Constanta Popescu Te cunosc(Constanţa Popescu – „Te cunosc după tăceri”, Ed. Bibliotheca, 2021)

               Asumarea unor toamne stranii şi poate nejustificate, strecurate în prea-plinul de anotimpuri ce se derulează cu viteza înţelesului. Cuvintele fiind în voie bună chiar dacă într-un amestec alchimic, fără însă a fi îndoite ci mai degrabă amplificate de tăceri rostuite ritualic. O tehnică ireproşabilă, am zice, sub zodia contrariilor pe care se sprijină atât de încâlcit universul.
               „Te cunosc după tăceri” ca un mod de a fi umbros şi lăturalnic, s-ar crede. Când starea de fapt reprezintă o largă confesiune necesară, într-un respiro inerent prea multor şi aprigelor alergări. În vârtejul substanţei, zădărnicind contururile, ca la o cursă pentru câştigarea veşniciei în sine. Căci: „Mi-ar trebui un sac de veşnicie,/ am atâtea amânări de trăit,/ de protestat, de şlefuit cuvintele...”
                Constanţa Popescu este fără îndoială o poetă a neliniştilor, venite de nicăieri spre a sta pavăză înfăptuirii cât mai elocvente a totului. Şi aceasta nu din sfială, ci doar din acurateţe, din respect şi din consideraţie pentru clipele ce se vor rotunjite frumos întru perfecţiune.

Loreta(Loreta Toader – „Eu sunt un gând răzleţ”, Ed. eCreator, 2021)

               Din lumi devenite nedrepte, înspre teritorii îndepărtate după pofta şi înţelesul inimii, neştiind de fel nicicând unde se poate ajunge şi dacă ar mai fi cale de întoarcere. Loreta Toader pare a lua la rând toate combinaţiile posibile dispuse în intersecţii.
               „Eu sunt un gând răzleţ”, asta ne spune destins şi oarecum reconfortant în vremuri de oprelişti care tuturor ne-au scurtat aripile dorinţelor şi speranţelor pentru mâine.
                Stările de agregare spirituală în asumarea autoarei pot contraria sau chiar confuza, funcţie de disponibilitatea frecvenţelor de receptare, apărând astfel felurite alternanţe polarizate de percepţie.
                Un tablou rezonant, avânt drept motiv central „o ploaie sacadată în ritmuri de Bach”, pe fondul căreia chiar dacă nu se luminează, orizonturile prin coloristică, vibraţie, alunecă în ipostaze interesante, unele  copleşitoare...

gbd„Doamne, pe zi ce trece, se împietresc inimile oamenilor, iar sufletele devin tot mai goale!”, spunea părintele Nicolae Steinhardt, iar din ce în ce mai des observăm asta în jurul nostru. Între oameni se ridică ziduri, goluri iau ființă, „într-o lume improprie visului și poeziei”, după cum zice Ioan Romeo Roșiianu.
Încercând să contracareze acest lucru, un visător „romantic” („Nu sunt modern / dadaist, romantic – da!”), Nuțu Giovanni Bud vine cu un nou volum de versuri, „Murind încet cu toamna”, apărut la Editura „eCreator” din Baia Mare, în 2021, în Colecția Poesis.
Bântuit de dorul locurilor din care își trage seva, își așterne pe o pânză trăiri, emoții și sentimente într-un joc de-a viața, un joc deloc simplu („Mă joc mult cu focul, / cu versul ce e o săgeată, / glonț, suliță și adevăr, / nebun mai mult ca oricând”), fără reguli, cu restricții, cu obstacole și mult prea puține bucurii.

pasteluri1Verbul lui Zaharia-Mihail Robert este racordat la dinamica comunicării mobile, care presupune legatură instantanee dintre oricine cu oricine. Lectura se face fulger, aprecierile sunt imediate, fără multe cuvinte, distribuirea simplă și eficace. „Crizantemele înghețate picurând rouă-n corolă, de o singură culoare, sute, mii, înfloritoare, printre maci lângă cicoare... „ - cuvintele zburdă, alcătuiesc o imagine, punctează un sentiment, dar înainte de toate salvează clipa, unitatea aceea infimă de timp pe care ne-am obișnuit sa o considerăm prea repede pierdută și pe care autorul o clasează pentru noi, clasorul său nu iartă nimic, sau aproape nimic, se află mereu în stare de veghe.
„Au înnebunit nebunii, umblă goi fără de suflet, mușcă viu din carne vie, vorba bună-i de ocară și-au uitat de dumnezeu... „ - fără îndoială, autorul nu se teme de cuvinte, nu caută să ne ofere o variantă cenzurată a realului, pentru că așa s-ar potrivi mai bine cu așteptările lui și probabil și cu ale noastre. Această lejeritate stabilește un grad de sinceritate între autor și cititor, raportul se supune unui grad de intimitate, am fi tentați să spunem: autorul se predă fără prea multe negocieri, nu pune condiții, nu vrea să i se ofere garanții.

Ioan Ciprian Marian vol. 3 Coperta faza primara 1(Ioan Ciprian Marian – „Confesiuni lirice”, Ed. studIS, 2021)

              Conştientizând cu momentele zilei şi ale vieţii, cu răsărit, cu apus şi cu anotimpurile, omul îşi caută plutirile cât mai eficiente, pentru a nu ajunge la scufundări riscante. În plină contradicţie cu inerentele inepţii ale sorţii, recurgând la determinări precise, acelaşi om dă frâu liber unei efuziuni de expresie marcate de trăiri profunde, în mare parte răni şi alinări, lumini şi umbre,  meditative ori imaginative în alternativa vieţii imediate.
              Sunt „Confesiunile lirice” ale lui Ioan Ciprian Marian, cea de-a treia carte de poezie, ce denotă un amplu obiectivism, însă dur selectiv, însoţit de o necesară doză de maturitate pe fondul oscilaţiilor experimentale de dinainte.  
              Vom începe a exemplifica, în intenţia de a creiona o imagine cât mai clară asupra acestei noi izbucniri de lirism sincer însă controlat. Şi vom începe cu o respirare ce pare a aduce cu schimbările vremii şi vremurilor... „Paşi trişti de oglindă,/ Lume umedă,/ Solitudine serbată/ În fastul legii bucuriei./ Cameleon inocent/ Pe străzile pustii…/ Sfârşit continuu…” (Cameleonul).