptor” pe Ion Pena, poet, epigramist si prozator de o valoare (ne)recunoscutã, din perioada interbelicã, care n-a avut parte de o viatã lungã, trãind doar 33 de ani (1911-1944).

Desi s-a nãscut pe meleaguri teleormãnene, în localitatea Troianu (Belitori, în trecut), la 25 august 1911, fiind primul din cei 7 copii ai familiei Chiriþã, cariera sa literarã s-a cristalizat în perioada trãitã pe meleagurile bãnãtene (1936-1941)

Pornesc la analiza ce mi-am propus-o de la evoluţie şi progres, două concepte care au înfierbântat şi continuă să înfierbânte conştiinţele cu adevărate preocupate de soarta şi viitorul omenirii. Căci dacă pentru materialiştii prin excelenţă (fiii succesului de felul politicienilor şi pragmatiştilor), evoluţia omului şi progresul lumii sale sunt realităţi atât de evidente, încât ar fi de-a dreptul absurd să le pui la îndoială, iată că mai sunt gânditori, nu neaparat pesimişti sau idealişti (bunăoară aşa ca scriitorul francez Léon Daudet), care compară evoluţionismul cu un orb, iar progresul cu un paralitic: Când cade orbul, cade şi paraliticul pe care-l cară în spate!

            Fireşte, critici şi revolte împotriva inegalităţilor şi nedreptăţilor sociale