PUNTE 180Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „dăruind, vei dobândi”, iar Ioan Romeo Roșiianu, acest neobosit călător dinspre suflet înspre suflete, înzestrat cu lumina Cuvântului, a bunătății, dar mai ales a uitării de sine în favoarea celorlalți, din talanții pe care i-a primit de la Dumnezeu, dăruiește cu toată inima frumusețe semenilor săi prin cuvântul scris.
De data aceasta, vine către suflete cu o carte de critică literară, o „Punte peste pagini” (apărută la Editura „Castrum de Thymes”, din Giroc, în 2021), după alte patru volume de critică (tot niște „punți”, dar peste „ani” și „vremuri”), ceea ce îi conferă un loc de frunte în galeria cercetătorilor de pagini scrise, de descifrare a mesajelor transmise de diferitele tipuri de scriitură care au făcut obiectul cercetării ochiului său critic.
Personalitate complexă, poet, critic, editor, jurnalist, antologator, om de cultură, un extraordinar descoperitor de talente și un promotor remarcant își diseminează talentul, punându-se în slujba luminării prin cultură, prin arta cuvântului.

Nu pot să spun că sunt încântat de un roman, dacă nu sunt! Nu pot să mă extaziez în faţa unei picturi făcută de un pictor celebru doar pentru că despre acel artist plastic se vorbeşte elogios întotdeauna. Consecvent cu promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însumi, declar că romanul „Să cunoşti o femeie” nu m-a impresionat absolut deloc!

Yoel, personajul principal, e agent secret şiîşiretrăieşte mental viaţa după moartea soţiei, Ivria. Fiind agent (nu chiar 007, dar pe-aproape), dispune de o paletă largă de ustensile necesare acestui domeniu:
„În acest seif ţinea două revolvere de calibru diferit, o colecţie de planuri detaliate ale capitalelor internaţionale [...], şasepaşapoarteşi cinci permise de conducere, [...],

O poezie de forţă, surprinzător de vie şi de plină de simbolistică şi trăiri creştine adună poeta Katy Şerban în volumul „Clipă de eternitate”, mesaje premonitorii, la limita misticului sau chiar într-o interesantă contopire cu emoţia credinţei.
O carte inspirit împărţită în trei secţiuni, „Culoarea iubirii”, „Iubire necondiţionată” şi „Clipă de eternitate”, secţiuni paşi într-o devenire personal, borne existenţiale pentru un drum al coborârii în tina vieţuirii şi-al ridicării în lumina actului existenţial şi inspirativ.
Multă divinaţie străbate ca un cordon ombilical, ca un fir roşu această carte, versurile strârnind în lector imagini şi emoţii ştiute, aprofundate la nivel individual, însă dincolo de interesanta senzaţie de cunoaştere a ceea ce urmează, dincolo de starea de complicitate, chiar de coautor cartea rămâne scrisă cu evident forţă creatoare.

Am primit, cu oarecare timp în urmă, în format pdf, volumul „Cristal” al cunoscutei scriitoare Ana-Cristina Popescu, apărut la finalul anului 2017 la Editura InfoRapArt din Galaţi.
Din nota autorului, aflăm că volumul „Cristal” este cel de-al doilea de proză scurtă, eseu şi critică literară pe care Ana-Cristina Popescu îl publică. Este un volum de texte publicistice (eseuri, meditaţii, articole de opinie, recenzii etc.) apărute de-a lungul timpului în ziare şi reviste literare.
Mi se pare un titlu reuşit „Cristal”, cristalul fiind un mineral cu o structură internă tridimensională, tot într-un fel de „3D” fiind structurate cronicile literare sau eseurile Domniei sale.
În rezumat, în eseul „Printre pietre”, autoarea încearcă să surprindă „trăirile apei, vaietul ei atunci când se izbea de pietre” şi consideră că „Nu poţi gusta oricum eternitatea. Trebuie să alergi printre pietre şi să înveţi din durerile şi înţelepciunea lumii, pe urmă să te laşi lustruit de vânturi şi ploi, observând în tăcere muguri, frunze, flori, ierburi uscate, spini, terenuri aride sau îngheţate”.

O carte „așezată” de poezie (200 pagini cu tot cu postfața semnată Alexandru Cîrțu) a văzut de curând lumina tiparului: Daniel Marian, Lumea de la capăt, Editura Contrafort, Craiova, 2016.
De la bun început sare în evidență coperta, cu un pipăibil iz de vechime, care completează fericit titlul, fiind în prezența unei lumi noi într-un veche, în fața unui nou început, dar atât de...vechi.
Deoarece Daniel Marian este un perpetuu căutător. De imagini, de cuvinte, de sensuri ori senzații.
Se poate afirma că volumul de față stă sub semnul albastrului; floarea albastră romantică, simbol al intangibilului, explodează aici de-a dreptul și își împrăștie culoarea peste tot.
Bunăoară, există un albastru exterior („afară era albastru / prin delirul zăpezii / treceau convoaiele fluturilor”; „zăpadă albastră”), unul asimilat în propriul trup („dinte albastru”) și altul interior („toamna când se albăstresc ideile / scăldate-n cerneluri”).