Poemul „Slujbă pentru sufletul meu” de poetul Valentin Lupea se configurează ca o meditație lirică asupra morții, integrată într-un registru simbolic dominat de motivul recurent al albului, investit cu valențe metafizice și ritualice. Încă din incipit – „Tind mereu / să cred / că momentul / morții mele / va fi un moment / al morții albe” – se conturează o perspectivă profund interiorizată, în care moartea nu apare ca ruptură, ci ca o stare anticipată, asumată în liniște.
Din punct de vedere tematic, poemul se apropie de lirica reflexivă a lui Lucian Blaga, în special prin tendința de a converti experiența-limită într-o revelație a misterului. Ca și în universul blagian, moartea nu este epuizare, ci trecere într-o zonă a necunoscutului fertil, unde tăcerea capătă densitate ontologică, sugerată aici prin imagini precum „noaptea albă” și „oglinzile albe / din vis”.
Simbolistica albului, omniprezentă în text, amintește de rafinamentul imagistic din poezia lui Ion Barbu, unde elementele cromatice devin coduri ale unei realități abstracte. La poetul Valentin Lupea, însă, albul nu este abstractizat până la opacitate, ci liturgic: „acelei zile albe mari”, „un buchet de albi luceferi” și „năframe albe, fulguind” construiesc un cadru aproape ceremonial, sugerând o înmormântare transfigurată în ritual al trecerii.
- Detalii
- Scris de Florina Nina Breazu
Citește mai departe: Estetica albului și taina trecerii în poezia domnului Valentin Lupea
Poemul „Un joc delicat”, semnat de poetul Valentin Lupea, se înscrie într-o direcție lirică reflexivă, în care discursul poetic devine un instrument al interiorizării și al depășirii limitelor ontologice. Încă din incipit – „Jocul delicat al purității albului” – se configurează un nucleu simbolic de mare finețe, în care „albul” nu este doar imagine, ci principiu ordonator al întregii viziuni poetice.
Din punct de vedere tematic, textul dezvoltă o meditație asupra contrariilor fundamentale: „viață și moarte”, „ființă și neființă”, însă nu în registrul opoziției, ci al concilierii. Sintagma „nădejdea dulce de estompare a nuanțelor” exprimă limpede această tendință de dizolvare a diferențelor într-o unitate superioară. În acest sens, demersul poetic poate fi pus în paralel cu gândirea lirică a lui Lucian Blaga, unde cunoașterea nu destramă misterul, ci îl adâncește, dar și cu tonalitatea din Mihai Eminescu, unde moartea apare ca o reintegrare în ordinea cosmică.
- Detalii
- Scris de Florina Nina Breazu
Citește mai departe: Metafizica albului în poezia lui Valentin Lupea
Aminteam undeva că Ion Breazu a fost trimis la Paris pentru specializare cu ajutorul lui Nicolae Iorga. Considerăm că ar fi o mare nedreptate să nu amintim aici faptul că unul dintre cele mai prezente capitole ale activității marelui istoric român N. Iorga este cel rezervat relațiilor științifice cu tinerii studenți români.
Preocupat fiind cu pregătirea unei pleade de oameni de știință în domeniul umanistic, Iorga a sprijinit trimiterea în marile centre de cultură europene a unor elemente dornice și capabile de a se afirma. Unul dintre cei pe care Iorga i-a îndrăgit și i-a sprijinit încă de la început, a fost și Ion Breazu.
Că Breazu i-a fost drag lui Iorga, că l-a ajutat cu bani și că i-a promis să-l ajute și la ocuparea oricărui post pe care acesta l-ar dori, că i-a dat informații prețioase în legătură cu modul în care va putea culege ineditul despre Quinet și despre raporturile acestuia cu românii, ne-o mărturisesc cele două scrisori trimise de Iorga lui Breazu la Paris, prima în data de 15 august 1928 (redactată fiind la Vălenii de Munte), iar a doua în data de 10 septembrie 1928.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: RELAȚIA SPECIALĂ DINTRE NICOLAE IORGA, GH. BOGDAN - DUICĂ ȘI ION BREAZU
"S-au înălțat din dor de viață, / cu zborul palmelor spre infinit, / a frânt lumina cu privirea, / uitată pe-o coloană fără de sfârșit. // Pe tâmpla cerului albastru / și-a sprijinit visarea grea, / și a străpuns ca o săgeată / infinitul / atins de norii albi de / catifea. / Din lut și lacrimă aprinsă / a plămădit o poartă cu-n / sărut /un trup de zbor, / i-a dat *măiestrei* / un strigăt mut / a pus pe chipul / domnișoarei, tăinuit..."(ZBOR SUBLIN *LUI BRÂNCUȘI*).
Cinste și cinstire, elogiu, glorie și laudă, mărire, omagiu și preamărire aduce, la modul liric, Liliana Moldovan, lui Brâncuși, acestui mit modern "neînțeles și singur" care, de dorul perfecțiunii, a sugerat, arzând și căutând "... printre lumini și umbre" celebra*masă a tăcerii*.
Umbre au rămas în urma lui "...și gânduri strânse-n / rugăciune / pe lemnul cald, pe / marmura pustie / a așezat doar lacrimi de iubire / ivite din margini de tacere / și din nemuritoarea artă, / înveșmântată în sublimă armonie"(ZBOR SUBLIN *LUI BRÂNCUȘI*).
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: LILIANA MOLDOVAN, ELOGIU, GLORIE ȘI LAUDĂ LUI BRÂNCUȘI
între Valentin Lupea și Liliana Moldovan pe marginea a două poeme ale acestora, CARTEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE - Valentin Lupea și CARTEA RAMURĂ DE GÂND - Liliana Moldovan
V. L. - "Cartea este-un obiect cultural, / mai degrabă-o ființă caldă și inteligentă, / care a evoluat constant și progresiv, / trecând cu brio prin viață, / în drumul ei spre veșnicie. // Cartea este-un instrument de învățare / și de dezvoltare personală, / prin informațiile oferite / în diversele domenii de cercetare."
L. M. - "E cartea ramură de gând / ce-și caută drumul spre sufletul blând."
V. L. - " Ea poate fi utilizată / pentru studiu și documentare, / dar și ca modalitate / de relaxare și evadare / din lumea aceasta reală, / într-o lume imaginară, a minții și a sufletului, deopotrivă".
L. M. - "E locul în care / tăcerile / cresc / și ritmurile inimii în / mirifice vise / mustesc".
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea