chParodie la adresa mentalităţilor şi a modului dezastruos de înfăptuire a principiilor de echitate fiscală, economică, socială şi a concepţiei despre muncă şi viaţă.

1. Greierele şi furnica în versiunea AMERICANĂ.
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casă şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează, joacă şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele, tremurând de frig, fără hrană şi fără adăpost, moare în dispreţul tuturor, fără să-i pese cuiva de el.

2. Greierele şi furnica în versiunea ROMÂNEASCĂ.
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casă şi pregăteşte provizii pentru iarnă.

ch„Într-o societate bazată pe lenevie, pe hoţie și pe lăcomie
se acordă cele mai multe diplome de merit celor fără niciun merit.”. (N. Grigorie Lăcriţa).

Lenea este un păcat care constă în neîndeplinirea (sau îndeplinirea cu greutate) unor activităţi general-umane (muncă, învăţare, îngrijirea trupului, a familiei, a casei, etc.), necesare asigurării unei vieţi demne în condiţiile în care persoana respectivă are capacitatea de a le îndeplini.
Leneşul este iubitor de somn, îşi neglijează gospodăria şi fie refuză să muncească, ceea ce îl duce la lipsuri şi sărăcie, fie este un angajat dificil la locul de muncă.
Drumul leneşului în viaţă este un hăţiş de spini.
Omul se poate elibera de lene prin muncă, prin însuşirea modelului de hărnicie reprezentat de albină și de furnică, şi prin sporirea în virtuţi.
Furnica, alături de albină, este un model de hărnicie și de înţelepciune
Solomon ne învaţă, în cartea biblică „Proverbele lui Solomon”, capitolul 6 versetele 6-11, că leneşul poate deveni mai harnic şi mai înţelept dacă îşi ia ca model de hărnicie, înţelepciune prevăzătoare şi responsabilitate furnica, cea care îşi strânge mâncarea de vara:

ch„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.”. (Esop).
„Sărăciei îi lipsesc multe, lăcomiei toate.”. (Syrus).

Leneșul este persoana căreia îi lipsește dorința (și cu atât mai mult plăcerea) de a munci, de a fi activ, este omul care se complace în inactivitate, este omul trândav.
Leneşii sunt de mai multe categorii, de la cel care „De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca.” (Creangă), până la „leneşul avar”.
Lenevia dusă la extrem este exprimată prin „leneşul care dorea ca posmagii să-i fie muiaţi”, redată de Ion Creangă ca o reuşită și frumoasă lecţie de înţelepciune în „Povestea unui om leneș”, care se poate citi și pe Site-ul https://ro.wikisource.org/wiki/Povestea_unui_om_lene%C8%99 (a se vedea şi http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=4410).
Diferenţa este foarte mare între (1) „leneşul trândav, puturos, care nu vrea să muncească, inactiv”, care se mulţumeşte cu minimum necesar pentru a supravieţui fără să muncească, și (2) „leneşul avar”.

ch„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.”. (Pildele lui Solomon 1:19). Omul lacom e nepăsător faţă de suferinţele săracilor pe care-i apasă şi a căror viaţă poate că o scurtează fie prin lipsuri, fie prin violenţă, fie prin diferite practici economice și/sau comerciale. Aceste avertizări arată că lăcomia îmbogăţirii generează numeroase şi grave consecinţe negative rele în întreaga societate.
 „Pune-ţi un cuţit la gât, dacă tu eşti lacom.”. (Pildele lui Solomon 23:2). În sfatul acesta, „în gât”, nu există ideea de sinucidere, ci mai degrabă se exprimă nevoia de a ucide lăcomia.

Cel cuprins de lăcomia îmbogăţirii face din acumularea de bunuri materiale și / sau de bani un scop al vieţii sale, trecând cu vederea nevoile sufletului; pe cât îi creşte averea ,pe atât slăbeşte sufletul.
Numeroase și grave sunt problemele de sănătate sufletească și trupească cu care se confruntă o foarte mare parte dintre „bogaţii lumii” din cauza lăcomiei îmbogăţirii, adică din cauză că în prima parte a vieţii îşi cheltuiesc sănătatea pentru avere, iar în cealaltă jumătate, îşi cheltuiesc averea pentru sănătate.
Lăcomia îmbogăţirii nu include, în niciun caz și sub nicio formă, acele persoane care au ajuns să deţină bogăţii, putere în societate, glorie, funcţii, titluri (1) prin puterea minţii lor, (2) care au fost dedicate muncii, (3) care au trudit în deplină corectitudine și legalitate. „Dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.”. (Biblia, Ecclesiast 13:13).

Ilarie Hinoveanu s-a născut în ziua de 27 septembrie 1934 la Vânjuleț (Mehedinți – Piemontul Getic), în proximitatea dealului Stârmina – cu vestita-i podgorie - și a cinci păduri seculare. Casa părinților săi, Constantin și Anica, privea, peste umărul drept, conacul vestitului boier luminat Theodor Costescu (1864-1939), care a re-întemeiat comuna, în primele decenii ale secolului XX, după model occidental, înființând instituții absolut obligatorii (școli primare și gimnaziu, grădiniță de copii, școală de arte și meserii, școală de covoare, școală de menaj), împroprietărind câteva sute de țărani, creând un parc natural, la inaugurarea căruia a participat însuși regele, Carol II. Theodor Costescu a creionat, în Vânjuleț, o rețea stradală funcțională, a înființat cea mai mare fanfară țărănească din Oltenia și o alta de elevi, conduse de un dirijor adus special din Cehia, pe care l-a numit titular al orelor de muzică din unitățile de învățământ ale locului..
Standardul european al comunei este atestat și de performanța aproape incredibilă că, în anii 1930-1938, trei fii ai Vânjulețului, Gheorghe Roiban, Ion Molea și Dumitru Hinoveanu, publicau volumele: Inscripții pe patul armei, Funigei, Luminișuri în somn, Azur pentru plopul cu îngeri. Volumul de poezii Funigei, al lui Ion Molea, era însoțit (…escortat) de o epistolă de recomandare semnată de poetul Octavian Goga, prim-ministrul României din acele timpuri. Ultimele două cărți menționate mai sus erau semnate de unchiul lui Ilarie: învățătorul Dumitru Hinoveanu.