Una din obiecțiile frecvente aduse Bisericii Ortodoxe țintește “tradiționalismul exacerbat”. E prea retrogradă, încremenită, preoții sunt “habotnici”, nu iau pulsul momentului, trăiesc în trecut, nu sunt cultivați, nu sunt intelectuali, etc. Cunoașteți refrenul… Pentru desăvârșirea criticii se oferă, de regulă, exemplul Bisericii Catolice, mult mai suplă în recomandări și manifestări, atentă la vremuri, cu resurse umane instruite, capabilă de schimbări fundamentale, de adaptare, de compromisuri onorabile șamd. Trec acum peste faptul că mulți dintre cei care aduc aceste obiecții nu frecventează vreo biserică, fie ea catolică sau ortodoxă. Așa că ele sunt mai degrabă exerciții retorice, formule comode de a avansa o opine pentru o dezbatere la zi sau pur și simplu scuze de moment.
Întâmplarea a făcut să vizitez recent în Franța două catedrale, iar într-una din ele am avut prilejul să asist la o slujbă. Nu o să insist acum asupra desacralizării locurilor, prin comercialism și turism cultural. Ar trebui să fie evident pentru oricine. Instalarea în lăcașuri de cult a unor aparate electronice, chiar în apropierea altarului, prin care poți face donații, cumpăra cărți, lumânări, probabil face și tranzacții mai complexe, simbolizeaza toată depersonalizarea modernă și conferă locului un aer de mall spiritual. Valurile de vizitatori îmbrăcați șui, ca și cântăreții ambulanți din fața intrărilor, nu aduc nici ei prea multă seriozitate, și mă îndoiesc că ajută în vreun fel rugăciunea puținilor credincioși aflați înăuntru. Însă aceste aspecte oarecum periferice pălesc în comparație cu două elemente importante din desfășurarea slujbei și care țin de “aggiornamento”, dorit și la noi.
- Detalii
- Scris de Ninel Ganea
Inițial aș fi dorit să scriu cîteva date actualizate din enciclopedia unui oraș care a fost capitală culturală europeană, în urmă cu cîțiva ani, uneori nu scrii ceea ce dorești, ci scrii ceea ce-ți vine de la inimă. Sibiul a mai fost și capitală a ortodoxismului, pînă nu demult, apoi, în timpul Diktatului de la Viena, aici s-a adăpostit Universitatea clujeană, aici s-a format Cercul literar de la Sibiu, abia acum studiat la adevărata sa valoare prin lucrări de doctorat ori studii universitare. Lucian Blaga a trecut pe aici, pe unde calc eu acum, noaptea, pe lîngă cetate. Aproape a locuit Constantin Noica, la Păltiniș, de vreo șase ani se tipărește, pe lîngă revistele Euphorion și Astra, revista Cenaclul de la Păltiniș. Sibiul, cu o populație nu cu mult mai mare decît Baia Mare, are și o filială a Uniunii Scriitorilor.Totuși, cei inițiați în istoria culturală, cînd aud de Școala de pictură de la Baia Mare,
ridică o sprînceană și așteaptă continuarea. Din Sibiu a fost în Baia Mare pictorul N.D. Cabadaiev (1877 – 1934) , urma cursurile școlii de pictură băimărene, începînd cu anul 1921. În consemnările fiicei artistului , Lydia, sunt amintiți pictorii Samuel Mutzner, Ferenczy Karoly, Ivanyi Grunwald Bela ori Kemetty Janos. Ajuns la biblioteca Astra am stat și am privit statuia din piatră a lui Octavian Goga și a lui Ioan Slavici, aici în piațetă se împacă de minune.
- Detalii
- Scris de Ștefan Jurcă
O lege strâmbă pentru o ţară strâmbată.
Încă sunt în toi discuţiile despre „celebra” lege 217/2015, impusă publicului sub numele de „legea antilegionară”. Dar se pot face deja câteva observaţii sintetice.
Lupta cu stafiile
1. Aş sublinia reacţia întârziată, dezlânată şi lipsită de forţă a societăţii civile. În lipsa unei prese profesioniste şi „pe fază”, legea a zăcut pe la parlament şi numai după promulgare – târziu, prea târziu! – au apărut reacţiile publice. Mă gândesc la expresia în vogă prin anii ‘90 „români, vi se pregăteşte ceva!”.
- Detalii
- Scris de Christian Craciun
Ne cocoțăm pe teorii mincinoase despre superioritatea dacilor și a limbii vorbite de ei ca „sămânță” pentru toate graiurile Europei și Asiei, dar nu știm să ne cinstim și să ne bucurăm de „cuvântul” care a fost singurul liant al unui popor risipit de o parte și de alta a Carpaților. Ne cunoaștem prea puțin istoria adevărată, cu bune și rele, și suntem mult mai neînsemnați decât am vrea să fim. Cu toate astea, chiar dacă nu avem ce să scotocim în trecut, ar trebui să privim în viitor cu încredere și cu demnitate.
Ar fi cazul să trecem peste complexele de inferioritate față de popoarele cu o istorie mai îndelungată și să ne ancorăm în viitor. Dar nu suntem capabili de acest lucru, pentru că nu avem suficiente ancore spirituale.
Ne este rușine să recunoaștem că latinismul, scrierea cu grafie latină și în limba română, primele școli în limba română, au trecut Carpații spre teritoriile de dincolo de munți tocmai din provincia aflată sub „asuprirea” ungurilor, Transilvania. Am primit un steag al Transilvaniei, pe care îl arborez cu multă mândrie. Este drapelul sub care au luptat românii Avram Iancu, Horia, Cloșca și Crișan. Este drapelul sub care au scris și au gândit corifeii Școlii Ardelene. Este drapelul sub care s-a născut de fapt limba română modernă. Limba română scrisă. Și cu toate astea, mulți români de dincolo de Carpați m-au apostrofat că sunt secesionist, că vreau să le fur Ardealul sau că sunt nerecunoscător pentru că ei, trecând Carpații, ne-au eliberat de unguri.
- Detalii
- Scris de Stefan Ciocan
Desăvârşirea unităţii statului român a reprezentat începutul unei noi epoci şi pentru istoriografia românească, în general, şi îndeosebi pentru cea din Transilvania. În noua conjunctură politică, istoricii români şi-au dublat eforturile pentru motivarea şi menţinerea unităţii României în faţa acţiunilor revizioniste din vest, sud şi est, iar cei maghiari, îndeosebi, pentru influenţarea opiniei publice internaţionale în vederea anulării Tratatului de la Trianon.
Literatura străină, care abordează problema minorităţilor etnice din spaţiul fostului Imperiu Austro-ungar, a fost inspirată, în majoritatea cazurilor, fie din memoriile înaintate de către reprezentanţii acestora Consiliului Ligii Naţiunilor, toate defavorabile statelor nou formate sau întregite la 1918, fie din rapoartele întocmite de către oficialii forului european, după vizite de documentare făcute în Transilvania, în mod deosebit.
- Detalii
- Scris de Doina Pană