aEprea răspândită obișnuință actoricească de a se „recupera” după un spectacolintens  cu un chef la primul restaurant  din vecinătatea teatrului, pentru a–i face noi apologia.  Consumul de energii pe scenă e atât de uriaș (Ștefan Iordache slăbea cu câte 3-4 kilograme după fiecare Hamlet jucat), încât„ieșirea din rol” trebuie să se facă în cel mai „lumesc” mod cu putință: șueta  în jurul unui pahar de vin „povestit”.  Atmosfera destinsă va fi furnizoarea viitoarelor anecdote care alcătuiesc substanța mitologiei de buzunar a lumii actorilor. Dacă va rămâne en passant buchetul unui vin din panoplia lui Păstorelsau va degenera în pasiunea atroce înspre alcoolism depinde de fiecare personaj în parte. La un moment dat, la Teatrul Național  din  București, funcționa o troică bahică, pe câtde talentată, pe atât de legată de clinchetul paharului.  Doar „les connaisseurs” ar putea să identifice pe cei trei pasionați sub renumele de Turț – Whisky – Țuică:Emanoil  Petruț – Peturț, Constantin  Rauțchi – RaWhisky,  Ghiță – Ghițuică  Cozorici. Jucând la matineu la teatruldin  Focșani „Pastia”,  George Vraca îl va îndemna să aleagă calea actoriei, intuiție exactă,  Emanuel  Petruț jucând în peste o sută de roluri deteatru și film. 

La sfârșitul secolului XIX, aparatele tehnice de înregistrare și filmare îșitrăiau  fascinanta copilărie, greu putându–șicareva închipui la ce performanțe neverosimile vor ajunge în veacul XXI. Astfelcă amintirile despre marile personalități ale timpului acela au rămas prinslova scrisă și câteva fotografii oarecum stinghere. Marii memorialiști șicritici se încăpățânează să nu renunțe la ceea ce un inspirat  Horia Pătrașcu, scriitor și scenarist, a socotit,filmic, a fi  „Reconstituirea”.  Un izvor de „inedite” sau precizări necesare,în sensul ajustării, este la noi Eminescu, lângă care, pe măsura treceriivremii, nu se mai poate atașa nici–un atribut al unicității. E „izvorul  Eminescu” la figurat, fiindcă la propriupotolește setea trecătorilor în nordul grădinii bucureștene Cișmigiu. După unsecol s–a dărâmat mitul „nebuniei” Luceafărului, iar scormonitorii prin arhive,prin veritabile cercetări polițiste, sunt pe urma dezvăluirii unui adevăr crud:protectoratului  maiorescian i s–audescoperit fisuri incredibile.

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi preţuiţi poeţi maramureşeni din vremurile noaste este, indiscutabil, sigheteanul Vasile Muste, unul dintre cei care-au făcut din poezie apel pentru (re)întoarcerea la valorile perene ale umanităţii.

După întâia sa carte, “Instalarea frigului” (Ed.Cybela – Baia Mare, 1997) o carte în care poetul acesta pledează pentru nevoia de înfrumuseţare a lumii prin Cuvânt, pentru (re)instaurarea iubirii de Cuvânt, Poezie şi Semeni.

Altfel spus, încă de la “naşterea” sa, editorial vorbind, poetul Vasile Muste îşi asumă rolul unui apărător al frumuseţii cu care Dumnezeirea ne-a învrednicit.

nicolae dinaCu toate că a început a trudi în slujba cuvântului încă din adolescență, debutând publicistic în anii studenției, DOMNIȚA NEAGA a îndrăznit să înfrunte Noaptea ploilor acide în plină maturitate, abia intrată în rândurile cincantenarilor. Fără a se grăbi, urmându-și drumul ascendent de Călător spre Crucea Sudului, s-a lăsat cucerită de frumusețile Muntelui din vis și, trecând de-a lungul lacurilor, s-a simțit vrăjită de Floarea de lotus, pentru ca, mai apoi, văzând Toamna, ca o fregată, să-și elibereze gândurile și visurile de poetă pentru a se reîntoarce la imaginea mirifică a celor mai fericite momente din existența sa, petrecute, Cândva, în Arcadia, aceasta fiind, potrivit propriei mărturisiri, „o carte despre vremurile trecute, dar și prezente […], un refugiu în trăirile fericite de altădată, în Arcadia din sufletul nostru”. Între timp, s-a aplecat cu respect și asupra scrierilor confraților săi din Teleorman sau de aiurea pentru a face cunoscute propriile opinii după Lecturi în lumină, în ipostaza de cititor pasionat și, implicit, de cronicar al fenomenului literar contemporan.

PUNTE 180Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „dăruind, vei dobândi”, iar Ioan Romeo Roșiianu, acest neobosit călător dinspre suflet înspre suflete, înzestrat cu lumina Cuvântului, a bunătății, dar mai ales a uitării de sine în favoarea celorlalți, din talanții pe care i-a primit de la Dumnezeu, dăruiește cu toată inima frumusețe semenilor săi prin cuvântul scris.
De data aceasta, vine către suflete cu o carte de critică literară, o „Punte peste pagini” (apărută la Editura „Castrum de Thymes”, din Giroc, în 2021), după alte patru volume de critică (tot niște „punți”, dar peste „ani” și „vremuri”), ceea ce îi conferă un loc de frunte în galeria cercetătorilor de pagini scrise, de descifrare a mesajelor transmise de diferitele tipuri de scriitură care au făcut obiectul cercetării ochiului său critic.
Personalitate complexă, poet, critic, editor, jurnalist, antologator, om de cultură, un extraordinar descoperitor de talente și un promotor remarcant își diseminează talentul, punându-se în slujba luminării prin cultură, prin arta cuvântului.