Ioan Corvin de HunedoaraNu vreau să-l ”folosesc” pe Venerabilul Caragiale cu  acel apel a lui Farfuridi :”Fraților!!!”, dar integritatea se păstrează  numai dacă avem UNIRE.
    Cum istoria, cu sau fără noi, ”curge” și sunt atâtea ”Istorii” câți sunt și autori, care fiecare are unghiul lui de vedere, adică-și scrie o ”istorie proprie” și totuși sunt fapte  și personalități care nu se vor  putea ”uita” sau măslui după pofta fiecăruia.
    O statistică foarte reală este că de când au izvoare de la facerea  Lumii și până în prezent pe acest ”Glob pământesc” numai doar 186 de ani nu au fost războaie, în rest într-un ”Colț de lume” sau altul, se incendiau popoarele și puneau  mâna pe arme și se războiau.
    Cum nu se omoară nimeni cu notarea, este și faptul că  avem OMUL CARE  A ASIGURAT  LUMEII 82 de ani  de pace.

Singuratatea poetului de Gelu DragosCu mare  emoție, Cititorule, intru în templul din cuvinte al volumului SINGURĂTATEA POETULUI, scris de GELU DRAGOȘ, apărut la Ed. Grinta, 2021, un dăruitor de cultură, care prin Moara sa literară hrănește sufletele atât de însetate ale românilor din întreaga lume.

Poezii din „sângele nostru”, cum însuși ne spune, în care încă de la început își exprimă neputința:  „Nu ştiu decât o poartă prin care să te apropii / Nu ştiu decât o poartă prin care mai poţi trece / Ca vântul care suflă şi tremură, doar plopii, / Dincolo e poetul... nemuritor şi rece”  (Nu știu), aducându-mi pe Eminescu spre cinstire în fața noastră sau pe Lucian Blaga: „Când poezia şi poetul devin o osie de lemn /  în Lancrăm scutură cireşii, iar florile-şi usucă vlaga, / când eu mă trag cu el pe roată şi bate clopotul, e semn /  că-mi va seca din ochi cerneala, la curtea dorului de Blaga” (Corăbii de cuvinte).

Mioara Bahna 1Prima și cea mai importantă funcție a scrisului este, după mine, cea cathartică, fiindcă este o manifestare sinceră a nevoii omenești de eliberare de tensiuni adunate, de preaplinul lăuntric. Se întâmplă, deseori, ca acumulările de acest fel să fie determinate de suferințe fizice, teribile pentru „preajmă și purtător” (ca să folosesc niște cuvinte ale unui personaj din teatrul blagian), însă rezultatul lor, transferat în afara omului, în scris, de pildă, să-l înalțe pe damnat, să-i anuleze, în ochii celorlalți infirmitatea ori să i-o facă invizibilă.
Am cunoscut, întâmplător, nu de mult, un tânăr de optsprezece ani, așa am înțeles, Sebastian Remus Crăciun, care mi-a făcut o impresie aparte și nu neapărat pentru că este prizonierul unei maladii cumplite. De loc, parcă, din Câmpulung Moldovenesc (sau Gura Humorului, nu am reținut), tânărul diagnosticat cu o boală înspăimântătoare chiar și prin denumire (tetrapareză spastică), este, în pofida acesteia, un om optimist, cu o atitudine tulburătoare pentru oricine nu se află în situația lui, atât de încrezător în viață, încât, culmea! el oferă celorlalți din entuziasmul și puterea lui de a iubi lumea: „Beți din inima mea!”, îndemna într-un vers al unei poezii, pe care a rostit-o în contextul în care l-am întâlnit și despre care spunea că este inedită.

sMă raliez autoarei și pun același titlu tabletei de față. Fincă-i potrivit poveștilor adevărate din carte*. Despre justițiabili și justițiari. Cazuri și necazuri, din instanțe românești. Destine contorsionate cumplit. Lăcomie și nebunie. Neomenie, ticăloșie. Crime drept corolar bestial. Corupție. Delațiune. Parvenitism, carierism. Neprofesionalism în domeniu. Altfel spus, ce e mai rău. Nedreptăți, durere, insatisfacții și suferință, din abundență. Adică nefericire cruntă. Desigur, hazard, inevitabil...
 Pentru că protagoniștii tabletelor în cauză cad pradă, unii, hazardului nemilos. Distructiv, dezastruos. Ce-i împinge spre extreme nefaste. Uneori, în celule de pușcărie. Sau în ospicii. Aducându-mi aminte de-un roman al Cameliei Popa, ”Regina nebunilor”.
 Eliza Ene-Corbeanu este, neîndoielnic, un condeier priceput. Nu doar avocat cunoscut la Bucale. Cu clienți din high life. Așa că adecvat își scoate eroii în evidență. Convingător pân` la urmă, chiar dacă, ades, faptele, incredibile par.

bahnaMasiva și eleganta carte consacrată literaturii franceze – „O antologie a poeziei franceze”, ediție bilingvă, franceză-română, cu „Alegerea textelor, scurte prezentări de autori și opere, note, traducere, de Ion D. Enache” și „Cuvânt înainte”, de prof. univ. dr. Leonida Maniu, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, apărută la Editura Rafet din Rm. Sărat, în 2019 – înglobează eforturile, competența și pasiunea de o viață investite de către profesorul de limba franceză Ion Enache în relația lui cu o cultură și o civilizație, fără egal, în multe privințe, printre celelalte ale lumii.
În cele aproape 550 de pagini ale sale, volumul, care se deschide cu o notă asupra ediției, plecând de la cuvintele lui Victor Hugo, potrivit cărora poezia „nu este decât o mare sinteză”, pentru a argumenta ideea că și „o antologie de poezie nu este decât o mare sinteză de sinteze”, continuă cu prefața care scoate în evidență, de la început, statutul unei asemenea lucrări de „inițiere în poezie”, de această dată, în cea franceză și, prin ea, în poezia universală, mai ales că, așa cum menționează prefațatorul, este vorba, în cazul de față, despre „meandrele unei lirici multiseculare”, unul dintre numeroasele merite ale cărții subliniate de acesta și demonstrate pe larg fiind „faptul că, pentru prima oară, cititorul român poate lua cunoștință” de existența unor creații ale literaturii franceze, la care n-a avut acces până acum, între care unele scrieri ale lui La Fontaine, Victor Hugo, Alfred de Vigny…, în timp ce, în ansamblu, cartea „oferă, prin textele alese, ca și prin prezentarea succintă a operei scriitorilor traduși, o imagine cuprinzătoare și concludentă a poeziei franceze de la începuturi și până în prezent”.