lrNici nu „s-a uscat” cerneala de pe filele ultimei cărți a poetei LORETA TOADER și iată că această truditoare a cuvântului, extrem de laborioasă și de fecundă, ne delectează cu o nouă culegere de versuri, Eu sunt un gând răzleț (Editura eCreator, Baia Mare, 2021), structurată în două secțiuni, cea dintâi purtând chiar titlul împrumutat întregului volum, cuprinzând 70 de poeme cu o interesantă diversitate tematică și cu tehnici prozodice tradiționale sau moderne, așa cum, de altfel, ne-a obișnuit încă din creațiile anterioare.
    Un prim poem care ne atrage atenția este o adevărată profesiune de credință a unui creator conștient de rosturile sale, de truda pe care o presupune arta literară și utilizarea „cuvintelor potrivite” pentru a exprima gândurile, reflecțiile și simțămintelor celui care iubește viața și pe semenii săi, cărora le sunt adresate, cu responsabilitate („Am adunat cuvinte din visele-mi stelare / Strângând buchete albe de mărgăritare”).

pasteluri1Mărturisesc că așteptam cu nerăbdare o nouă carte semnată de Zaharia Mihail – Robert. Volumul anterior, „Drumuri către ceruri”, m-a impresionat în mod deosebit și citind-o am trait o călătorie spirituală către esența umană.  
Editura eCreator vine, în fața cititorului înrăit și nu numai, cu volumul „Pasteluri și cugetări”.
Surprinzător poemul „Simfonie de primăvară cu maci şi lalele...” ne propune un tărâm de vis inundat de flori de cireș și câmpuri de lalele. Natura face parte din viața noastră și tot ce se întâmplă într-un decor mirific te încarcă spiritual și din această comuniune a omului cu natura nu poate decât să deschidă o poartă spre „Haide, vino, vino-ndată, a-nflorit laleaua toată, și ne-asteaptă nemurirea... ”.
O obsesie a florilor, nu una obositoare, dar prin personificarea florilor, într-un poem plantele suferă „Crizantemele înghețate tremurând în jos plecate, caută îndurerate, leac pentru strânsoarea gheții...”.

Constantin ArdeleanuIon  Dezideriu  Sîrbu (Gary pentru prieteni), printre enunțurilegrave, cochetând cu profesia–i de bază, filosofia, are păreri și desprejocuri.  Ca discipol al eruditului  Lucian Blaga, e ilustrată în „Jurnalul“ său și sentința lirică în care jocul  e „iubire și înțelepciune“. În privințaacestui „Homo  ludens“, conceptul de jocare o deosebită importanță în structura culturală a poporului român, fie că sereferă la arte, istorie, sporturi, sau divertisment.  Englezii folosesc  cuvântul „play“ pentrujocul din copilărie și  „game“, când existăo miză sportivă. Dar noțiunea de joc e mai complexă, referindu–se  la dans (jocul la hore), la partidele depoker sau  bridge, extragerileloteristice, joc de culise. Dar ce spuneți de jocul din teatru,  făcutul jocurilor în favoarea cuiva, jucatulcu focul, jocul la ofsaid, jocul de-a baba oarba?  I.D. Sîrbu  a observat că „Batjocura“provine de la „batjoc“, care în unele sate din nordul  Ardealului, înseamnă doba cu care se țineritmul la învârtită.  Actorul Eugen  Cristian Motriuc obișnuia  să–și citezemaestrul,  Dem  Rădulescu, când  se referea la o „bătaie de joc“, într-o variantăneaoșă: „C'est une batai de jeu?!“  Subliniazăsavant  Gary, exilatul din  Craiova: „dimensiunea ironiei  noastre existențiale, prin gratuitatea șiriscul acestui joc al vieții și petrecerii, primește un caracter de destin șivocație arhietipală“. 

LoretaPrimăvara anului 2021 a înflorit pentru Loreta Toader cu alte două volume de versuri, apărute tot la Editura „eCreator” din Baia Mare, cel mai recent fiind acesta, „Eu sunt un gând răzleț”.
    Constituit din două secțiuni („Eu sunt un gând răzleț” și „Scrisoare pentru tine”), volumul oferă cu generozitate din surplusul sufletului său, devoalându-l în versuri sau proze lirice.
Prima parte e un fel de introducere în sufletul său în care sălășluiesc gânduri  ce sunt îndreptate către frumos (Eminescu, natură, oameni), mărturisind plăcerea cu care își împarte sufletul cititorilor săi, „Eu sunt un gând răzleț, albastru…” („Eu n-am scris niciodată pentru recompense, / N-am folosit iluzii și nici citate-alese, / Am adunat cuvinte din visele-mi stelare, / Strângând buchete albe de mărgăritare”), deschis oamenilor și lumii („Am deschis fereastra minții, / Privind cerul albastru, / Ascultând tăcerea nopții-n / Glasul mierlei cel măiastru” – Am deschis fereastra minții)., împărțindu-l tuturor („Împart cuvintele în gânduri / Și le agăț pe-un colț de lună, / Le-așez metodic printre rânduri, / În liniștea nopții cutumă” – Singurătate).

Constantin ArdeleanuAm recitit după peste trei decenii de la prima lectură cartea lui Adrian  Păunescu „De la Bârca la  Viena și înapoi” (ed  Sport–Turism, 1981). O apariție oarecum țoc  referitoare la o excursie în  Ianuarie 1979 a bardului de la Bârca, împreună cu băiatul lui  Adrian în vârstă de 10 ani, ca  urmare a unei invitații oficiale.  Bardul de la Bârca atinsese apogeul notorietățiiinterne prin cenaclul revistei  „Flacăra”,ampla revistă săptămânală cu același nume, volume de poezie cu nemiluita (cuasaltul librăriilor la lansare), sprijinirea talentului românesc în oricedomeniu de activitate, o viață erotică tumultoasă cu divorț, amante,aventuri.  Lui i se permitea aproapeorice, în schimbul trocului subînțeles de a–și lăuda Conducătorul de laScornicești. În cele trei săptămâni de sejur vienez, funcționarii de laambasadă s–au ținut ciurdă după el, au vizitat toate obiectivele turistice deinteres (plus o raită în RFG), l–auinvitat acasă la masă (de aceea probabil toți erau inteligenți și săritori),iar „plonjările” în istorie sunt de un farmec aparte.  Se spun, după obiceiul poetului, și adevăruriincomode, care sunt împănate abuziv cu referiri elogioase la  Ceașca tutelară.