Plăcuțele de la Sinaia sunt niște plăcuțe din aur descoperite întâmplător prin anul 1873 în vecinătatea localității Sinaia cu prilejul săpăturilor ce se efectuau în vederea captării apei din pâraiele Sf. Ana și Peleș în vederea aprovizionării cu apă a Mănăstirii Văcăria din acest oraș turistic. În timp s-a descoperit că aceste plăcuțe constituie o enigmă a neamului românesc.
    Setul de plăci cuprindea câteva sute de exemplare, tăblițe din aur ce erau inscripționate într-un alfabet mai puțin (sau aproape deloc) cunoscut și pe care pe lângă literele inscripționate pe ele mai apăreau (în relief) ilustrații cu luptători înarmați cu sulițe și lănci, regi și zei, palate, însemne heraldice, apoi nomograme, relatări despre căpeteniile geto-dace într-o anumită cronologie, evenimente importante, bătălii, negocieri și tratate de pace, păstrătoare ale întregii istorii ale neamului geto-dac.
    Aceste plăcuțe, din motive necunoscute, au fost topite de către regele Carol I, nu înainte de a fi turnate în niște plăci de plumb (la Fabrica de cuie din Sinaia) și dăruite apoi Mănăstirii Sinaia. Textele de pe plăcuțe sunt scrise cu litere preponderent grecești, dar și cu litere arabe sau chinezești și japoneze, set de artefacte foarte controversat, în timp exprimându-se atât păreri pro cât și contra, în aceeași măsură existând atât argumente cât și contraargumente (plauzibile și unele și celelalte).

În ultimii 30 de ani o „revoluție tăcută” a avut loc în Biserica Catolică, pe măsură ce învățăturile psihanalitice ale lui Carl Jung le-au înlocuit, în corpusul de învățături catolice din Europa Occidentală și Statele Unite, pe cele ale lui Iisus Hristos, Sf. Pavel, Sf. Augustin și Sf. Toma din Aquino. Este o revoluție pe care majoritatea catolicilor încă nu au observat-o.
Cât de ciudat este ca un psihanalist elvețian, care se considera pe sine fondatorul unei noi religii care să înlocuiască creștinismul tradițional, care a scris despre propria „deificare” sub forma unui zeu cu cap de leu în cadrul unui vechi cult misteric arian, să atingă un statut atât de preeminent.
Și mai ciudat, în lumea noastră post Holocaust, ca Jung, un antisemit notoriu pe care Foreign Office-ul britanic îl dorea judecat la Nurnberg pentru crime de război în calitate de fals om de știință nazist, să fie luat drept ghid spiritual de milioane de catolici aflați în căutarea vindecării psihice.
Chiar și mai ciudat decât atât este că Jung, un „apostol al adulterului”, care credea (și practica) poligamia, care și-a dedicat întreaga viață pentru răsturnarea societății patriarhale și reînvierea zeilor păgâni ai libidoului, să își vadă „intuițiile” în ceea ce privește masculinitatea, feminitatea și sexualitatea susținute de o femeie ca Dolores Leckey – care a prezidat timp de 20 de ani Conferința Episcopilor Americani despre Căsătorie și Viața de Familie!

Generației mele ,și nu numai,ni s-a predat o istorie a României dacă nu falsificată(mult spus!), dar cel puțin incompletă, cu multe goluri,multe neajunsuri,care în niciun caz nu ne avantajează.Dimpotrivă!Mă refer la originea noastră geto-dacă, la limba noastră de sorginte dacică,la scriere,la identitatea noastră.Sunt probleme tratate insuficient,sau pe alocuri deloc,aspect ce aruncă o notă defavorabilă, o umbră asupra istoriei noastre.Sunt istorici și cercetători istorici de altă naționalitate care ne prezintă trecutul nostru într-o altă lumină decât cea pe care o cunoaștem noi și generațiile mai tinere despre trecutul nostru.
         Am prezentat în coloanele ziarului local „ Drum” mai multe articole pe această temă.În ultimul număr  ( nr.583-ianuarie 2016) am scris un articol despre  „Tăblițele de la Tărtăria” care ne dau de înțeles că prima scriere din lume a apărut în România (la Tărtăria ,lânga Alba-Iulia) și nu în Sumer (în Mesopotamia).Iată ce scrie arheologul  italian Marco Merlini (n.1953) referitor la aceste tăblițe și la oasele găsite alături de ele : “…oasele  ca și plăcuțele sunt foarte vechi.Acum este o certitudine.Este rândul nostru să gândim ca scrierea a început in Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene .

 1. Ideea tipăririi primului ziar în limba română din Maramureș

            În vâltoarea evenimentelor din Noiembrie – Decembrie 1918, în unitățile administrativ-teritoriale de atunci din Transilvania și Maramureș, acolo unde exista un procent semnificativ de populație românească s-au constituit organe de conducere provizorii numite „sfaturi”, la toate nivelurile: la nivel central (Marele Sfat Național Român de la Sibiu, condus de un Consiliu Dirigent prezidat de Iuliu Maniu), apoi la nivel de comitate, orașe și sate. Evident, nici Maramureșul nu a făcut excepție. După cum se știe, pe 3 noiembrie 1918 Austro–Ungaria a semnat armistiţiul. Ostaşii români întorşi acasă cu întregul echipament militar asupra lor au constituit gărzi naţionale în fiecare sat din Maramureş. Pe 22 noiembrie în capitala Comitatului, la Sighetu Marmației a fost organizată o mare Adunare Naţională românească, având aproximativ 10.000 de participanţi, care au ales delegaţii maramureşeni la Adunarea de la Alba Iulia şi pe membrii Sfatului Naţional Român al Comitatului Maramureş. Sfatul a fost compus inițial din 34 de persoane, în frunte cu preşedintele Vasile Chindriş[1]. Vasile Filipciuc, un avocat înstărit din Vișeu de Sus și frate cu marele istoric al Maramureșului Alexandru Filipașcu, s-a angajat să înfiinţeze la Sighet un ziar românesc care să se numească „Sfatul”, ca organ de presă al Sfatului Naţional Român Comitatens Maramureș.

   In fiecare an in luna noiembrie cu precadere in Transilvania sub puternica influenta si traditie catolica de sute de ani ,simtim si traim un ritual al luminii si luminarii memoriei celor dragi plecati dintre noi ,prin aducerea aminte a memoriei trainde care din casele noastre se preling spre cimitire unde devin veritabile gradini de flori si lumina ca si cea a lui Iosif din Arimateea, in care a fost inmormantat Mantuitorul nostru Isus Hritos .
  Din cele mai vechi timpuri ,toate culturile lumii au dezvoltat ,mentinut si impartasit un adevarat cult al raposatilor,care chiar daca trupesc sunt morti ,in memoria apartinatorilor sunt intr-o continua viata in imagini si memorie,asa cum limba engleza o defineste poate cel mai bine prin expresia “living memory”.
Chinezii amenajau intr-un colt al casei un altar in memoria strabunilor ,unde ardea candela zi si noapte.
 Romanii in paganismul lor traditional , construiau mici altare ,si i-si numeau mortii zeitati casnice...Marcus Agrippa in anul 27 I.C a construit Pantheonul din Roma unde marii preoti tineau slujbe in cinstea TUTUROR zeitatilor romane...aceasta Biserica pagana a fost transformata in Biserica Crestina in anul 610,Papa Bonifaciu al IV-lea sfintind-o in cinstea TUTUROR martirilor cazuti pt Hristos si In Hristos avand hramul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Regina Martirilor Sancta Maria ad Martyres !
Egipteni poate cei mai cunoscuti cu proiectele lor pamantesti , ce vizau locuintele lor vesnice ,zidite din pacate...Astfel omul creat dar inca nerascumparat avea acea dorinta arzanda de a ramane  spiritual alaturi de cei dragi,dupa trecerea in valea mortii.