Nadia Urian Linul – „Poveşti din sate”, Editura Grinta, Cluj – Napoca, 2017

Cât o adevărată întoarcere la origini, la satul arhetipal este cartea „Poveşti din sate”, o carte cu care bistriţeanca Nadia Urian Linul trage semnale de alarmă pentru întoarcerea la timpul şi spaţiul pierdut, un  proiect la care s-a angajat încă de la debutul său.
Primele semne de ataşament faţă de aceste valori ancestrale le-a dat în anul 2013, cu romanul „Spin”, roman deja aflat la a cincea sa ediţie, fapt ce vorbeşte de la sine despre o scriitoare de succes, o scriitoare ancorată-n real, despre un autor aplecat asupra destăinurii, dar şi capabil să construiască imagini de forţă şi să învie, să creeaze sau să recreeze personaje viabile, naturale, uşor de descifrat, al căror portrete fizice şi morale se întregesc şi împlinesc cu fiece pagină dată.

Bizar, imperial și țanțoș ca un flamingo insolit, înalt de 22 de metri - adulmecând cu al său cioc, de un roșu seducător, smogul răsăritului de mileniu III și străbătând marile bulevarde ale unei metropole precum New York-ul, văduvit de cer, strivit de zgârie nori, ale unui New Mexico, duhnind de violențe nebănuite, ale unui Shanghai, a cărui populație este cam cât aceea a României, împreună cu localitățile aparținătoare/ zona metropolitană totalizând de vreo trei ori populația patriei noastre (care-i, totuși, a șaptea țară din Uniunea Europeană), ale torențialului Delhi, cu sacra sa viermuială sonoră, sau dintr-un Tokyo sfidând Cercul de Foc, ori din luxuriantul, lichid-artezianul, trufașul și junglosul pe verticală Abu Dabi -, Doctorul Viorel Birtu-Pîrăianu calcă sigur, apăsat și seniorial silaba cuvântului românesc, cu forța înțeleptului, prea-înțeleptului elefant care dă năvală într-un supermarket de porțelanuri fine chinezești, fără a sparge nici una dintre fragilele minuni expuse, dar și cu temeritatea nonșalantă a aceluiași flamingo, la început evocat, ale cărui catalige, înmuiate în purpura cardinală a grației divine, fulgeră instantaneu (cu mii și mii de tâlcuri) oameni și automobile, semafoare, sensuri giratorii și piste de decolare, heliporturi, unități de primire urgențe, stații galactice…

Mi-a atras atenția dintr-un început titlul volumului celor șaizeci de poezii „HIEROGLIFE  PE CREASTĂ DE VAL”-volum apărut la editura Marist-Baia Mare 2015-titlu pe care am încercat să mi-l explic, bineînțeles după lecturarea la prima vedere a poeziilor. .Astfel am împărțit mesajul titlului ales de scriitor în trei părți.: „ Hieroglifele”     fiind   subiectul  comunicării reprezintă idealul spre care tinde orice autor „creasta de val” fiind „locația”sugerează mișcarea și transformarea având și ea urcuș și coborâș.
                 Grafica e un haos modern fiind realizată de Ioan Marchiș dintr-un bazar de linii și forme sugestive pentru ilustrarea ideii de legătură dintre cer și pământ.„Când surâde autorul”-cuvânt înainte scris de Emanuel Luca e-o metaforă.

Cu o poezie în care se dedă nemijlocit la frumos ne îmbie poeta roşioreancă Florina Isache, o poetă ce şi-a mai adunat până acum numele pe alte trei cărţi.
Volumul „Drum în casa de iarbă” a apărut la Editura Pleiade din Satu Mare, sub directa oblăduire a lui Radu Ulmeanu, într-o colecţie girată de Gheorghe Grigurcu.
Ştacheta fiind astfel ridicată te aştepţi la mult, doreşti să descoperi în versuri şi între acestea preaplinul.

Din stei și din cremene ivită, precum Venus din spuma mării, din neamul, de opt ori milenar, al pelasgo-dacilor, care trăiau agățați de munți, ocrotiți de spiritualitatea lor de-o vârstă cu Lumina, sacerdoți ai iubirii și iertării, profilați pe un cer magic, prin care hălăduiau toate istoriile lumii, vegheate de Marele Lup Alb, invizibile pentru cei ce nu parcurseseră toate treptele Academiei Focul Sacru, și din neamul haiducului nepereche al septentrionului românesc născută: Pintea Viteazul, țâșnită ca o scânteietoare așchie de brad, veșnic tânăr, atins de lama de brici a securii îmbietor-înșelătoare -, actrița Leni Pințea-Homeag a concentrat, în destinul său unic, cele mai bogate filoane de aur și argint (tezaure salvatoare, pentru un mileniu, ale Imperiului Roman), filoane de chihlimbar (mult prețuita piatră a Soarelui și a sănătății) pentru bijuteriile tămăduitoare dăruite Marilor Curți, izbucuri de purpură imperială și marmoreene vibrații, de pe sfântul pământ al genezei sale românești.