Malul Siretului - Vasile Alecsandri (1821 – 1890)

Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică
Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.
Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur
Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde
Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se perde,
Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,
Când o mreană saltă-n aer dup-o viespe sprintioară,
Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor
Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale.
Lunca-n giuru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald
Cată ţintă, lung  la mine, părăsind nisipul cald.		 Pungi de plastic, sticle sparte, cauciucuri se înşiră
Pe un mal şi pe un altul, cât e lunca se răsfiră.
Râul luciu se-ncovoaie pe sub pete uleioase,
Ce în razele de soare au sclipiri misterioase.

Eu mă duc ca şi tot omul ca să văd ce se mai poate
Pescui de-a lungul apei, sticle bune, haine, cioate,
Şi privesc cum gospodarii stau cu căngile la fel
De preocupaţi de asta, adunând totul cu zel.

Când o lodbă, când o moară chiuind la mal o trag,
Când se-avântă într-o barcă şi le pescuiesc din larg.
Cârduri-cârduri ,ciori şi corbii peste apă trec în zbor
Şi unde zăresc cadavre, se răped asupra lor.

Şi gândirea mea furată de ăst clocot, de avânt,
Mă îndeamnă munca asta în pasteluri să o cânt.
Totu-mi giuru-mi clocoteşte şi-un român, cum e la noi,
Cată ţintă lung la mine şi mă-ntreabă: Şto ta koi?

  

Detalii