La 29 ianuarie 1860 s-a născut scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov (d. 15 iulie 1904).

Cehov s-a născut la Taganrog, oraş la Marea Azov.

Între 1867 şi 1879, face studii primare şi secundare în oraşul natal. Frecventează teatrul şi conduce o revistă a elevilor.

După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditaţii. În 1879, începe studii de medicină la Moscova şi-şi ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice.

Prezentare generală

Oraşul Sighetul Marmaţiei (numit în trecut şi Sighetul Maramureşului) este atestat documentar în anul 1326 şi ca oraş în anul 1352. Capitală de peste şase veacuri a Maramureşului istoric, oraşul Sighet are urme de vieţuire umană din paleoliticul superior (10.000 î.Cr.), neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului; aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică ne dă dreptul a afirma că teritoriul oraşului a fost locuit permanent de comunităţi umane din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Aşezat la confluenţă de ape şi văi, oraşul Sighet a polarizat economic şi comercial zona Maramureşului.

În general, biblioteca este o lume văzută prin miile de ochi ale autorilor. Iar Emerson spunea că este un cabinet magic în care există multe spirite vrăjite. Înţelegem lumea prin ochii autorilor şi prin spiritul de percepere al cititorului. Când citim o carte, este o întâlnire a acesteia cu cititorul său, atunci se declanşează actul estetic. Altfel cartea este un obiect mort. Însă, remarcăm, că aceeaşi carte se schimbă, din moment ce noi suntem în permanentă schimbare. Vorba lui Eminescu din Glossa: „Vremea trece, vremea vine/ Toate-s vechi şi nouă toate “, sau cum zicea Heraclit: „Omul de ieri nu este omul de azi, iar cel de azi nu va fi cel de mâine”. Iar dacă noi, cititorii, ne schimbăm necontenit, pot spune că fiecare lectură a unei cărţi, fiecare recitire, fiecare rememorare despre această carte în imaginaţia noastră reânoieşte textul.

Toți oamenii suntem legați unii de alții, ne ducem viața în comunități pornind de la familie, locul de muncă, localitate, țară. În biserică ne împreună-cuminicăm cu Trupul și Sângele Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Permanent intram în contact cu semenii de-ai noștri, în tot ce facem, în cele ale vieții, ale credinței și până la urmă în toate cele ale neputinței, suferinței și ale morții!

Omul este făcut după chipul și asemenarea lui Dumnezeu. Desigur imperfect, dar perfectibil prin propria voință ,iar cu ajutorul lui Dumnezeu poate ajunge la sfințenie. Fiecare confruntare cu propriile limite ori întâlnire cu semenii este o provocare, o ocazie de a ne vedea în ceilalți ca într-o oglindă.

Între artă şi religie (chiar în varianta ei mitologică) există o strânsă legătură, întrucât ambele compartimente sunt atât de profund umane încât vizează cu insistenţă transumanul prin cele două forme, care – aşa cum ne încredinţează Petre Ţuţea în cartea sa Între Dumnezeu şi neamul meu – definesc sacralitatea căii lor de acţiune: inspiraţia (favoarea divină) şi revelaţia (acţiunea directă a divinităţii).
    Probă în acest sens sunt două exemple de referinţă pe care le-am extras din istoria spiritualităţii umane – primul din formidabila istorie a Greciei antice, celălalt din zbuciumata istorie a aşezării spiritului evreu în matca monoteismului: