Imediat după trecerea graniţei, echipa noastră s-a completat, şi Bucovina s-a reunit sub semnul iubirii pentru Eminescu, şefei sale, stavroforei dr. Gabriela Platon, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ, alăturându-i-se, la Suceava, semnatara rândurilor de faţă, la Rădăuţi, preotul Florin Lavric, şi, la urmă, cernăuţeanul (din Molodia, „pe vremuri Plaiul Cosminului”) Lazăr Fialcovschi, prieten vechi al monahiei şi ghid privilegiat în această călătorie. Ferestrele de acalmie sfâşiate şi acelea de ţipătul intens al pescăruşilor rămăseseră în oraşul Cetăţii de Scaun, în schimb şuvoaiele ploii avansau împreună cu noi, nu o dată şi cu un pas mai devreme, ca să plesnească năucitor parbrizul. Înaintam într-o auroră de mireasmă de trandafiri – trandafirii roşii, galbeni, albaştri (aceştia cultivaţi tocmai în Columbia) şi de brad ai coroanei – şi de arome – aromele colivei pregătite de măiastrele obştii de la Voroneţ pentru Eminescu, la 132 de ani de la urcarea sa în veşnicie. O luasem spre stânga, pe malul Siretului, pe la Hliboka („Adâncata de pe vremuri”) către Storojineţ, ca să coborâm apoi spre Crasna, pe un drum asemenea multora de la noi, cu gropi imprevizibile, dar condiţia stareţei aflate la volan, nervi şi reflexe de formula unu, ne asigura încadrarea în programul pe care îl stabilise.
- Detalii
- Scris de Doina Cernica
Citește mai departe: Eminescu Unificatorul. 15 iunie 2021 la Cernăuţi
Mitul Meșterului Manole, din balada cu același nume văzut ca elogiu adus jertfei de sine, al „Mioriței” ca act al acceptării tragicului, adică asumarea conștientă a limitei; al baladei „Toma Alimoș”, unde crima este justificată prin obținerea dreptății în afara legii, inclusiv al celor creștinești; la fel și în „Cântecul lui Vălean”, unde pe un fecior chipeș dar și muieratic și fără scrupule, o nevastă îl ademenește cu bucate otrăvite, în urma cărora moare în timp ce ascultă mustrările materne, sunt reprezentări ale unei erori permanentizate de-a lungul istoriei literaturii române.
De la Alecsandri, Călinescu, Mircea Eliade, Dumitru Caracostea, Lucian Blaga, Z. Cârlugea, Horia Bădescu, pentru a enumera câteva nume, au subliniat faptul că aceste bijuterii ale folclorului nostru au adus tragicul ca experiență individuală sau colectivă la limita dobândirii „conștiinței de sine prin tragic ca prilej cultural” (D. D. Roșca), în condițiile când „tragedia este experiență tragică conștientizată într-o formă artistică”. (Gabriel Liiceanu).
Toți acești exegeți și cercetători ai gândirii mitice în analizele lor eludează faptul, conștient sau inconștient, că nicio acțiune nu justifică crima, chiar și în folclor, aceasta fiind „oglinda” mentalității unei comunități. Iar dacă comunitatea greșește, nu înseamnă că are dreptate.
- Detalii
- Scris de Al. Florin Țene
Citește mai departe: O eroare morală și estetică: imanența tragicului din literatura populară…
Adam Smith a fost cel care a observat pentru prima oară, în celebra sa lucrare „Avuţia naţiunilor" (The Wealth of Nations, 1776), o carte care se citeşte cu mută plăcere şi interes şi acum, modul de funcţionare al economiei de piaţă în condiţii de „concurenţă perfectă”.
Tot Smith este cel care a proclamat „principiu mâinii invizibile”, potrivit căruia individul, în dorinţa sa egoistă de a realiza binele personal, de a-şi maximiza propriul câştig, este călăuzit de o mână invizibilă care asigură promovarea intereselor societăţii, fără ca aceasta să facă parte din intenţiile sale, într-un mod mult mai eficient decât dacă statul ar fi preocupat de acest lucru.
Într-unul din cele mai faimoase pasaje din întreaga literatură economică mondială, redat mai jos, Smith prezintă, în cartea sa menţionată mai sus, modul în care fiecare individ întreprinzător, preocupat de propriul interes, promovează, fără să ştie şi fără să vrea, şi interesele societăţii chiar într-un mod mult mai eficient decât atunci când ar fi dorit să facă acest lucru în mod intenţionat:
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Valorile culturale, în decursul istoriei, au avut un destin aparte, ajungând, în urma unui îndelungat proces de diferenţiere, la o structură autonomă şi la o destinaţie proprie. Atracţia sufletului uman pentru artă – forma cea mai cristalizată a valorii estetice – a fost întotdeauna datorat în parte şi faptului că ea a rămas şi rămâne, de neînlocuit, oricât de măreţe şi uluitoare uneori ar fi cuceririle spiritului în alte direcţii. Însă, au fost accidente istorice care au influenţat în negativ operele de artă. În acest context, una dintre trăsăturile specifice umanităţii o constituie aceea de a atribui tuturor lucrărilor – atît naturale cât şi celor construite şi creeate- un sens, de avea faţă de ele o atitudine, în concluzie, de a nu rămâne neutră din punct de vedere axiologic.
S-a discutat, dea-lungul istoriei, nu de puţine ori, despre caracterul veşnic al frumuseţii, despre perenitatea capodoperelor, subliniindu-se mai ales, de unii exegeţi, faptul că durabilitatea se constituie istoriceşte şi are ea însăşi o evoluţie.
- Detalii
- Scris de Al. Florin Țene
Am mai scris pe temă. Unele articole nu au fost acceptate la publicare. Altele au fost publicate pe ici-colo. Nu au avut rezonanță. Încerc să reiau tema, pentru a lămuri cititorii mei. Restul, să se lămurească de unde vor. Dacă vor. La începutul anilor 2000, ideologii de stinga (din Occident -?!!!-) au lansat o teorie nouă. Conform acesteia, comunismul nu a existat cu adevărat. Țările comuniste, care tocmai au dat faliment (un faliment istoric, la scară planetară), nu au fost comuniste (din punct de vedere economic). Țările respective erau într-un sistem capitalist monopolist de stat. În concluzie, nu comunismul a falimetat, ci capitalismul monopolist de stat. Această idee devine tot mai mult îmbrățișată de ideologii de stinga. Normal, dreapta critică ideea și nu vor să discute pe marginea ei, aruncând anatema de cum deschizi gura pe subiect. Pentru că ar da apă la moară unor noi zevzeci, în încercarea de a ridica o nouă societate comunistă. Cum au stat lucrurile? În realitate, sistemul economic comunist nu a existat.
- Detalii
- Scris de Mircea Munteanu Mongolul