În data de 10 aprilie 1937, Principele Nicolae, fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti.
El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brana.
Principele Nicolae al României (alternativ Nicolae Brana; n. 5/18 august 1903, Sinaia, Prahova, România – d. 9 iulie 1978, Madrid, Noua Castilie(d), Spania) a fost cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României.
Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 – 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I.
Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României (așa-zisa Restaurație a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Prințul român decăzut din drepturi și autoexilat sub pseudonim
Avea dreptate Nicolae Iorga când spunea, în urmă cu aproape un veac, că „Un popor care nu-și cunoaște trecutul, e condamnat să-l repete” (bineînțeles, cu toate derapajele sale politico-ideologice și economico-sociale). Îndeosebi astăzi, în epoca democrației după ureche (bogații tot mai bogați și săracii tot mai săraci, aparenta libertate a cuvântului și a votului, imbecilizarea programată și crima ridicată la rangul de diplomație), când – cel puțin pe meleagurile mioritice postdecembriste – istoria contrafăcută, adică scrisă/comandată de învingători (în perioada postbelică de staliniști, astăzi de globaliștii sionisto-corporatiști), nu numai că este în mod intenționat distorsionată (de pildă, întreaga epocă legionară și antonesciană, cu bune și cu rele, a fost decretată „criminală” de către torționarii politico-ideologici ai prezentului demonocratic, așa că în continuare este țintuită la stâlpul infamiei alogene), dar riscă, împreună cu geografia și alte materii „neproductive” pentru sexologie și afacerism să fie izgonite din viitoarea programă școlară de istoria holocaustului, geografia banului și „știința” divertismentului digital.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Șerban Cantacuzino, un voievod cărturar, modern și realist
Oricât mi-aş dori, cu rândurile care urmează nu bat la porţi deschise. Sensul întâmplărilor de-a lungul istoriei pare destul accesibil cunoaşterii: fiinţa umană a inventat scrisul, apoi a folosit suporturi manipulabile - piatră, argilă, lemn, papirus, pergament, scoarţă de mesteacăn [1], mătase, hârtie, ecran (medii digitale) – pentru a-l păstra şi a transmite informaţia mai departe, spre viitor. Parcursul nu a fost lipsit de obstacole, trecerile fiind de fiecare dată încărcare de controverse, vocile cassandrelor sunt mereu neobosite, capacitatea de invenţie a omului este mereu însoţită de frâna conservatorismului, scepticismului, nepăsării, relei voinţe şi mai ales a intereselor economico-financiare ale elitelor conducătoare ale societăţilor. Chiar în clipa în care citiţi aceste cuvinte, sute de mii de patente de invenţii, foarte multe dintre ele revoluţionare, sunt blocate în arhivele bine secretizate ale marilor corporaţii multinaţionale, care, de altfel, controlează şi guvernele. Ceva le mai scapă printre degete, sunt minţi luminate, care mai gândesc şi în perspectivă, aşa că omenirea face în fiecare zi câţiva paşi mici spre… Spre ce? Încotro? Deja sunt pe cale de a devia de la ceea ce mi-am propus să prezint aici şi acum! Cert este că, aproape pe neobservate, de vreo jumătatea de secol, lumea se schimbă iremediabil.
- Detalii
- Scris de Florin Dochia
Citește mai departe: Înapoi la papirus! Interconectare şi marketing informaţional
Romulus Vulpescu - poet, prozator, traducător român - s-a născut în data de 5 aprilie 1933 și a decedat în anul 2012, 18 septembrie.
Romulus Vulpescu a fost fiul Elenei (născută Botez) și al lui Constantin Vulpescu, maistru militar armurier.
A fost căsătorit cu prozatoarea Ileana Vulpescu, cu care a avut o fiică, Ioana (d. 2012).
A urmat, la București, școala primară, liceele „Sf. Andrei” (1939-1948) și „Gh. Șincai” (1948-1951), unde a frecventat clasele X-XI la seral, în paralel cu o școală profesională (1950-1951), devenind și strungar calificat.
S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie, Secția Limba și Literatura Română, a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1955.
După absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991).
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Romulus Vulpescu a fost strungar, parlamentar și membru al CNA
Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, Dolj, România – d. 12 mai 2021, București, România) a fost o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare română.
După o licență în Litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.
Ileana Vulpescu a scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă, și a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă și contemporană românească.
Debutul Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, romanul său Rămas-bun (Editura Cartea Românească - 2100 de exemplare) a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu