Domnul profesor Valentin Lupea ne propune un nou volum de versuri intitulat ,,Dincolo de crepuscul”, un volum ce apare la editura prestigioasă eCreator din Baia Mare.
Prezenta carte debutează cu o confesiune proprie și sinceră a autorului, în care afirmă că: ,,În diferite momente ale vieții sale, orice om este, sau poate deveni poet, atunci când emoția puternică, acea stare de exaltare a inteligenței și-a întregii sale ființe, pune stăpânire pe el, făcându-l să se simtă mai presus decât starea lui obișnuită. […] Așadar, a fi poet, pe lângă capacitatea de a simți și de a fi mișcat de această simțire, este absolut obligatoriu de a avea și acel dar de a comunica emoția simțită și trăită, celor din jur.” Aceste gânduri ale autorului, ale domnului profesor, demonstrează și întăresc ideea de afirmare a unui poet, de a avea curajul să se deschidă în fața publicului, de a-și pune sufletul pe masă.
Poemul ,,Suntem noi, oamenii…” mi-a atras atenția prin profunzimea și adâncimea gândurilor asupra omenirii: ,,Suntem noi, oamenii,/ doar un vis,/ un vis complicat/ și fără sens?/ Mai există ceva/ în afară de noi/ în acest necuprins/ univers?” Sunt versuri ce ridică întrebări înălțătoare despre sensul vieții, despre menirea noastră și misiunea pe care o are fiecare dintre noi în acest Univers.
- Detalii
- Scris de Iulia-Maria Ciherean
Volumul „Dincolo de crepuscul” al lui Valentin Lupea, publicat la Editura eCreator din Baia Mare în 2025, se impune ca o construcție lirică de mare întindere, situată la intersecția dintre confesiunea intimă, reflecția filosofică și angajamentul civic. Cartea debutează cu un preambul teoretic, intitulat „În loc de cuvânt înainte”, în care autorul afirmă că poezia este în esență „transfigurare estetică” și totodată „o cale de cunoaștere spirituală a frumosului”, insistând asupra rolului liricului de a înfrumuseța realitatea brută, altfel „insuportabilă”. Această profesiune de credință trasează direcția întregului volum: poezia ca meditație, ca mijloc de autotranscendere și, nu mai puțin, ca instrument de confruntare cu precaritatea condiției umane.
Structura volumului este vastă și polifonică. Unele poeme respiră în registrul intim, familial, precum „La mulți ani, copila mea!”, unde tonul cald și confesiv trimite la un univers al tandreții părintești: „Noi, părinții tăi, îți dorim tot binele din lume, fata mea!”. Altele dezvoltă un filon filosofic, orientat spre întrebări metafizice, cum se vede în „Suntem noi, oamenii...”, acolo unde poetul își chestionează propria ființă: „Suntem noi, oamenii, doar un vis, un vis complicat și fără sens?”. Acest tip de întrebare, repetată obsesiv, dă volumului o tonalitate neliniștitoare, de interogație existențială.
- Detalii
- Scris de Adriana Crăciun
Cartea ,,Dincolo de crepuscul”, semnată de profesor Valentin Lupea, este tipărită în toamna anului 2025 la editura ECREATOR Baia Mare, sub îndrumarea atentă a domnului Ioan Romeo Roșiianu.
Este o carte care ne va mângâia sufletul, poetul asumându-și creația poeziei ca fiind o formă de transcendență, ca un exercițiu al cunoașterii de sine și al dialogului cu cititorii și el însuși, dar și ca pe o necesitate existențială, menită să transforme realitatea brută, în frumusețe și sens al existenței noastre pe acest pământ. Astfel, încă din primele pagini, se instituie o relație de confesiune și de sinceritate între autor și cititor. Volumul: „Dincolo de crepuscul” se deschide cu un manifest poetic, un „cuvânt înainte” scris de autor, care trasează într-un rezumat al gândurilor, principiile estetice și spirituale care vor guverna întreaga carte.
Titlul: „Dincolo de crepuscul” sugerează o trecere, o inițiere, o încercare de a pătrunde dincolo de limitele imediate ale realului. Dacă am compara Dexul cu interpretarea noastră interioară, cuvântul crepuscul (substantiv, genul neutru), se referă la lumina difuză, semiîntunericul de după apusul soarelui sau dinaintea răsăritului, fiind o perioadă de tranziție între zi și noapte, asemănătoare amurgului sau zorilor.
- Detalii
- Scris de Gabriala Dimitriu
Charles Du Bos afirma că; „Poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj” iar sintagma ori butada „Românul s-a născut poet” este valabilă și-n ziua de azi. Întrebându-mă ce este poezia, aș răspunde că este o stare de grație și ea, poezia, nu poate avea o definiție clară, concisă, corectă fiindcă ea este limbajul celor ce nu și-au piedut inima și sufletul, este un „testament” în versuri, este arta de a pune în mișcare imaginația noastră, visele noastre, năzuințele noastre.
Poetul de peste Prut regretatul Grigore Vieru susține ”Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii” și aș continua spunând că poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, a culminației lăuntrice, este uniunea realităţii cu idealul, în sufletul poetului, este arta de a face să intre marea într-un pahar, cerul într-o pictură, viața într-un vers și durearea într-o rimă.
Vasile Lupe,a care este cunoscut în primul rând în calitate de istoric, eseist și critic literar consacrat, de certă valoare ne surprinde de data aceasta cu un volum de versuri fiindcă are ceva de comunicat, de spus lumii. De altfel Ungaretti explică că: ”Poezia nu poate avea decât o singură rațiune: aceea de a comunica, printr-o rigoare foarte scrupuloasă, trăsăturile sufletești ale unei ființe umane altor suflete, cu scopul ca acestea să le cunoască și dacă poetul nu este prea orgolios, pentru a le înțelege el însuși și a le cunoaște cu adevărat.” Cred că acesta a fost și scopul lui Valentin Lupea.
- Detalii
- Scris de Gelu DRAGOȘ
Citește mai departe: Valentin Lupea se teme să nu-și distrugă iluziile
Lirica interogativă a lui Valentin Lupea este semn al înţelepciunii judecăţii asupra rosturilor lumii de astăzi şi dintotdeauna. «Fi-va oare omul/ cea mai mare/ minune,/ dintre toate?/ Este el cumva/ măsura tuturor/ lucrurilor?» Invocarea personajelor apropiate sieşi şi a suferinţelor celor din jur, dă măsura implicării sociale artei de care autorul este convins că este nevoie cu prisosinţă. «Căutător rebel» fiind, «la braţ cu melancolia/ nopţilor de iarnă», seamănă metafore care să îmbogăţească imaginea lumii, naturii vii, dornic să rostească liber: «mă simt un poem/ dezbrăcat/ şi fără rime,/ convertit în credinţa/ vieţii ce vine.» Divinul, absolutul, chemarea iluziei, acel catharsis însoţit de un răspuns emoţional şi de o aşteptată eliberare a tensiunii sunt căi pe care poetul ne îndeamnă să le urmăm, căi ale artelor, eliberatoare, purificatoare. Ritmurile poemelor spre echilibru ne îndreaptă, spre participare la viaţa întregii naturi: «Îţi mai aminteşti, iubito,/ când alene poposeam,/ în nopţi calde de vară,/ la margine de lan,/ în marea cu maci roşii,/ ducând sufletului ofrandă,/ cu nostalgii în floare,/ în timp ce stelele/ cădeau pe ape,/ şi-n zări plângeau/ duios izvoare?» De citit pe îndelete, pe înserat sau în zor de zi...
- Detalii
- Scris de Florin Dochia