„Căutați pe cei ce caută adevărul

și feriți-vă de cei ce l-au găsit.”

A.GIDE

„Omul drept nu este cel care nu nedreptățește pe nimeni,

ci cel care, având putere să facă rău, se ferește să-l facă.”

                                                                               PITAGORA

Această lucrare încearcă să evidenţieze şi să clarifice modul de abordare al Mitului Edenului ca Paradis în poezia europeană, cu sensurile, semnificaţiile conceptului de Paradis, Eden sau Rai, inclusive cu toposurile ce tangenţiază acest concept în diferite locaţii al spaţiului dintre Marea Mediterană, Marea Nordului, oceanul Atlantic, până în Munţii Urali. Tot odată încercăm să clarificăm modul de înţelegere şi percepţie al Edenului şi ipostazele acestuia în poezia europeană a secolului trecut.

În contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la bază ceea ce scria Eugen Simion în „Scriitori români de azi”, a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendulării între două universuri. Prin construcţia psihică a omului,

Cuza reprezintă simbolul unei generaţii care cu mult curaj şi dăruire a pus bazele statului român modern. Au reuşit în vremuri grele să fie uniţi şi să facă reformele fără de care noua structură statală nu avea cum să reziste. Cuza este cel care a reuşit să pună statul român în mâna românilor prin reforme ce le-au dat acestora putere.

Dubla alegere a lui A.I. Cuza

Pe data  de 5 ianuarie 1859, A. I. Cuza este ales domnitor în Moldova, iar peste câteva zile, pe 24 ianuarie, este ales domnitor şi în Ţara Românească. Acest eveniment reprezintă certificatul de naştere al statului român modern, singurul care putea asigura protejarea identităţii şi naţiunii române.

Poate e bine că dr. Lengyel Peter nu precizează în articolul său „ Nimeni nu e vinovat” unde a fost acţiunea umanitară a cluburilor „Rotary” şi „Rotaract”. Am văzut un loc, o localitate, un cătun mai exact, care sigur are mai mulţi copii decât întreg Maramureşul nostru. Un loc unde sărăcia strigă în gura mare, un loc unde copiii se bucură de orice urmă de bunăvoinţă primită de la cei mari.

Acolo, la faţa locului, prins în miezul evenimentelor umanitare, nu prea ai timp să te gândeşti cum de au ajuns acei oameni aşa cum au ajuns. Ce contează localitatea, ce contează ţara, ce contează continentul când vezi că aşa ceva există?

Se spune că banii posedă forţa malefică a dezumanizării multora dintre aceia care-i deţin. Dar eu spun că nu banii au ceva aparte (în cazul de faţă satanic) faţă de alte bunuri create de om pentru trebuinţele sale, deoarece „magia” lor constă în încărcătura moral-emoţională conferită de utilizatori. La drept vorbind, cu rolul lor de a facilita relaţiile dintre membrii comunităţilor, banii – cu excepţia monedelor din metale preţioase, care astfel dobândesc valoarea permanentă a cantităţii de aur sau argint încorporate în ele – sunt un bun aparent de strictă reprezentare, un bun fără conţinut sau valoare în absenţa bunurilor propriu-zise dintr-o anumită perioadă istorică. Tocmai de aceea, banii de hârtie sunt înlocuiţi cu alţii, fie atunci când se depreciază iremediabil, bunăoară aşa ca leul românesc din primii ani de după Decembriadă,