Mihai Marcu (Ulmeanu), ex-colegul meu de bancă dintr-a VIII-a D (la „Frații Buzești” Craiova), ne oferă – încă și încă o dată – prilejul de a ne conecta la noi clipe de eternitate. De astă-dată, ne ispitește prin cvasi-torențiala sa tinerețe spirituală, chit că, în zoriorul acestei zile de 21 februarie a.c., a rotunjit vârsta semi-centenară, plus 25 de ani.
Adică vârsta de aur, a deschiderii plenare spre Univers a ceea ce medicii numesc Ochiul lui Dumnezeu, situat exact în centrul creierului nostru.
Bucurându-se de o suită de „maladii” specifice spiritelor solare: dorința de a ști, de a cunoaște – mereu mai mult și mai bine -, provocat de daimonul creator, ca și de vocația de a-și asuma mereu noi și noi orizonturi ale aspirațiilor umane, de a-și dăltui destinul fie și în piatra aburoasă a unei aripi de fluture delicat sau în voalul mătăsos, în marama drăgăstoasă a colii de hârtie -, Mihai Marcu ne oferă încă două romane incitante, cu titluri provocatoare: Mihăiță dintr-a XII-a, respectiv, Femeie, dulce nebunie…, precum și ediția cea mai recentă a revistei sale: Realitatea literară.
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Citește mai departe: MIHAI MARCU - 75 | Suita clipelor de eternitate…
BOCETELE sunt nişte elegii ale genului liric al literaturii populare, in care autorul anonim îşi exprimă sentimentele de mare durere față de cel decedat.
Cântecul, care este o improvizație, comunică la modul elogios, laudativ, la modul encomiastic, anumite fapte săvârşite în cursul vieții de către cel decedat.
"C-aşa slabă cum erai,
Multă trebuţă făceai
Şi cu noi tot mai grăiai
Şi fruntea ne-o descrețeai
Şi săracele mânuți
C-o fost la trebuți,
Cu gura m-ai învățat,
Bune sfaturi mi-ai mai dat"
După George Coşbuc, bocetul avea un caracter panegiric, un caracter de discurs public prin care se preamăreau anumite fapte de vitejie, fiind cel mai realist şi mai filozofic dintre toate genurile de literatură populară, pentru că încearcă să dea anumite răspunsuri întrebărilor despre scopul vieții aici pe pământ, despre moarte şi despre lumea viitoare.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: FOLCLORISTICA MOMENTELOR CARDINALE DIN VIAȚA OMULUI - MOARTEA (V) (Bocetele)
Mă întreb câți dintre cei care citesc acum știu care este situația reală a bibliotecilor din Româ-nia, faptul că bibliotecile nu au fonduri de achiziții și că autorii trebuie să imprime pe banii lor căr-țile,ca apoi să le doneze, lucru care este imposibil de realizat pentru un scriitor căci după cum se știe condiția scriitorului roman este una precară (nu primește fonduri de nicăieri, el creează dar nu e plătit, el dăruiește dar nu este valorizat la justa sa valoare)
Ca să o spunem direct SCRIITORUL NU își poate permite să plătească la tipografie valoarea a sute de cărți pe care să le doneze, el are nevoie de SPONSORI și SUSȚINĂTORI pentru că de unul singur nu poate duce la bun sfârșit o campanie de acest gen.
Aflându-mă în țară am fost contactată de zeci de biblioteci care mi-au cerut cărțile și vreau să vă spun că am fost impresionată să aflu cată nevoie au de cărți, cât de putini autori contemporani se află pe rafturile acestor biblioteci și cât de mare sete și nevoie de lectură se află în cititorii abonați la biblioteci, am cunoscut câțiva dintre cititori, am stat de vorbă și am fost profund mișcată! Mai sunt oameni care citesc, mai sunt oameni care au abonament la bibliotecă și care deși nu își permit să cumpere cărți totuși merg la biblioteci!
- Detalii
- Scris de Mihaela CD
În pofida nenumăratelor dovezi, de-o cutremurătoare evidență în ceea ce privește prezentul și, mai ales, viitorul omenirii (dramatica și neîntrerupta scădere a nivelului inteligenței planetare, poluarea tot mai accentuată și mai pustiitoare a pământului, apei, aerului și alimentelor, sporul alarmant al decăderii moral-spirituale a întregii omeniri, îndeosebi în țările îmbuibate din apusul Europei și nordul Americii, lucru ilustrat atât de dementa creștere a infracționalității individuale și colective, deci a cruzimii omului actual – crime în serie, războaie, atacuri teroriste minuțios pregătite, cât și de înfricoșătorul proces de decreștinare – uriașe festivaluri esențialmente sataniste, lepădarea nu doar a tinerilor teribiliști de „povara” valorilor creștine cardinale și teologice, incendierea bisericilor și grăbirea islamizării Occidentului prin înmulțirea moscheilor de proporții, generalizarea și legalizarea în tot mai multe țări cu pretenții demonocratico-libertinare a „familiilor”/împerecherilor împotriva firii etc.), în pofida acestor dovezi, deci, „evoluționiștii” de toate culorile și gabaritele (politruci, politologi, sociologi, economiști, științifici, infectologi și mulți alți trepăduși) se dau peste capetele lor pătrate să demonstreze poporenilor, inclusiv celor mai școliți și mai înțelepți decât ei,
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Misologia tot mai înverșunată a prezentului hipermașinist
Foarte mulți dintre compatrioții noștri postdecembriști trăiesc cu neroada convingere că „tot românul s-a născut poet” sau, după caz, cugetător neînțeles (cine și ce naiba să înțeleagă de la un semidoct care nu produce nimic de haznă, ci doar pentru haznaua omenirii prezentă și viitoare?!), critic fără urmă de har, mâzgălitor de proză și teatru după ureche, pictor, sculptor ori muzician la plesneală. De unde uriașa avalanșă a făcăturilor, ce ba se pretind literatură postmodernistă (precum cea defecată de infecta bandă a lui Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Gelu Vișan, Domnica Drumea, Ioan Godeanu, Cecilia Ștefănescu și alte lepădături porno, cu „reușite” de genul „îmi bag p...în regina Angliei”, „îi lingea scrotul sărat”, „printr-un straniu efect, clitorisul se lungise în penis”, „fut și la revedere” etc.), ba pictură (de fapt împroșcare cu culoare pe o bucată de pânză!), cică revoluționară și – culmea – uneori aducătoare de mari profituri pentru cârpacii norocoși și sfidător de neînzestrați în plan artistic (ăștia sunt urmașii lui Rafael, V. van Gogh și Nicolae Grigorescu?), ba năstrușnice cioplituri în lemn, piatră sau metal, ce au extrem de puțin în comun cu celebrele sculpturi antice (Myron, Phidias, Praxiteles), ale renascentiștilor (Michelangelo) și ale modernilor supradotați (Rodin, C. Brâncuși), ba scârțâiturile poreclite muzică modernă, tot mai aproape de dizarmonia manelelor și din ce în ce mai departe de sublimul lui J.S. Bach, Mozart, Beethoven, G. Verdi ori G. Enescu.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI