„S-a dus, Doamne,
Bucuria din inimile noastre.
Și muzica străină a luat locul
Cântecelor noastre din popor”.
În loc de rezumat. Dacă nu scriem pe probleme care să fie legate de realitățile vieții, care să producă efecte benefice în societate, înseamnă că facem parte (1) fie din categoria jurnaliștilor care, în lăcomia lor nebună după bani, după bunuri materiale și posesiuni, acceptă, în schimbul plății, să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să slujească și lui Satan, să îşi vândă ţara şi neamul, (2) fie din categoria grafomanilor, al celor care sunt dominați de impulsul patologic de a scrie mult și fără rost. Acesta este crezul meu când scriu fiecare articol: să ofer ceva din adevărurile lumii în care trăim care pot fi de folos. Articolul de față abordează problema mulțimii de emisiuni muzicale de la radio, care sunt toxice pentru tradițiile noastre strămoșești și creștinești. Numai prin prezentarea acestor situații reale vom reuși să mai salvăm atât cât a mai rămas din frumoasa și bogata noastă spiritualitate, în baza căreia acest popor a rezistat de mii de ani atâtor și atâtor vicisitudini care s-au abătut asupra sa.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Citește mai departe: Emisiuni muzicale de la radio care sunt toxice pentru tradițiile strămoșești
Colegul meu Ladislau avea motocicletă. Aşa l-am cunoscut, când a venit cu repartizare ministerială pe una dintre cele trei catedre de matematică de la şcoala noastră.
A venit cu motocicleta, împreună cu frumoasa lui soție, Gabriela, repartizată şi ea pe unul dintre posturile vacate de educatoare din învățământul preşcolar, la secția cu limba de predare maghiară. Pentru ea, pentru Gabriela, refuzase Loați postul de asistent universitar la Catedra de Matematică a Universității Babeş - Bolyai din Cluj - Napoca.
Au venit cu motocicleta, spuneam, tocmai din Aiud, oraşul său natal, în care tatăl dânsului era tot profesor de matematică.
Purtau cască, amândoi, şi costume speciale pentru motor. Arătau ca doi cosmonauți.
Prietenul meu Loați, pe care-l cunoşteam încă din studenție, copilul teribil al matematicii universitare, era un as, un adevărat profesionist în conducerea motocicletei. Lucru pe care nu-l ştiam până acum. Făcea demonstrații pe două roţi, prin curtea blocului. Mă temeam să nu lovească vreun copil. Unii locatari îl urmăreau din dosul perdelelor, cu admirație, dar şi cu îngrijorare, ştiind că în ultima vreme colegul meu se împrietenise cu paharul, la crâşma de peste drum, acolo unde funcționa pe post de barmaniță una dintre fostele noastre eleve, de care Loați era îndrăgostit total, la modul platonic.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Mihail Pascaly (actor regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist) scria, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, o trilogie în versuri cu titlul Viitorul României în care personajul său, poetul și ofițerul, în același timp, Vasile Cîrlova, figura centrală a piesei, avea o premoniție exprimată prin versurile de mai jos, care s-a și îndeplinit după scurt timp, după ce Țările Române au depășit „haosul blasfemat”.
„De sub vălul de uitare, din ăst haos blasfemat,
Naște-o nație cu viață, una și aceeași fie,
A vechimii, a puterii, naște juna Românie!”
Mihail Pascaly (1830-1882)
Mica Unire Mare din 24 ianuarie 1859, care a adus, în final, pe harta Europei, un nou stat, România, a avut loc grație schimbării raportului european de forțe în urma Războiului Crimeei (1853-1856), desfășurat între Imperiul țarist și o coaliție franco-anglo-turco-piemonteză și prin care se urmărea, în primul rând, expansiunea Rusiei în Vest și Est.
- Detalii
- Scris de Virgil Pană
1.Tainele existenţei
Viaţa şi moartea sunt cele două taine cutremurătoare care marchează destinul, cele două borne – aparent antipoidale – între care se mişcă existenţă. De ce aparent antipodale? Deoarece în profunzimea creuzetului divin al creaţiei, viaţa şi moartea se întreptrund desăvârşit şi necontenit, astfel că sfârşitul uneia se constituie în începutul celeilalte, şi ele amândouă coexistă într-un echilibru miraculos şi precar, spre bucuria şi deznădejdea omului angajat pe calea anevoioasă a gustării din fructul fericirii.
Destinul omului şi al istoriei sale este aidoma unei scări în dublu sens: capătul de sus duce înspre culmi imposibil de atins fără o pregătire temeinică prin iubire, cumpătare şi înfrânare, în timp ce capătul de jos se îndreaptă spre hăurile fără fund ale abjecţiei şi satanicului. Fireşte, e mult mai uşor să cobori decât să urci, îndeosebi atunci când conştiinţa s-a hrănit cu himere şi s-a adăpat cu cocleala lui “Je m’en fiche”…De asemenea, sunt dese cazurile când faptele contrazic vorbele ori făcăturile, domeniu unde oglinda conştiinţei este astfel reglată şi manevrată, încât ajunge să reflecte – statornic și hiperbolizat - doar faptele de cinste.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Subtilitatea, originalitatea și profunzimea analizelor și sintezelor probate de eseurile grupate sub genericul incitantului capitol EMINESCU – orizontul matematic (60 de pagini) din volumul Invenție și descoperire (Ed. Cartea Românească, București, 1989, 296 p.), ca și referirile savantului de recunoaștere internațională Solomon Marcus ne dau imboldul de a-l defini drept un eminescolog de forță – titlu simbolic, cu care îl încununăm acum, în premieră absolută.
Noi, oltenii, avem un motiv anume, în plus, față de cetățenii din celelalte Provincii Magna ale României, generat de realitatea că Universitatea din Craiova a fost cea dintâi din țară care i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în anul ……….. , abia după aceea, la distanță de câte doi-trei ani urmând să i-l confere și suratele din Bacău (municipiul său natal), Constanța, Timișoara, Petroșani.
Din parcursul profesional de excepție al lui Solomon Marcus, ne permitem să spicuim o parte dintre momentele de vârf:
*în vara anului 1944, în plin război mondial, susține examenul de bacalaureat, în Bacău, cu media cea mai mare din toți cei 156 de absolvenți de liceu ;
*răstimp de cinci ani: 1944 (toamna) – 1950 (vara) urmează cursurile de zi ale Facultății de Matematică a Universității din București ;
*în numai 18 ani, urcă voinicește toate treptele didactice: asistent universitar din 1950, lector – din 1955, conferențiar – din 1964, prof. univ. dr. din 1966 ;
- Detalii
- Scris de Dan LUPESCU
Citește mai departe: MIHAI EMINESCU așa cum NU l-ați visat niciodată! (I)