“Fără picătura de nebunie, geniul rămâne în scutecele talentului.” (Vasile Ghica)
        Când am primit mesajul de la Luminița, fiica  mai mică a prietenului meu Ovidiu Creangă, originar din Vărzărești, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău am rămas trăsnit de prima frază: " Azi noapte s-a stins din viață tata. S-a bucurat de viață așa cum a fost, restransă într-o mică colivie, pană în penultima zi.

Un capitol exploziv nu a mai apărut, din motive neștiute, în recenta carte a liberalului Dan Radu Rușanu, ”Mai sunt judecători la Berlin”, în care acesta a așternut pe hîrtie momente din viața sa. Din fericire, capitolul respectiv a ajuns, totuși, azi la cititori, cu întîrziere, grație fostului procuror Marian Nazat, care îl prezintă pe blogul său, cu acordul lui Rușanu.
E vorba de dezvăluiri năucitoare despre felul cum profesorul de morală al clasei politice din ultimii 27 de ani, Gabriel Liiceanu, a apelat la șmenuri ordinare, prin intervenții politice pe firul scurt, pentru a-și rezolva probleme financiare severe.

La 4 decembrie 1691 Leopold I (1658 - 1705), rege al Ungariei, al Boemiei şi împărat al Imperiului Habsburgic, emite actul Diploma Leopoldină, prin care se instaura dominaţia habsburgică în Transilvania.
Prin acest document s-a menţinut sistemul bazat pe cele trei naţiuni privilegiate şi pe recunoaşterea celor patru religii „recepte”, românii fiind în continuare excluşi din viaţa politică, iar confesiunea ortodoxă rămânea marginalizată. Diploma Leopoldină a ţinut loc de constituţie a Transilvaniei un veac şi jumătate, până la revoluţia din 1848 (până în martie 1849).

Nu sunt de acord cu aceia care susțin că Biblia este doar o amplă culegere de mituri și legende. Întâi pentru faptul că foarte mulți dintre așa-zișii cunoscători și comentatori, fie că n-au citit-o deloc, vasăzică împrumută și susțin cu ardoare simplele speculații ale mintoșilor ce-și doresc „nemurirea” pe amăgitoarea cale a neuitării lor prin atari teribilisme, fie că au citit-o în pripă și cu detașarea dată de nepasiune, cu toate că Biblia este o carte inepuizabilă, ce-și dezvăluie adevărul și frumusețea doar acelora care revin necontenit la ea.

La 5 decembrie 1864 Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani.
Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice.
La cererea Consiliului Şcolar din Iaşi, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare.