Volumul de versuri Împlinirea cuvintelor de Ioan Romeo Roșiianu (Editura Grinta, colecția eCreator, Cluj-Napoca, 2017) vine însoțit de o versiune în limba italină (Adempimento delle parole), semnată de Rodica Vinău și Olimpia Danci și continuă cele două teme din volumul discutat anterior, Scrisori despre demoni și sfinți: iubirea și credința.
Dar nimic nu e simplu nici în iubire, nici în credință, trădările sau neîmplinirile fiind mereu prin preajmă. Însă nici iubirea nu poate exista fără credință, nici credința fără iubire.

Creuzet polifonic
    Luminoasă, fascinantă și complexă ca un labirint antic ori precum șirul lui Fibonacci/ Numărul de Aur -, distinsa Doamnă Marga Rita Popeli Tatu te cucerește, încă din primele paragrafe ale romanului său Spirala și chiparosul, publicat la Editura PACO din București, în 2010, an în care domnia sa împlinea vârsta patriarhală de 82 de ani, dezarmantă pentru unii, pe deplin admirabilă pentru alții.
Anterior, semnase alte două volume, în același gen literar proteic, romanul: Înfruntând destinul (2006) și Ecouri peste timp (2008).

Liturghier, Cazanie și Filocalie, stranie culegere de mitograme, holopoeme și încântece, cu matrici în cimilituri, cântece cu zgoande, descântece ori colinde -, noul și extrem de consistentul volum de versuri De-a fotonii - publicat de profesorul oltean, doctor în filologie, răsădit de o jumătate de viață la Timișoara, Ion Pachia-Tatomirescu - dă seamă, în egală măsură, despre stăpânirea artei punctului și a contrapunctului, a armoniei celestine  de a semăna, în profundă rezonanță cu toate lumile posibile, de a semăna și de a face să germineze, într-o viziune sigură, bărbătească, sub brazda reavăn răsturnată în Soare a Maicii noastre: Limba Română, semințele Spiritului Mumelor și Moșilor noștri, totdeauna vii, în veșnică roire, spirit care ne ține teferi în istorie, în același spațiu magic și timp sacru, de opt-nouă milenii.

Visăm, scormonim,  căutăm însetaţi, uneori însângeraţi, prin nămeţi, prin deşert, pe fundul oceanelor, uneori de bucurie pline, alteori de tristeţe, cărăm în spinare munţi, aducem ofrande, miruim, descoperim, ne redescoperim, uneori reuşim, alteori nu, ne ascundem, fugim, luăm de pe umeri poveri, cu convingerea fermă că toate acestea ne-au fost lăsate de la Dumnezeu… Dar mă întreb,  câţi dintre noi reuşim să ne croim  anevoios un drum şi să mergem pe el convinşi că este calea dreaptă, fără nici cea mai mică abatere?

„Cu pasul în linişte” este un roman despre întoarcerea acasă după mulţi ani, despre dragoste şi sentimente nemărturisite, despre relaţia tată-fiu, tată-mamă, un roman care „prinde” imediat cititorul.

Începutul e plin de metafore şi are o evidentă notă optimistă. Apoi, nu toate merg aşa cum ar dori Felméri Kázmér (sau Pipescu, aşa cum îi spune fiul). Există o tristeţe care pluteşte parcă lângă paginile cărţii, o tristete care se lasă ca o ceaţă care îl împiedică pe sculptorul Felméri Kázmér să vadă clar dacă şi-a ales bine drumul în viaţă.