„Frumosul va salva lumea.” – Feodor Dostoievski
Deși ne aflăm într-o epocă a tehnologiei, în care omenirea pare să înainteze spectaculos din punct de vedere tehnologic, lumea sărăcește profund în plan spiritual. Trăim într-un timp al vitezei excesive, al imaginii agresive, al senzaționalului ieftin și al unei libertăți înțelese greșit. Azi nu mai există în niciun domeniu acea responsabilitate morală, totul pare a fi permis în numele libertății și al modernismului, ajungându-se până la abolirea oricăror limite.
În acest peisaj atât de tulbure, sufletul omului contemporan este tot mai obosit, tot mai neliniștit și mai dezrădăcinat. Acum, mai mult decât oricând, lumea are nevoie de o salvare prin întoarcere la frumos, la valorile morale și creștine, la familie, bun gust, eleganță și armonie.
Când spun ‘’frumos’’ mă refer la frumosul autentic, profund. Nu mă refer nici la frumosul superficial sau artificial și nici la luxul ostentativ. Frumosul adevărat este expresia ordinii interioare. El se naște din echilibru, din măsură, din respect față de sine și față de ceilalți.
- Detalii
- Scris de Mihaela CD
A alege înseamnă a te angaja în ceva cu capacitatea care-l particularizează pe om ca om. Alegerea celei mai strălucite și mai minunate trăsături din infinitele oferte ale naturii reprezenta pentru teoreticianul artei numai prima treaptă în procesul de umanizare a produsului. Din ceea ce a ales, artistul purcede la crearea unei armonii. Armonia, o știm deja, a fost sinonimul general acceptat pentru frumos sau pentru țelul artistului de-a lungul tuturor epocilor cunoscute de filosofia artei. Numai termenul generic a rămas însă același.
Pentru realitatea medievală, să ne reamintim, armonia semnifica maximum de concurare umană a Unității divine. Lumea creatoare, condamnată prin însuși caracterul ei să fie multiplă, se înălță întru armonie, ca o "cetate bine rânduită", ca un cor de voci consonante, străduindu-se prin propriu-i efort să fie cât mai asemănătoare cu putință cu unitatea simplă a lui Dumnezeu.
În vremea noastră, armonia încă mai este o categorie estetică. Dar acum, nu teologia, ci mai degrabă psihologia este regina științelor. Așa încât astăzi armonia este uneori definită ca armonie a impulsurilor: sinestezie.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (14) ARMONIA ÎȘI APROFUNDEAZĂ ÎNȚELESUL
Cei care au scris despre teoria poeziei și-au întemeiat observațiile critice pe o filosofie la fel de vagă a relației dintre frumos și artă. O variantă la tema artei ca imitație a adevărului interior precum și ca furnizare de frumusețe este tabloul poetului incomparabil făcut de Sir Philip Sidney. El "merge mână în mână cu Natura", dar "devine în fapt altă Natură"(Sidney, op, cit, p, 8). Sidney susține că întregul sistem al artelor liberale are drept obiect natura, căreia i se supune. Sigur poetul este capabil să depășească toate operele naturii și să se înalțe deasupra lor, deoarece Făuritorul ceresc l-a făcut și pe el, la rându-i, făuritor. "Natura n-a împodobit niciodată pământul în tapiserii atât de bogate cum au făcut-o feluriții poeți, nici cu râuri plăcute, arbori roditori, flori dulce-mirositoare, nici cu orice altceva ar putea face mult preaiubitul pământ și mai fermecător"(Loc, cit.). Poetul îl crează pe îndrăgostitul ideal Teagene, pe prietenul ideal Pilade, pe soldatul ideal Orlando, pe prințul ideal Cirus. "Spiritul înălțat" al poetului ne face să știm ce este desăvârșirea.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Istoria lumii până la Voltaire nu era decât o penibilă înșiruire de regișori și dictatori, mai mult sau mai puțin degenerați, plus luptele ce se dădeau pentru ocuparea tronului și menținerea la putere un timp cât mai îndelungat, ocazie cu care deveeau personaje istorice atât susținătorii suzeranului în exercițiu, cât și adversarii fățiși ori din umbră ai acestuia. Ăsta, de altminteri, este motivul pentru care toate perioadele istorice, din antichitate și până în zilele noastre, sunt pline ochi de intrigi, comploturi, asasinate și războaie, inclusiv conflictele și războaiele religioase, precum cruciadele creștinilor occidentali împotriva mahomedanilor, îndeosebi împotriva otomanilor, războaiele catolicilor francezi pentru lichidarea calvinilor/hughenoților, a lungului și pustiitorului război de 30 de ani (1618-1648), purtat de alianța catolicilor europeni împotriva protestanților, apoi encomienda sau nimicitoarele războaie purtate de conchistadorii spanioli (alde Hernan Cortes și Francisco Pizarro) împotriva imperiului aztec (Mexicul de astăzi) și al celui incaș (actualul stat Peru), nu în ultimul rând jihadul sau „războiul sfânt” al musulmanilor împotriva necredincioșilor/neislamicilor.
Marele iluminist francez a fost primul istoric și gânditor care a subliniat rolul maselor, nu doar întru împlinirea perioadelor istorice (sclavii în Antichitate, șerbii și meșteșugarii în Evul Mediu, țăranii, proletarii și burghezii în epoca modernă), ci și în declanșarea unor schimbări politico-sociale prin răscoale, proteste spontane, greve sau chiar revoluții.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Cea mai cuprinzătoare definiție a artelor făcea din ele fie un mojloc de perfecționare a naturii, fie o formă de concurare a activității creatoare a lui Dumnezeu. Pentru curentul de gândire ortodox, imitația era esența oricărei arte. Simpla imitație era lărgită într-o imitare a naturii, iar acesta, la rândul ei, într-o imitare a artei lui Dumnezeu. Poetul este un alt Dumnezeu, spune Scaliger cu îndrăzneală, deoarece el poate crea ceea ce ar trebui să fie (Scaliger, POETICA, cartea I).- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (12) SEMNIFICAȚIA MORALĂ ȘI METAFIZICĂ A ARTEI. FRUMOSUL CA NATURĂ ASCUNSĂ