Istoria Dinastiei Române a început acum 150 de ani odată cu sosirea în ţară a Principelui Carol, prusac din Casa de Hohenzollern, fiul Prinţului Karl Anton şi al Principesei Josephine.

Primirea triumfală de care a avut parte în București la 10 mai 1866 a pus capăt unei perioade de incertitudine în Principatele Române.

Unirea, în pericol

Instabilitatea politică începuse imediat după ce o coaliţie formată din conservatori, liberali moderaţi şi radicali l-au forţat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Invenţia purta numele de “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”

Una dintre personalităţile ştiinţei româneşti de mai puţin largă notorietate, dar de indubitabilă valoare pe multiple planuri este Petrache Poenaru (1799-1875). Personalitate de o rară predilecţie pentru varii domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru dreptate socială şi naţională”.
 
A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. Participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează apoi şi ca director.

Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale de fruntaşul liberal

Ion I. C. Brătianu (1864 - 1927) a fost om politic, inginer, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi membru de onoare al Academiei Române. Dominând cu autoritate viaţa politică din România timp de două decenii, în aceeaşi măsură adulat şi contestat, Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi politice din istoria României. Viaţa sa aproape s-a confundat cu aceea a Partidului Naţional Liberal, pe care l-a condus şi prin care s-a realizat ca om politic.
 
Ion I. C. Brătianu a avut o traiectorie politică fulminantă, purtând povara grea a numelui pe care îl avea.

Cartea lui Dumitru Hurubă, Scorpionisme (Ed. „Eubeea”, Timişoara, 2011), poartă reflexia dimensionată satiric asupra vieţii sociale cu tot ceea ce înseamnă aceasta într-un moment de schimbare de paradigmă socială, ideologică şi politică – postdecembristă. Partea întâi este formată dintr-o suită de 94 de Tablete, scorpionismele propriu-zis, apărute în publicaţia Oglinda din Deva (de la sfârşitul lui aprilie 1995 până la sfârşitul lui februarie 1997; câteva şi în Lumina), iar a doua, Ş.A., cuprinde 10 studii eseistice, diverse, care se aşază alături şi rezonează cu prima prin atitudine. Primele circumscriu „ocazional” (datorită modului lor de apariţie) un „extract” social de doi ani, dar semnificativ, întrucât vin după consumarea unei perioade de şapte ani. Nu datorită semnificaţiei cifrei sau trimiterii la visul faraonic (de care autorul se foloseşte într-o tabletă),

(Încotro mergem?)

            Din cele mai vechi timpuri omul s-a arătat preocupat de „citirea” viitorului său, motiv pentru care în lumea antică a Orientului şi Occidentului erau consultate oracolele. Grecii antici, de pildă, aveau temple în care se păstrau oracolele, în oraşe precum Crotona, Delfi sau Teba. De o mare faimă se bucura oracolul din Delfi, mai exact zeul Apollo, care avea în Delfi, la fel ca în multe alte oraşe, un templu unde legătura cu divinitatea se făcea prin Pitia. Acestor celebre tălmăcitoare-ghicitoare li se datorează supranumele de Pitianul atribuit zeului Apollo.