După cum reiese din titlu, scopul acestui articol este să ilustreze, în măsura posibilităților, asemănările și deosebirile dintre Însemnări din subterană și Cu Dumnezeu în subterană, două remarcabile scrieri, care, situate în timp la peste 100 de ani una de cealaltă, se ocupă (cu mijloace filosofico-literare și/sau moral-estetice specifice) de subteranele condiției umane. Iar cînd spun condiția umană, am în vedere atât dimensiunea spirituală a omului (elevația sau, dimpotrivă, abjecția rezultată din crâncenele confruntări cu semenii), cât și cea fizică (lipsurile și suferințele generate de răutatea, inconștiența, egoismul sau cruzimea altora, în principal de ticăloșia cârmuitorilor).
Însemnări din subterană, prima dintre scrieri, este celebra nuvelă publicată de Feodor Mihailovici Dostoievski în anul 1864, despre care André Gide (dar nu numai el) va spune că o consideră „cheia de boltă a întregii sale opere”, pe când cartea Cu Dumnezeu în subterană, apărută în românește la Editura Casa Școalelor de-abia în 1994 (prima ediție a apărut în Anglia în anul 1968), este tulburătoarea operă a compatriotului nostru Richard Wurmbrand.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: De la subterana dostoievskiană la cea wurmbrandiană
Desăvârşirea unităţii statului român a reprezentat începutul unei noi epoci şi pentru istoriografia românească, în general, şi îndeosebi pentru cea din Transilvania. În noua conjunctură politică, istoricii români şi-au dublat eforturile pentru motivarea şi menţinerea unităţii României în faţa acţiunilor revizioniste din vest, sud şi est, iar cei maghiari, îndeosebi, pentru influenţarea opiniei publice internaţionale în vederea anulării Tratatului de la Trianon.
Literatura străină, care abordează problema minorităţilor etnice din spaţiul fostului Imperiu Austro-ungar, a fost inspirată, în majoritatea cazurilor, fie din memoriile înaintate de către reprezentanţii acestora Consiliului Ligii Naţiunilor, toate defavorabile statelor nou formate sau întregite la 1918, fie din rapoartele întocmite de către oficialii forului european, după vizite de documentare făcute în Transilvania, în mod deosebit.
- Detalii
- Scris de Doina Pană
Chiar și oamenii simplii au ajuns să înțeleagă situația cu adevărat gravă în care a ajuns țara noastră, în care nu prea mai avem nimic al nostru, care, pe alocuri, nici nu mai pare românească, care nici nu mai este a românilor și care își duce existența, în mare măsură, pe împrumuturi externe.
Uneori, când sunt bine dispuşi, conducătorii noștri ne spun că n-are importantă faptul că străinii au acaparat cea mai mare parte din bogățiile României, căci ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi inteligenţi şi că, dacă fac avere pe bogăţiile şi pe munca noastră, averile lor rămân tot în ţara noastră, ceea ce este fals.
Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu ne-am preda cu totul acestor străini, să nu mai fim numai colonizaţi, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi?
Dar un neam a cărei clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte laudativ despre calităţile străinilor care-l acaparează, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria, nu va mai avea loc în istorie; un asemenea neam este în risc acut de dezintegrare și de colaps.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Citește mai departe: O Românie care nici nu mai pare românească și care nici nu mai este a românilor
Dacă regresul actualei civilizații (practic al tuturor civilizațiilor umane) este generat de legea nescrisă a celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate), progresul ei în faza prunciei, adolescenței și maturității raționale s-a datorat altor trei „c”-uri: credință-cultură-civilitate.
Pe urmă, în pofida avertismentului creștin că „Banul este ochiul dracului” (Mântuitorul n-a pus niciodată mâna pe bani, iar creștinii Evului Mediu se fereau ca de foc să practice cămătăria, în schimb profitau din plin de banii necușeri ai cămătarilor evrei!), europenii și nord-americanii în primul rând, au făcut din ticălosul dicton „Time is money” (Timpul înseamnă bani) rampa lansării omului modern înspre anticreștinul țel de-a scoate parale chiar și din piatră seacă, nu în ultimul rând prin mijloace certate la cuțite cu Decalogul, legile în vigoare și omenia: poluare galopantă, războaie, căderi suspecte de guverne, jafuri planetare prin atotputernicele transnaționale (ele fiind inegalabile în făurirea iluziilor de întrajutorare și prosperitate generală) ș.a.m.d.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Legătura de tip cauză-efect dintre decreștinare și decivilizare
Căldura înăbușitoare a ultimei zi din vară ,îmi pătrundea prin porii trupului fremătînd de neliniștea care mi cuprinsese simțurile că într o menghină,ca un cuptor bine încins înainte de a înghiți plămădeală curios de umflată a spicului de grîu din lanul singuratic al cîmpului invadat de macii roșii rasăriți ici colo,că o pictură în miniatură ,a vre unui pictor dibaci ravăsit parcă și el de atîta emoție și fervoare .
Oamenii păreau fericiți în jurul meu căutînd cu priviri rătăcite și curioase,drumul spre destinația bine știută ,unii gălagiosi și obosiți ,alții asteptînd că cineva sa le vina în întîmpinare,în furnicarul de pași tropăind ...
Gara îmi părea că un turn fără scară ,din care doar respirația mi se mai auzea,secatuită și ea de atîta curiozitate amestecată cu in iz de refren bine știut,al unui cîntec pe care mai auzise ,parcă ,întrvo seară de început de octombrie călduros.
Iluzii înbinate într o aură de început de iubire timidă ,unde frica de nenoroc se instalase obraznică ,făcîndu și culcuș spre a renaște iar și iar cu dușmănia i caracteristică precum cuvîntul cenușiu rostit printre dinți ,cu o minte ageră și diabolic de curioasă și sătulă de izvorul nesecătuit al iubirii pămîntesti ,simțuri ascu5ite dar pașnice,obscurități parcă indecente și frînturi de fior involuntar,năpadindubi trupul arzînd de dorințe...
- Detalii
- Scris de Ioana Stroe