Una dintre cele mai obişnuite imagini ale timpului este centrată pe moarte privită ca sfârşit al duratei unei fiinţe. În acest fel moartea ar fi sinonimă cu distrugerea a ceva. Martin Heidegger este cel care a încercat (şi a reuşit) să regândească timpul pornind de la aneantizare înlocuind, astfel, conceptele simpliste de moarte şi de timp cu nişte concepte filosofice. Modul în care filosoful german gândeşte moartea, după cum am văzut în paragraful precedent, se bazează pe o profundă viziune ontologică. De aceea sensul morţii omului este impus de această abordare ce are în centrul ei fiinţa. Din această perspectivă E. Lévinas[1] susţine că trebuie să ne „asigurăm că analiza fiinţei-aici, desfăşurată ca analiză a întrebării care se pune referitor la fiinţă, îl dezvoltă pe esse, fiinţa în sensul său propriu, în conformitate cu sensul său propriu şi nu în conformitate cu vreo deformare derivată”.

1. Celui ce i se retează o mână, sau un picior, totdea­una în somn visează că scrie cu acea mână, că aleargă cu acel picior. Cei care au fost invalidaţi în societate aş­teaptă ziua cea mare pentru a deveni valizi, cu trup de lumină. Bucată cu bucată de s-ar rupe dintr-un om, tiparul fiinţei sale nu poate nimeni să-l atingă. Acesta este înscris într-o ordine mai adâncă, abisală, de aceea năvăleşte cu forţă în visul omului. În visul din timpul somnului, dar şi în visul din timpul de veghe. Cultura strânge aceste vise şi caută să-l redea pe om întreg.

Tot astfel se întâmplă şi cu un popor invalidat de ve­cini prea puternici, de imperii neîncăpătoare în sine. Ti­parul fi­inţei sale încrustat în memoria şi piatra istoriei nu poate fi atins, chiar dacă peste el minţi bolnave şi cre­ioane boante trasează o altă hartă. Un popor îşi are o memorie colectivă, iar aceasta constituie geneza oricărui vis al său.

La 12 noiembrie 1857 s-au tipărit în Moldova primele timbrele poştale, imprimate cu un cap de bour, vechea stemă a Moldovei, astăzi unele dintre cele mai valoroase mărci poştale din lume.

Capetele de Bour reprezintă un pas important către independenţa şi autonomia Moldovei faţă de imperiul Otoman, care la acel moment nu permitea Ţărilor Române nici un fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Acest lucru este totodată o dovadă a modernizării accelerate prin care au trecut Principatele Române după jumătatea secolului al XIX-lea.

Testamentul olograf al lui Avram Iancu, scris în 1850, a fost predat, vineri, în custodia Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca de către Fundaţia Raţiu, documentul urmând a fi prezentat publicului într-o expoziţie.

Indrei Raţiu, fiul cel mare al lui Ion Raţiu, a declarat, vineri, la BCU, că testamentul a fost păstrat şi transmis pentru posteritate de familia Raţiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am predat în custodia BCU, din partea Ratiu Family Charitable Foundation, testamentul olograf al lui Avram Iancu.

La 11 noiembrie 1947 se dă sentinţa în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viaţă împreună cu vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache.

După 23 august 1944,  Iuliu Maniu, fost deputat, fost prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933) şi preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc (1926-1933, 1937-1947), a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.

La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareşalului