Coperta destin    Mariana Tasente vine în fața cititorilor cu un al doilea volum de versuri, Destin între salcâmi și caiși (Editura Ecreator, Baia Mare, 2020), încercând să dea contur destinului femeii: de a iubi și a fi iubită, ca fiică, femeie, mamă.
    Vorbim despre un destin îmbrățișat cu inima, cu sufletul, dincolo de suferința inerentă, dar trecătoare („o pânză de păianjen / îi ține ochii ostatici / sub pleoapele ca plumbul. / Soarele nu se mai reflectă-n ei, / privirea urlă de durere”), iubirea domesticind sălbăticia din oameni [„Leoaica nu mai e felină. / E doar o cățelușă / abandonată / la poarta iubirii...” – Scurt-metraj (fără efecte speciale)].
    Pe de altă parte, tot ea stârnește pasiunea, trupul, mintea și inima făcând un tot inseparabil („Ridică-te și umblă, / unduiește-te / ca o baiaderă / împrăștie zâmbete / prin univers, / adună-te din alte priviri, / risipește-te prin cuvinte, / încolăcește-te de / trupul bărbatului tău, / ca o șerpoaică / rece și flămândă” – Pierdere de timp...).

Cvp„A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuți. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund și mai concentrat.” nota filosoful Emil Cioran în cartea sa de debut, Pe culmile disperării, demonstrând astfel că el însuși era un liric sau „un poet sofianic”, cum l-am numit eu într-o sinteză critică despre generația lui Mircea Eliade publicată acum zece ani.
Nevoia aceasta de exteriorizare despre care scria Cioran se manifestă și în cazul poetei bănățence Katherine D. Mag, care, în numai câțiva ani, a avut o explozie lirică, publicând nu mai puțin de 7 volume de poezie, după cum urmează: Mi-ai dezgolit iubirea…  (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2018), Pe-un pat de dor     (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019), Simfonia dorințelor mute (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019), Iubirea din vremi (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019), La poale de ispită    (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019), În nudul minții tale (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019) și În pragul goliciunii (Ed. Ecreator, Baia Mare, 2019).

Dintre toate  formele lirismului, în limba română cu luminoasă cunună se păstrează Doina, acea limpede curgere a trăirii având caracterul bivalent, dinspre lume înspre sine – şi dinspre sine înspre lume. Am învăţat aceasta, citindu-l mai întâi pe Eminescu, şi parcurgând mai apoi marea literatură în care nu este poet care să nu se lase în legănarea dulce-amară a sentimentelor pur exprimate.
             Silvana Andrada Tcacenco îşi deschide larg irişii astfel, în „Autoportret”: „Copacii poartă lacrimi pe frunzele ce mor,/ Pe mine mă atinge-n suflet, mă atinge-n dor,/ Trecerea frumuseţii, trecerea iubirii lor…// Păsările poartă-n aripi dorinţa lor de zbor,/ Pe mine mă atinge-n suflet, mă atinge-n dor,/ Căderea din măreţia înălţării lor…// Iubirea este uneori doar visul trecător,/ Pe mine mă atinge-n suflet, mă atinge-n dor,/ Durerea sufletului blând pătimitor…// Copaci şi păsări şi iubire care moare,/ Mă dor trăirile lor trecătoare,/ Speranţa idealului mă doare!”

Ioan Romeo Rosiianu zambind 180Poetul Ioan Romeo Roşiianu are o cronică în nr. 12 al revistei Teleormanul cultural

Citind cel mai recent număr din revista de cultură și atitudine ♦ Anul IV, Nr. 3 (12) ♦ 15 Iunie 2020 „Teleormanul cultural” m-am gândit cu bucurie şi nostalgie la proverbul "Sângele apă nu se face" fiindcă poetul, jurnalistul şi editorul Ioan Romeo Roşiianu (apare cu o cronică literară generoasă semnată de Petronela Apopei) are rădăcini teleormănene.
Aşadar prestigioasa revistă de pe malul Dunării „Teleormanul cultural” are ca redactor şef pe neobositul Cristian Gabriel Moraru; redactor şef adjunct pe Iulian Bitoleanu iar secretar de redacţie tocmai despre cel care vom face vorbire: Ioan Romeo Roşiianu. Printre redactori îi întâlnim pe: Nicolae Dina, Romulus Toma, Domniţa Neagu, Victor Gabriel Osăceanu şi Nicolae Sin. Sigur caseta tehnică este mult mai cuprinzătoare, având şi redactori asociaţi, colaboratori de pe întreg cuprinsul ţării şi din diaspora.

Echim Vancea...Modest, însingurat printre ceilalţi oameni, un om sensibil care la prima vedere lasă impresia că nu-i pasă de nimic...De fapt, îi pasă de toate...Un scriitor aşa cum n-am mai întâlnit, cum n-am mai văzut, cum n-am mai auzit. Un scriitor care scrie poezii de o mare frumuseţe şi sensibilitate, dar care nu pot fi găsite în librării.
Demersul pe care-l fac încercând să-i comentez ultimul volum de versuri („Fiecare zi cu tăcerea ei anume”) se vădeşte a fi din start anevoios. Câţi cititori ajung sau vor ajunge să aibă în faţă volumul acesta de poezii? Poate fi cineva tentat în urma comentariilor mele   (să presupunem) să caute volumul? Unde să-l găsească?
Şi totuşi scriitorul Echim Vancea trebuie să fie cunoscut de iubitorii de literatură din ţara asta.