mitreaAcuzat că ar fi condus un grup anticomunist în Dobrogea, preotul Dumitru Mihăilescu a avut un destin tragic. A fost condamnat în octombrie 1949 la muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la teribila închisoare Piteşti. Preotul Mihăilescu s-a stins în martie 1950 ca urmare a tratamentelor aplicate în cadrul Experimentului Piteşti, însă securiştii au scris fals într-o adeverinţă că acesta ar fi murit de nefrită. Dumitru Mihăilescu s-a născut în 1915, în familia unor aromâni din localitatea macedoneană Gramaticova şi care în 1926 s-au aşezat în localitatea Ciocârlia din Dobrogea. A urmat Seminarul Teologic din Buzău, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. O perioadă de timp a fost cântăreţ la parohia în care slujea tatăl său, după cum aflăm dintr-o declaraţie din 16 decembrie 1939 de „solicitare” pentru înscrierea în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic înfiinţat de regele Carol al II-lea. Încă din timpul studenţiei, căsătorit fiind, a fost hirotonit de către episcopul Gherontie Nicolau şi numit preot la parohia Andolina din Ialomiţa. Ulterior, printr-o cerere către Subsecretariatul de stat pentru Culte, datată 27 septembrie 1940, părintele Mihăilescu încearcă să se transfere pe postul de paroh la Ciocârlia, în locul tatălui său, care dorea să se pensioneze. Ceea ce nu va reuşi, decât pe un post onorific, începând cu data de 5 decembrie 1940. A avut patru copii.

Ion Scarlat RosioriMihai Eminescu și Constantin Noica au fost doi titani ai culturii românești.   A-ți propune să tratezi în mod exhaustiv felul cum au fost implicate științele exacte în viețile și în operele lor, într-un simplu articol, este deosebit de dificil, dacă nu chiar imposibil, având în vedere vastitatea temei, dar se pot reliefa diferite aspecte legate de preocupările celor două personalități românești privind domeniul științelor exacte.
Prin prisma profesiei mele, voi marșa mai mult pe legăturile celor doi corifei ai culturii românești cu matematica, dar acolo unde va fi cazul nu voi ocoli nici celelalte științe exacte precum fizica, astronomia, chimia și, în general, științele.
Sunt binecunoscute implicațiile celor doi în domeniile în care ei au excelat:  Mihai Eminescu în poezie, proză, jurnalism (deși în perioada comunistă, ca jurnalist, a fost pus la index), iar Constantin Noica în filozofie, eseistică, religie și altele. Mai puțină lume are însă cunoștință despre preocupările, despre implicațiile lor în sfera științelor exacte.
Astfel, deși operele celor două personalități sunt impregnate cu numeroase dovezi în acest sens, puțini sunt cei care cunosc sau care evidențiază acest aspect.

aristotleCelebrul filosof s-a stins din viaţă la data de 7 martie 322 î.Hr.
Aristotel (384 - 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia şi a dezvoltat-o, putându-se, cu siguranţă, afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica sau Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea dintr-o familie aristocratică.

Maria 2007(Volumul Surorile de Leonard I.Voicu, Montreal, 2017)

Sunt volume pe care le citești cu nesaț, le recitești, ți-au devenit scumpe și nu le pui în dulapul cu cărți pentru altădată, dar le ții lângă tine pe noptiera din dormitor, pe masa de scris, în geantă, ba mai mult, dorești să scrii despre aceste volume, dorești să afle mai multă lume că s-a născut o operă literară demnă de a fi cunoscută și promovată, fiindcă aceste scrieri te-au cucerit și au oferit ceva inedit, ceva de care aveai nevoie și nu știai cum să găsești acel ceva, unde, cum să-l descoperi și să-l păstrezi. Acel ceva deosebit l-am descoperit în volumul Surorile, autor Leonard I.Voicu, scriitor din Montreal, Canada.
De ce m-a cucerit atât de mult cartea? Pentru prima oară am simțit că cineva scrie parcă exact despre mine, despre mama mea, despre baștina mea. Citind Surorile, o văd pe mama tânără și cu sfaturile ei înțelepte la orice pas. Prin acestă carte mă văd pe mine mereu înconjurată de cărți și preocupată de lectură ca Nina, ba cu sufletul Anei, ba cu speranțele, ba cu boroboațele, ba cu tendința de a fi peste tot prima și a învăța mereu lucruri noi ca Maghi, sau încăpățânată ca să obțin ceea ce vreau ca Dora, mezina dintre surori care declară: “Fiind ultima dintre patru fete, întotdeauna mi s-a părut că tot ce este de luat ori de primit nu mai ajunge până la mine. Deci, trebuia să mă asigur că nu sunt uitată ori dată la o parte”. (Dora, pag. 57)

irrgCeea ce li se predă copiilor noștri la școală, ceea ce învață ei în tinda Biserici, din mass-media sau din societate nu face decât să îi pregătească să fie infractori.

Când pictorul și gravorul spaniol Francisco de Goya spunea că „Somnul rațiunii naște monștrii”, la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea afirmația a trecut ca și neobservată.
Consecvent propriilor principii, credințe și valori a împlinit celebra suită de gravuri din ciclul „Los Caprichos” (Capriciile), realizate între anii 1797 - 1799.
Acestea prezintă imagini fantasmagorice care apar când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie, mârșăvie, durere sau pofte.
Între anii 1810 - 1815 el a creat un al doilea ciclu, „Los desastres de la Guerra” (Dezastrele războiului), variațiuni pe aceeași temă dacă vreți, în centrul temei fiind imaginile cumplite din războiul cu Napoleon și de la strivirea sângeroasă a revoltei din Madrid.
Ei bine, trebuie subliniat expres faptul că această viziune artistică a lui Goya nu i-a fost ca un fir roșu în existență, până pe la vârsta de 50 de ani Goya fiind un creator tradiționalist, ca și mulți alții.