Contestată sau nu, ca idee, o antologie are cel puţin o latură pozitivă: dă o imagine, fie şi aproximativă a evoluţiei scriitorului, aspect la care se adaugă, în cazul în care selecţia este realizată chiar de acesta, şi o perspectivă asupra capacităţii lui de autoevaluare.
    Acum, în privinţa antologiei lui Adrian Suciu – Mitologii amînate, Editura Herg Benet, Bucureşti, 2011 –, aceasta cuprinde, mai întâi, câteva date biografice şi bibliografice ale scriitorului (n. 1970, Năsăud; debut, 1990, în Tribuna, Cluj; autor de proză şi poezie, cu „numeroase premii naţionale şi internaţionale, inclusiv premii ale Uniunii Scriitorilor şi ale unor reviste importante”; tradus în cinci limbi) şi o selecţie de texte din volumele E toamnă printre femei şi în lume – 1993; Singur – 1996; Nopţi şi zile – 1999; Viaţa fără urmări – 2010, însoţite de prefeţele aferente, avându-i ca semnatari pe Mircea Zaciu, Ion Pop, Alexandru Cistelecan şi Daniel Cristea-Enache.

În literatura creată de scriitorii români din diaspora reverberează întotdeauna sentimentul dorului aprig de țară. Cuvintele limbii natale, în care te simți întotdeauna acasă, sunt mijlocul prin care este redată și/ sau reconfigurată realitatea și constituie un portal magic prin care, dacă îți iei inima în dinți să treci, poți accesa emoțiile, sentimentele și gândurile cele mai profunde ale eului scindat de criza înstrăinării.
Poezia se naște de regulă în contextul trăirii, la un nivel cu mult mai complex decât am putea să anticipăm la prima vedere, a evenimentelor și a alegerilor făcute care ne definesc viața.

Structurată tripartit, cartea Geometriile spațiului (Baia Mare, Ed. Ceconi, 2017, colecția „eCreator”, nr. 10), postfațată de criticul Ioan Romeo Roșiianu, constituie un súmmum al creației poetului sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu, care locuiește „în miezul din amiaza cuvintelor/ și-n ochii cutezători să vadă adâncul”. (p. 8).
În primul ciclu de versuri, intitulat sugestiv Căutătorii de lumină, surprindem, rând pe rând, diferite stări ale ființei: starea de liniștire odată cu acceptarea lui Dumnezeu:

Pentru că de data aceasta critic ... criticul, numele despre care (se) vorbeşte le-am scris doar cu iniţialele. Există totuşi două excepţii, Romul Munteanu şi Vasile Muste, a căror dezvăluire a întregului nume dă sens celor ce vor apărea scrise ceva mai departe.

„...abordarea unei discuţii despre permanenţele poeziei româneşti nu constituie pentru nimeni o aventură intelectuală aberantă, ci doar o tentativă de regândire a acestor permanenţe din unghiul de vedere al contemporaneităţii”. (Romul Munteanu)

Am citit această carte printre amintiri, închipuindu-mi că însuşi autorul a înfăptuit-o, redescoperindu-se între copilăria reală şi una imaginară, supraîncărcată din perspectiva  înţelesului prioric. O colecţie de povestiri cu un copil, acelaşi ca personaj, fără nume, dar mereu altul, în formare, oprit nu întâmplător, pare-se, după tot periplul prin copilărie, cu experienţe comune, fireşti, cotidiene, la porţile unui liceu militar.
Ca mai toate personajele scriitorului Iulian Moreanu, venite de niciunde, până când nu se mai identifică cu sinele. Nu te-ai fi aşteptat la o asemenea opţiune, decât respectând ambiguitatea, în cazul copilului căruia autorul a avut grijă să-i pună în cârcă toate grijile semnificative, posibile sau închipuite, ca să-i fie trecerea prin şcoală treaptă a vieţii.