La data de 19 noiembrie 1912 se năştea omul de ştiinţă George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, în 1974, pentru contribuţiile la înţelegerea structurii şi organizării funcţionale a celulei. A descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare.

''M-am născut în noiembrie 1912 în Iaşi, vechea capitală a Moldovei, în estul României. Educaţia mea a început în acel oraş şi a continuat prin luarea bacalaureatului la Liceul “Al. Haşdeu” din Buzău. Tatăl meu, Emil Palade, a fost profesor de filozofie, iar mama mea, Constanţa Cantemir Palade, a fost învăţătoare. Mediul familial m-a ajutat să capăt, cu timpul, un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie.

O nouă descoperire demonstrează legătura dintre actul decizional al oamenilor şi matematică: cele mai iraţionale alegeri pot fi explicate de teoriile mecanicii cuantice. Toate alegerile pe care le luăm coexistă în acelaşi timp, până în momentul în care luăm o decizie şi celelalte posibilităţi dispar.

Cercetătoarea Zheng Joyce Wang de la Universitatea din Ohio spune că teoria cuantică ne permite să ne imaginăm fiecare opţiune posibilă până când ne decidem.

Trecerea de la particulele subatomice (domeniul teoriei cuantice), la deciziile luate cu discernământ este una mare. Se poate demonstra faptul că prezentul nesigur din fizica cuantică se potriveşte cu cel din minţile noastre.

Poetul, Ioan Alexandru , s-a ivit în glas de colinde, în ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, pe „vremea colindelor”, la 25 decembrie, 1941, într-un sat ardelean, şi ursitoarele i-au menit să evoce în opera sa spiritul acestui neam prin coordonatele lui cele mai profunde: credinţa , familia tradiţională şi românismul: Ungerea noastră n-a fost pe coroane/ Pe aur n-am luat sfântul semn/ Ţărani, vlădici, în scuturi, în sumane/ Ne-mpărtăşeau cu lingura de lemn. /Umili şi nebăgaţi în seamă/ Slugi unii altora domnească unul stăpân,/ Nedeslipiţi de sanctuarul mamă, / Cu-nvlăstărirea rănilor din mâini./ Lacrima ajunsă milenară/ Plasată-n cosmos de-un popor/ Evlavia întemeiază-o ţară/ Prefăcând-o-n foc mistuitor.”(Transilvania).

Avea notat Nicolae Iorga în cugetările sale, că în viaţă, dincolo de umbra care te însoţeşte numai în raport cu lumina, vei avea întotdeauna doi tovarăşi, binele pe care l-ai făcut şi răul pe care l-ai făcut. Se pare că cei doi tovarăşi te însoţesc şi după ce ai trecut în veşnicie. Pe Ion Burnar îl însoţeşte în eternitate binele pe care l-a făcut. Şi a făcut bine multora, cu asupra de măsură. La trei ani după trecerea sa în lumea veşnică, un inimos prieten, scriitorul Valeriu Sabău, prozator şi poet, a decis să-i nemurească memoria într-un volum omagial, pe care l-a iniţiat şi îngrijit, iar apoi l-a tipărit cu sprijinul Bibliotecii Petre Dulfu din Baia Mare. Lansarea a avut loc la sfârşitul lunii trecute, când săptămânalul nostru nu-şi reluase încă apariţia. Ne facem prin urmare o datorie de onoare să consemnăm evenimentul, care a fost cu adevărat unul de netăgăduită semnificaţie culturală.

Poetul nostru naţional n-a fost scutit în timpul vieţii de neplăceri. Dimpotrivă, relaţia sa cu contemporanii, autorităţi, politicieni, oameni de afaceri etc. a fost deseori tensionată şi în cele din urmă a dus la lichidarea sa fizică. Neplăcerile erau rezultatul atitudinii sale intransigente faţă de corupţia din societate, faţă de venalitatea politicienilor şi nu mai puţin faţă de lăcomia cu care veneticii încercau şi reuşeau de cele mai multe ori să se înfrupte cu neruşinare din bunurile şi bogăţiile ţării. Nu e de mirare deci, că detractorii poetului se reped şi astăzi cu o ură mereu alimentată de resentimente faţă de personalitatea sa şi faţă de însăşi esenţa şi profunzimea naţiunii române, încercând să-i minimalizeze meritele şi să-i estompeze genialitatea. Posteritatea poetului este şi astăzi maculată nu numai de detractori ci şi de cel puţin două categorii de români,