icp           Ioana Cîrneanu ne propune un volum inedit de proză scurtă, ce aparține literaturii pentru copii, gen literar pe care Hristu Cândroveanu l-a definit ca fiind o literatură formativă, mai exact ,,suma, ‹‹întruparea›› nostalgiei vârstei noastre dintâi pe care o purtăm în noi, cu noi, fiindcă în definitiv rămânem toată viața niște copii mari, tânjind perpetuu după o arcadică, neuitată și mereu necesară ‹‹recreație mare››... Și ar fi fost o tristețe și nefericire - să nu putem rămâne așa!.”
             Cartea Ioanei Cîneanu a  apărut la editura ,,eCreator” din Baia Mare, în anul 2021 și face parte din colecția ,,Copilăria”. Așa cum reiese și din titlu, volumul cuprinde povești scurte pentru cei mici, povești ce conțin numeroase morale, unele explicite (cele mai multe), altele implicite. Pe lângă acest aspect, apar și diverse ilustrații realizate de Bianca Voicu Ionescu și Maria Sorana Bîrsan pentru aproape fiecare poveste în parte, pentru a le face cât mai atrăgătoare și cât mai plăcute ochiului cititorului.

Ionescu germanaEleanor Roosevelt spunea că „viitorul aparține celor ce cred în frumusețea viselor lor”, iar Ionescu Cioată chiar vrea să ne demonstreze acest lucru prin noul volum de versuri „Între vise și lacrimi”, apărut tot la Editura „eCreator” din Baia Mare (2021),  un volum  în care se îngemănează sentimentele de iubire și în altă limbă decât în cea în care „dor” este căpătâiul și capătul lumii... adică acel ceva ce te face să „dori” și să doară...
O ediție bilingvă în care traducerea este realizată de Renate Muller încearcă să capteze atenția cititorilor înspre partea cea mai frumoasă a vieții... iubirea.
Conștient de faptul că iubirea este singurul liant al vieții, autorul ne încearcă, să ne așezăm într-o oglindă a sufletului în care trebuie să privim obiectiv, subiectiv, fără a cădea însă în plasa timpului răzleț și improbabil, în capcana viciilor și a vicisitudinilor vieții. E o luptă care e dusă greu și în care cel mai bun iese învingător.

icpOdată cu Povestioare de trezit copiii. Povești cu tâlc, Ioana Cîrneanu face trecerea de la poezie la literatura pentru copii, propunându-și să-i trezească pe cei mici (nu să-i adoarmă, cum ar fi de așteptat) prin morala pe care nu ezită să le-o înfățișeze în toată splendoarea ei.
    Dumnezeu a creat lumea în șapte zile și, mândru de creația lui care este omul, a luat hotărârea să-i dăruiască acestuia șapte daruri, câte unul pentru fiecare zi. Zis și făcut: pentru luni – darul cunoașterii și puterea minții; pentru marți – curajul și voința de a merge mai departe; pentru miercuri – compasiunea; pentru joi – puterea de a înălța frumosul; pentru vineri – iertarea; pentru sâmbătă – darul de a privi în sine; pentru duminică – iubirea, cea din urmă întregind omul ca ființă (Povestea celor șapte daruri).
Tocmai de aceea, mesajul de iubire este cel mai puternic mesaj ce răzbate din aceste pagini. Iubire care nu este specifică doar oamenilor, ci e cunoscută și de necuvântătoare, de plante, dar chiar și de univers în integralitatea sa.

 M. Suciu   „Vă invit în Labirintul Gândului, printre scheletele iluziilor descărnate și vise inocente sucombate prematur în tomberoane insalubre, în pofida intențiilor anesteziante ale florii de crin. Răzbat, tot mai estompat, ca o muzică profană în surdină, într-un Ateneu prăbușit, ecouri ale infatuaților decibeli farisei. De când e lumea lume, zeii supraviețuirii au pretins sacrificii. Asta-i viața, așa a fost ea proiectată...”, astfel sună invitația la lectură a romanului „La porțile puterii” (apărut în 2020, la Editura „Eurocarpatica”, din Sfântu Gheorghe), al cărui autor este omul de cultură Mihai Suciu.
    Cu un „palmares” profesional și cultural bogat, dar cu o experiență de viață și mai bogată, prozatorul ne cucerește prin ineditul scriiturii sale, un nou tip de roman ni se înfățișează ca într-o piesă cu mai multe acte, pe scena numită viață, acea viață „proiectată” și neștiută.
„Convins că trifoiul are patru foi”, încă de pe când a făcut ochi în satul Voșlobeni din județul Harghita, înțeleptul de astăzi oferă lumii un arc peste timp, un spectacol al vieții, într-un roman plin de savoare și de o mare doză de optimism. Extrem de concentrat în cele unsprezece capitole, romanul se constituie într-o amplă monografie a locului natal, dar și într-o scriere reflexivă, confesivă a sufletului de artist.

doina panaAutoarea face parte din ordinul apostolilor unei lumi alcătuite pe temeiuri exclusiv estetice, o conjurație care mie mi-a transmis mereu un mesaj monahal, tocmai o “Poveste de iubire, / Poveste de-o vară sau poate / Un vis de vară…” Poate termenul de “conjurație” vi se pare exagerat, nimic nu-i interesează pe adepții acestui ordin mai putin decât ordinea de stat, la care se referă sfera semantică a cuvântului. De acord, dar n-am găsit alt cuânt mai potrivit pentru a descrie o conspirație care nu sfidează, ci ignoră pur și simplu realitatea, dură și nepoetică, fiindcă așa e orice realitate. Deformare de gazetar pentru care vă cer scuze de la început.
Ideea nu este nouă, în poezie s-a afirmat de când Homer cutreiera cu lira lui prin Helespont că viața e scurtă, meschină si urâtă, deci inaptă pentru a fi reprezentată în poezie. Ideea e clară și se oprește pe pragul teoriei, versurile scrise sunt altceva, ele scapă de sub controlul conceptual: “Dimineaţa, la rasarit,/ Soarele zâmbea / Era îndrăgostit de vânt… / Razele sale pătrundeau / Printre ramurile / copacilor, / Printre frunze, flori, fire de iarbă. / Se înfierbânta atât de tare încât / Pârjolea totul în cale…” - un exces amenințător pentru eșafodajul estetic schițat mai sus. Ispita se strecoară prin țesătura tabloului neoclasic, iar autoarea nu întreprinde nimic pentru a o opri: “Îşi dorea doar un sărut.” Atât. E suficient.