Adrian Lesenciuc este un poet al metaforei alcătuite din substanța unui material misterios, pe care nu îl găsim decât la marii poeți.
Adrian Lesenciuc  pregătește tineri să zboare, predă, cum s-ar zice, zborul. E profesor de zbor. Azi este maior în cadrul Academiei Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” de la Brașov. Mâine-poimâine o să ajungă generalul aripilor, comandantul flotilei lui Icar.
Născut pe 21 august 1975, poetul a debutat editorial cu ,,Antifilosofia” la editura ,,Mesagerul transilvan” din Cluj - Napoca, în 1988. Au urmat volumele de versuri ,,Copilul genune”, 1999; ,,Laocoonia”, 2000; ,,Liam”, 2001 și volumul de versuri ,,Coliba de sânge”, 2014, despre care vorbim acum.
Critic, istoric literar și eseist, Adrian Lesenciuc s-a remarcat cu volumele

Dumitra Negruşa – “Cuvinte nesupuse”, Ed.Destine, Bucuresti 1994

Odată cu trecerea la o economie de piaţă, în plan literar, s-a trecut la o “liberalizare” a… semnăturii. Ciudate grupări autointitulate literare, cenacluri de tot felul, în care tot felul de “avortaţi” ai marii lumi literare frizează ridicolul cu genialitatea lor s-au înşurubat în realitatea imediată. Una de acest gen este şi cea numită “Destine”. “Patriarhii” ei spirituali (?!) sunt Ion Machidon si Victor Gh.Stan. Au “afiliat” grupării o editură şi o revistă cu acelaşi titlu. Fel şi fel de “refuzaţi la export” s-au adunat în jurul lor.

NICOLAE COANDE – “IN MARGINE “, ED. RAMURI, 1995

       Lucru deja cert, “omul din umbra”, parintele “spiritual” al tanarului poet oltean Nicolae Coande este Liviu Antonesei. Acesta, in cuvantul de inceput al volumului cu care Nicolae Coande isi incepe suisul in adevarata lume a literaturii (“In maegine”, Ed.Ramuri, 1995), volum care-a si fost premiat (in manuscris) la concursul de debut initiat de Fundatia Ramuri si de Fundatia Bibliotecii Franceze OMNIA, sublinia faptul ca “Nicolae Coande a descoperit pe cont propriu, secretul prin care cultura devine natura, natura proprie”.
       Totusi, trecand peste “verdictul” prefatatorului: “Nicolae Coande e poetul care vine”, nu pot sa nu remarc stilul debordant al poetului pentru care:

În anul care de-abia a trecut, editura Vremea și-a îmbogățit „Colecția Poesis” cu alte câteva titluri. Între acestea, o notă aparte are și volumul de debut al poetului Isac Gabriel, „Timpul mă doare”. Așa cum remarca și d-na Silvia Colfescu în prefața volumului, Isac Gabriel a încercat să brăzdeze „fie și numai cu o zgârietură, obrazul de piatră a timpului”. Gestul este cu atât mai semnificativ cu cât el se întâmplă atunci când mulți semeni de-ai noștrii se gândesc să lase locul celor mai tineri. Faptul în sine scoate în față un om îndrăgostit de viață, un om care se încăpățânează să fie în continuare martorul unui „timp scriitor de fapte”, conștientizând că „ce-a mai rămas pe hârtie./ Prin morminte în ruină,/ În divina comedie/ Și în vechea rădăcină”

Apărut la  Editura Junimea Iaşi, 2013, cu o prefaţă semnată de academicianul Liviu Pendefunda, volumul de versuri ”În numele tatălui”, debutul editorial al lui Cristinel C. Popa se remarcă, într-adevăr, așa după cum ne semnalează chiar prefațatorul, ca fiind o voce puternică și particulară. Aș zice că nu avem neapărat o carte de poezii ori de poeme cât o carte de Poezie, discurs despre Poezie, cu modulații fine în articulări ale nuanțelor. Aceste nuanțe care farmecă și transportă din lumea stereotipiilor și banalității, a uniformului, a mecanicismului și automatismelor. Ce transportă? Acel ”ce” al Ființei noastre, acel ”ceva”. Unde? Într-un ”alt” spațiu, ”într-altundeva”, transformând-l pe ”ce”, sensibil-discret, ”într-altceva” – lume a distincției, distinsă. Lume alcătuită din finețea petalelor, elitrelor de fluturi, pleoapelor, pufului de păpădie care dă sens vântului.