„Femeile vorbesc mult“… O judecată deopotrivă de fapt și de valoare, asupra temeiurilor căreia nu ne-am întrebat prea mult. De ce femeile au fost asociate cu vorbăria nesfîrșită, cu trăncăneala, cu radio-șanțul, cu cicăleala și cu bîrfirea? Ipoteza de la care pornim în cercetarea de față este că acest fenomen se datorează unei pervertiri a oralității în scopurile asociate în mod normal genitalității masculine. Stadiul oral reprezintă o primă formă de satisfacere, narcisică, a sexualității. Stadiul oral se asociază ingerării exteriorității, transformării în substanță proprie a alterității – în forme suave, prin suptul bebelușului, și în forme agresive, în faza sadică a acestui stadiu, prin mușcarea sînului. Stadiul oral se manifestă îndeobște, în mod firesc și primar, prin supt-mușcat-înghițit și de aceea valențele sale genitale ne pot rămîne ascunse.
Oralitatea însă poate fi și chiar este folosită ca expresie a funcției genitale de penetrație prin scuipare și prin vorbire. Nu întîmplător, multe dintre miturile cosmogonice amintesc expectorarea ca act cu valențe generative.
- Detalii
- Scris de Horia V. PĂTRAŞCU
Ideea nemuririi a înflăcărat imaginația oamenilor dintotdeauna și o întâlnim în mai toate miturile și legendele lumii. Mitul nemuririi, acest mit fundamental al culturii universale, este valorificat atât de filosofie cât și de literatură, care sunt fiicele bune ale mitologiei, dar „Orice mit este o cupă în care fiecare neam toarnă vinul pe care îl voiește.”1.
Mitul omului nemuritor este reperabil în toate mitologiile importante. În mitologia sumeriană, îl avem pe Uta-napiștim, un fel de Noe „avant la lettre”, care a fost făcut nemuritor de către zei și la care vine să afle secretul nemuririi Ghilgameș, legendarul rege al Urukului.
În mitologia ebraică, îl întâlnim pe enigmaticul Melchisedec, care este descris astfel de sfântul apostol Pavel în Epistola către evrei: „… acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam pe când se întorcea de la nimicirea regilor și l-a binecuvântat,/ Căruia Avram i-a dat și zeciuială din toate, se tâlcuiește mai întâi: rege al dreptății, apoi și rege al Salemului, adică rege al păcii,/ Fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.”2 dar și pe patriarhul Enoh, care, pentru credința sa, a fost luat de Dumnezeu la sine.
- Detalii
- Scris de Cristian Gabriel Moraru
Prea Bunul Dumnezeu a hărăzit ca - în acest an premergător Centenarului Marii Uniri a României (țara noastră devenind, atunci, unul dintre primele cinci state ale Europei, ca suprafață, ca populație, iar ca resurse petrolifere plasându-se pe locul dintâi, întrecând, din acest punct de vedere, marile puteri continentale la un loc!) -, să se conjuge mai multe momente astrale pentru neamul românesc.
Le menționez în ordine cronologică, pe cele ce vibrează cel mai profund omenește în sufletele noastre de urmași și continuatori incontestabili ai geto-tracilor (numiți daci, de romani), cu o istorie de opt-nouă ori milenară.
Îngăduiți-mi, vă rog, ca – înainte de a preciza aceste date aniversare din anul de grație 2017 – să vă captez atenția prin recursul la judecățile de valoare irefragabilă, formulate de savanți și istorici de recunoaștere mondială:
1. Marija Gimbutas (profesor universitar, Los Angeles, California): „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă – o entitate culturală cuprinsă între 6.500-3.500 î. H., axată pe o societate matrimonială, teocrată, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului și epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizație europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană (s.n.). A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii”;
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Citește mai departe: Regina-Soldat MARIA - Cheia de boltă în făurirea României Mari
Îndoliată Adunare,
Prea Bunul Dumnezeu m-a îmboldit să aștern pe hârtie holograma trecerii Fiului Luminii: Nicolae prin această lume telurică, păcătoasă și, totuși, hăruită de Duhul Sfânt cu bucurii, aspirații și speranțe – rânduite de Tatăl Ceresc…
Acum 39 de ani și acum opt ani am trăit clipe memorabile, pe care ar fi păcat să nu le evoc în aceste momente de vremelnică despărțire…
Se răsădise la Craiova în 1976, cu trei ani mai înainte de prima suită de întâmplări deosebite, trăite împreună.
Grație neostenitului profesor Florea Firan, staroste peste Cultura din Dolj -, Nicolae PETRE VRÂNCEANU fusese transferat din postul de director la Școala gimnazială nr. 1 din Balș, în acela de director al Casei Creației Populare din Craiova, instituție publică de îndrumare metodologică, monitorizare/ control și coordonare a Culturii Tradiționale.
Abia intraseră elevii în vacanța de vară a anului 1979, când încă proaspătul director Nicolae PETRE m-a rugat să-l însoțesc în călătoria sa, spre inima Bărăganului, la Slobozia, unde trăia cuvioasa sa Mamă, care urma să-și primească nepoții în găzduire, pe malurile de basm ale Ialomiței, străjuite de sălcii, răchite și arini…
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Frate de tâmplă și spirit geamăn cu Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Cezar Baltag
Nicolae Dragoș este unul dintre cei mai valoroși autori de psalmi din literatura română de la cumpăna secolelor XX-XXI, plasându-se – împreună cu Ștefan Augustin Doinaș, Paul Aretzu, Dorel Vișan, Marta Petreu și Aura Christi - în imediata vecinătate a precursorilor Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, B. Fundoianu, Aron Cotruș („psalmistul neamului”), dar înaintea „iconarilor de psalmi” Vasile Militaru, Traian Dorz, Eugen Dorcescu, Șerban Foarță (autoarea tezei de doctorat, susținute în 2011 la Universitatea din Oradea: Anca Tomoioagă înscriindu-i, pe aceștia din urmă, în categoria scriitorilor care au realizat „versificarea poetică a psalmilor”).
În ceea ce privește registrul prozodic, din punct de vedere al diversității, vastității și subtilității, multe dintre creațiile lirice ale lui Nicolae Dragoș aspiră spre virtuozitatea tehnică a lui George Coșbuc, al cărui geniu în materie de versificație numai rău voitorii nu l-ar recunoaște. Coșbuc și-a trăit anii de vârf ai creației sale, inclusiv ca traducător erudit, la Craiova, unde i s-a și născut unicul fiu, Alexandru.
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Citește mai departe: NICOLAE DRAGOȘ - mântuit prin Premiul EMINESCU al Academiei Române
