lSurâzătoare carte de învățătură

    La două zile și două nopți după ce scrisesem Medalionul Torța și Troița cântului viril din Oltenia, dedicat rapsodului Gheorghe Roșoga,  am primit volumul Vorbe de duh, povestiri cu tâlc al acestui vestit Om, Profesionist și Patriot (născut la Gura Motrului în ziua de 12 Mai 1945).
    Înveșmântată într-o frapantă copertă cartonată de culoarea aurului dacic, cu genă identitară unică în lume, cartea poartă girul Editurii Beladi (Craiova, 2023, format A5, 214 pagini, ISBN 978-973-7773-98-2). Bun de tipar: 8 octombrie 2023. Apărut: 27 octombrie 2023.
Autograful olograf al autorului este datat 23 noiembrie, același an.
Pe la trei ceasuri din puterea nopții, dau ghes a purcede la o rapidă răsfoire, dar mă pomenesc – după mai bine de două ore – că savurasem, rapid și cu înfrigurare, primele 44 de pagini.
Sar apoi mai spre miezul volumului,  citesc ultimele două capitole și mă întorn la coperta interioară, unde mă miră, tare mă miră consemnarea a nu mai puțin de șase nume de personalități, care semnează, fiecare, câte un text de escortă: prof. univ. dr. Ion Deaconescu (Cuvânt înainte), Nache Gheorghiu (Prefață), Ion Cornoiu (Postfață), Drd. Vlad Ovidiu Cioacă (Nota editorului), Dr. Mircea Pospai (Cartea de după cântec), Mihai Firică (O carte scrisă direct pe sufletul lui Gheorghe).

iE clar că Oswald Spengler nu a avut dreptate în cartea „Declinul Occidentului”, că emisfera care cuprinde ţările nord-atlantice se va prăbuşi în urma crizei economice şi a culturii, ci datorită corectitudinii politice de limbaj, care surpă eşafodajul libertăţii de gândire şi schimbă trecutul istoriei sau literaturii. Marxismul cultural a dus semantica la un exces de schizofrenie sociopată a topicii frazei. Asistăm la o ucronie destabilizatoare prin care se doreşte schimbarea istoriei şi culturii pentru a impune, de fapt omul nou, de tip stalinist sau maoist. „Corectitudinea politică” dusă la limită, înseamnă de fapt „revoluţia culturală” a lui Mao din anii 1960, având ca scop crearea unui cetăţean obedient faţă de stat şi conducător, în speţă în Occident faţă de corporaţie şi sistemul tot mai corupt de ideologie şi propagandă. Deja în Occident doar „Black lives matter” mai contează de fapt, fiind o discriminare a celorlalte rase, deoarece cu adevărat pentru umanitate contează „All lives matters”, adică orice fiinţă umană. Dar discriminarea pozitivă este un vehicol ideologic, iar „noul proletariat” doar un instrument de a introduce dictatura celor foarte puţini şi foarte bogaţi faţă de cei foarte mulţi. E dialectica hegeliană a istoriei, care a stat la baza utopiilor lui Marx şi Engels, ce a dus la sisteme opresive vinovate de uciderea a milioane de oameni. Bineînţeles asta nu a deranjat Germania lui Merkel să ridice statuile lui Marx şi Lenin pe banii partidului comunist chinez şi să ne dea nouă lecţiile lupului moralist.

itIonuț Țene, istoric şi publicist, la Editura Casa Cărții de Ştiință din Cluj-Napoca, a publicat cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor”.
Este un studiu profund şi original, însumând 226 de pagini, structurat în 22 de capitole, cu un ”Cuvânt-înainte” scris de pr. Amfilohie Brânză şi postfața ”Din fericire pentru acest neam, nemiloasa detenție a umplut sinaxarele de sfinți”.
În întreaga carte autorul mânuieşte parcă un far reflectorizant asupra vieții şi activității unui tânăr basarabean, Valeriu Gafencu, proiectate pe fundalul evenimentelor istorice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi din zorii comunismului.
Pentru scrierea acestei cărți, un adevărat imn închinat unui slujitor al lui Dumnezeu, Ionuț Țene a studiat o biblio-grafie bogată, constând din documente de epocă, găsite în arhive, cărți, şi a purtat discuții cu cei care l-au cunoscut pe Valeriu Gafencu în lumea închisorilor.
 Abordarea personalității lui Valeriu Gafencu nu se face din punct de vedere al vieții fizice, ci al celei spirituale, prezentate pe o axă temporală, atât orizontală, cât şi verticală, ce ia parcă formă de cruce, într-o relație intrinsecă cu strămoşii, familia, comunitatea sătească, mari evenimente istorice, universul concentraționar al închisorilor comuniste, tovarăşii din detenție, posteritatea.

p    Indiscutabil că, pretutindeni în lume, cultura este făcută de oameni înzestrați pentru oameni (contemporani și generațiile următoare): consumatori de artă și cultură (oameni dornici să se îmbogățească în plan moral-spiritual), respectiv comercianți, trepăduși, agitatori și activiști, care fie că trăiesc și se îmbogățesc prin afaceri profitabile cu operele culturale-artistice (colecționari de artă veche și contemporană, falși mecenați, editori descurcăreți etc.), fie caută nemurirea (!) prin acțiuni dedicate unor valori certe (de pildă, alde ăștia consideră că-i un sacrilegiu nu să nege existența Atoatefăcătorului, ci ca cineva în temă să vorbească despre unele imperfecțiuni ale operei eminesciene!), sau prin însăilări dedicate unor persoane/nume, intrate în grațiile submediocrelor „inginerii” ale prezentului (necușere critici elogioase, reclamă cu toptanul), ca și cum printr-un atare exhibiționism l-ar face imun pe acel cineva la trecerea timpului și la suprema lui judecată în materie de valoare autentică.
    Nu știu cum se prezintă lucrurile pe alte meleaguri, dar la noi se consumă enorm de mult timp și resurse (financiare, materiale, psiho-mentale) cu ceea ce Petre Țuțea numea aflarea în treabă la români: uniuni, asociații, întruniri, cenacluri, dezbateri, festivaluri, lansări de cărți și alte producții, concursuri, expoziții, tabere (cică de creație) etc.

p    Grea întreprindere să scrii despre toţi cârmuitorii răi şi cârmuirile lor nedrepte, căci asta ar însemna nici mai mult, nici mai puţin decât rescrierea istoriei umane, o lungă şi întortocheată istorie a inevitabilelor lacrimi, suferinţe şi suspine ce-l însoţesc ca nişte umbre (de la naştere până la moarte) pe omul puternic şi pe cel slab, pe omul bogat şi pe cel sărac, în sfârşit, o istorie doar vag şi neconcludent străluminată (pentru cei mulţi şi neîncrezători) de singura şi adevărata fericire, acea fericire sui-generis gustată doar de înţelepţi şi aleşi, întrucât calea care duce la ea se cheamă renunţarea la toate acele averi pe care „le fură hoţii şi le mănâncă moliile”.
    Fiind istoria o reflectare a vrerii şi răbdării divine vizavi de om şi de şansa acordată lui pentru ridicarea pe scara soteriologică ce duce înspre istoria celestă, este limpede că ea nu poate fi cunoscută de muritori (oricât ar fi aceştia de înzestraţi) în profunzimile sale cauzale, care ţintesc tainele supratemporale şi transistorice ale întregii creaţii, ci ea poate fi cunoscută doar prin efectele sale, efecte adjudecate de cunoaşterea umană sub numele de evenimente şi procese istorice.