zzSub falnicul copac care ne învăluie în fiecare primăvară cu parfumul înmiresmat al florilor de tei,  poveștile spuse au un farmec aparte și rămân în memoria tinerilor prezenţi la lecţia de istorie predată în mijlocul naturii. Da, dragii mei, în urmă cu 60 de ani doi tineri studenţi la istorie şi-au legat definitiv destinul încă de pe băncile facultăţi şi au promis că vor pune în slujba culturii toată ştiinţa şi priceperea lor.Nu a fost elanul tinereţi, timpul a demonstrat că responsabilitatea afirmaţiilor a fost una reală şi profundă.Doamna Veronica Tamaş a devenit profesoară parcurgând toată gama de specializări, până la cea de doctor în istorie iar la rândul său,domnul Corneliu Tamaş, a ajuns profesor doctor,istoric, cercetător, scriitor și publicist .Cercetările lor, cărţile publicate, sunt astăzi texte valoaroase pentru cei ce studiează istoria şi trecutul glorios al poporului român.Fiică de învăţători, Veronica-Mioara Tamaş născută la 1 iulie, 1935, la Pleniţa, judeţul Dolj, a studiat Istoria la Facultatea Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti. În anul 1958, după absolvire, împreună cu soţul, Corneliu Tamaş, a fost repartizată în judeţul Argeş. A lucrat la Piteşti ca profesoară de istorie la diverse şcoli şi licee. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Vâlcea, după transferul soţului . Din 1992, Veronica-Mioara Tamaş este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Într- un interviu intitulat ''Veronica Tamaş se inspiră din istorie pentru romanele sale'', publicat în anul 2010 în cotidianul ''Adevărul'', Veronica Tamaş mărturisea că s-a apucat de literatură foarte târziu, preferând ca, o viaţă întreagă să se dedice cititului dar şi elevilor săi. „Până în 1992 am fost profesor de istorie.

zzSub lumina lunii vegheată de stele, gândurile- mi zboară spre locurile natale, spre acel meleag sfânt al locului dintâi. Se spune că atunci când vezi o stea căzătoare îți poți pune o dorință şi se va împlini.  Dacă o stea îți promite ceva, sigur se va ține de promisiune, pentru că stelele nu mint niciodată . Privesc gânditoare cerul şi încerc să mă imaginez în locul copilăriei mele, dorul de satul natal, de părinţi, de fraţi, de prieteni, de biserica de peste drum, mă apasă, mă doare, mă cheamă.Cerul este sublim, senin. Frumuseţe, linişte, pace între stele, luna surâzătoare.Privesc spre cer cu mâinile împreunate în rugăciune şi spun Domnului: mâine dimineața am pornit spre Tine, spre Satul tinereţelor mele. Te rog, primeşte-mă!. Satul românesc are altă faţă acum, dar cea care a fost odinioară se mai regăseşte în muzee , acolo unde, pe biserici şi case din lemn, parcă se văd aievea bătăturile palmelor ţăranilor care le-au făurit şi care ni le-au lăsat ,moştenire . Şi totuşi, satul copilăriei mele mai păstrează parfumul de odinioară, pe uliţă mai trec turme de vaci, cai, oi, căruţe cu fân, oameni se mai odihnesc seara pe banca de la poartă, clopotul din turla bisericii mai cheamă săteni la rugăciune, satul meu este cel de altădată.Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”.

Motto:
Când doza de alcool devine
în viață scop și trebuință,
este vădit că-l cârmuiește
pe om și-anemica-i voință.

    Mai înainte de-a intra în spinoasa chestiune a consumului exagerat de alcool, cuvine-se să fac următoarele precizări preliminare:
    1)Din totdeauna oamenilor le-a plăcut să chefuiască (eufemistic vorbind, „să se simtă bine”), dovadă că în urmă cu mii de ani știau să prepare vinul, berea și alte băuturi alcoolice, că în mitologiile unor popoare antice existau zei specializați în pileală (bunăoară, Dyonisos la greci și Bacchus la romani), că biblicul Noe poate fi considerat primul pământean beat din istoria scrisă a omenirii și că prima minune înfăptuită de Mântuitor a avut loc la nunta din Cana Galileii și se cheamă prefacerea apei în vin.
    2)Tot mai mulți medici din zilele noastre (inclusiv faimoși medici nord americani) sunt convinși de uimitoarele efecte terapeutice nu doar ale vinului (se știe că rata bolilor cardiovasculare la popoarele mediteraneene, precum portughezii, spaniolii, francezii, italienii și grecii, este mai mică datorită paharului de vin băut la masă, îndeosebi datorită resveratrolului din strugurii negri), ci ale tuturor băuturilor alcoolice naturale, gen cidru, dar mai ales țuicile necontrafăcute din mere, pere, prune, cireșe, caise etc.

jurnalul generalului gheorghe athanasescu 2Un jurnal prin care putem fi martori ai unor momente fundamentale din istoria României interbelice, potrivit Mediafax.

Gheorghe Athanasescu (1880 - 1966) s-a remarcat în Marele Război, în timpul campaniei din 1919, împotriva regimului bolşevic maghiar al lui Béla Kun, a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" şi cu Ordinul francez al Legiunii de Onoare şi a urcat treptele carierei militare până la aceea de comandant de corp de armată şi inspector de armată. Între 1924 şi 1926 a fost ataşat militar al României în Germania, iar între 1926 şi 1930 s-a aflat într-o poziţie de excepţie, ca adjutant onorific al Regelui Ferdinand şi Reginei Maria. Mai târziu a fost ridicat la rang de general. În această calitate, generalul Athanasescu a însoţit-o pe Regină în legendara călătorie din Statele Unite ale Americii, acel adevărat apogeu al bunului renume al României în lume.

Reprezentant al elitei militare româneşti, apreciat pentru meritele sale pe câmpul de luptă, apropiat al Familiei Regale, generalul Gheorghe Athanasescu nu avea cum să scape de prigoana comunistă. În 1949, a fost evacuat din casa de familie, iar în 1960 i-a fost anulat dreptul la pensie.

La 1 iulie 1822 au fost restabilite domniile pământene, prin numirea de către Poarta Otomană a lui Ioan Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore Ghica în Ţara Românească.
Imperiul Otoman a pus capăt domniilor fanariote în urma unui şir lung de consecinţe politice şi economice ale administraţiei străine în Ţările Române.
Considerată o formulă salvatoare de către Sublima Poartă, domnia fanariotă cel puţin în ultimul sfert de veac al duratei sale a produs şi mai multă corupţie, instabilitate politică şi regres economic în dauna Imperiului Otoman.

Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu a fost punctul terminus al stăpânirii fanariote.  Filiaţia domnilor greci cu Rusia ţaristă şi dezvoltarea unei reţele subversive anti-otomane pe cuprinsul Peninsulei Balcanice a contribuit în parte la decizia sultanului de a reintroduce domniile pământene.

Nu în ultimul rând, solicitarea insistentă a boierimii române de a reveni la situaţia sa de dinainte de instalarea domnitorilor fanarioţi. Memoriile către viziri şi sultan au fost numeroase şi au arătat starea disperată a societăţii româneşti din cele două Principate.