i cioataOctavian Paler spunea că „a iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi”, iar Ionescu Cioată, îndrăgostitul incurabil vine să susțină „partea” sa luminată într-un nou volum de versuri, „Sufletul uitării”, apărut în 2021, în Colecția Poesis a Editurii „eCreator” din Baia Mare.
Veșnic îndrăgostit, trecut prin furcile caudine ale iubirii, autorul își dezvăluie iarăși în fața cititorilor sensibilitatea sufletească, în felul în care știe că poate ajunge la inimile celor atinși de patima frumoasă a dragostei.
Cu o sinceritate debordantă pune pe hârtie trăiri și sentimente, ipostaze ale sufletului său greu încercat de fiorii iubirii, într-o înverșunare de gânduri care emoționează pe cel căruia în mod direct sau indirect i se adresează.
„Am să-ți fur un colț de suflet și am să-l ascund departe, adânc, în sufletul meu acolo unde este un colț lipsă, acolo unde a mușcat viața adânc, lăsându-mă cu sufletul pe jumătate!”, scria atât de frumos Nichita Stănescu, iar Ionescu Cioată se regăsește chiar în această fază în care ar trebui completat „colțul acela de suflet”.
Având temă centrală iubirea, volumul este o trecere și o petrecere a stărilor contradictorii generate de o dragoste firească, autorul fiind pus în fața unor obstacole, gen „mă iubește, nu mă iubește”.

mh    Într-un continuu echilibru fragil, dar asumat, poetul Valică Mihuleac ne invită, prin intermediul versurilor din volumul de debut, „Linia orizontului”, Editura Junimea, Iaşi, 2014, să îi fim părtaşi în călătoria pe care o face cu sufletul deschis şi plin de speranţă, menită să descifreze tainele unui tărâm minat de sensuri profunde, existenţiale, pe care le intuieşte dincolo de această voit convenţională, dar  suficient de iluzorie, linie a orizontului.
    Generos termenul care delimitează lumi – pe cea terestră de cea cerească, pe cea a realului de cea a imaginarului, pe cea a dorinţelor/ a aspiraţiilor de cea a împlinirilor, pe cea a lumescului de cea sacră, lumi pe care le scrutează cu inima şi le amprentează cu emoţia caldă şi vie, tocmai pentru a le pune în valoare frumuseţea. Incitant motiv, menit să  pună în mişcare nevoia stringentă de a afla a copilului căruia i se explică cum linia orizontului nu e capătul lumii şi care generează neastâmpărul năvalnic de a vedea ce-i dincolo. (Linia orizontului, p.117).
Ne alăturăm scriitorului, situat în postura privitorului de la fereastră (De la fereastra casei mele/ văd linia orizontului, / odihnindu-se îmbietoare/ pe culmea dealului,// Cu podul palmelor, p.31 ), gata să ne ia, precum un condor, pe aripi de dor, într-un zbor lin peste mare, până dincolo de asfinţit, până dincolo de propriile limite.

tcv 180Federico Garcia Lorca afirma că „teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”, iar D. Delcă susține că „teatrul este comunicarea ridicată la rangul de artă”. Tratând cele două afirmații ca pe niște ecuații aflate în raport de egalitate se observă că teatrul este sinonim cu poezia, omenescul din ea, dar și comunicarea văzută ca artă.
Având aceste premise, neobositul călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu realizează o nouă revistă „eCreator”, „Scena tinerilor” (4/2021/10/anul IV) adunând în paginile acesteia texte despre teatru și teatrologie, experiențe de viață și profesionale ale colaboratorilor permanenți ai revistei sau ale cadrelor universitare din Academia de Arte și Teatru din Târgu Mureș și Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca (în urma parteneriatelor avute).
Împătimit al frumosului, al împărtășirii luminii cu care a fost înzestrat, Ioan Romeo Roșiianu creează minunății ale Cuvântului, nu doar prin lirica poemelor sale sau a celebrelor „Scrisori”, ci și prin capacitatea de a fi prietenul prieteniilor, reușind să adune, de fiecare dată în antologiile și revistele pe care le realizează, nume cu greutate, dar și doritori de împărtășire a frumosului, aflați la porțile scriiturii.

sl„Poate că uneori sufletul exaltat și limpede al copiilor pătrunde atât de departe în vremea neîncepută, încât viitorul rămâne în urmă și le apare vag ca declinul unei amintiri”, spunea Ionel Teodoreanu, iar nostalgia vârstei minunate îți zbuciumă sufletul. Dar cum zdruncină inima copilăria fără de copilărie?
Într-o confesiune amplă, Terezia Silaghi și Gheorghe Silaghi ne povestesc despre „Noi doi și o lume întreagă” (volum apărut la Editura „eCreator” din Baia Mare, în 2021), o lume a doi copii fără copilăria aceea minunată a jocurilor și poveștilor, dar doi oameni care au răzbit prin vârtejul vremurilor și au reușit prin iubire să își creeze lumea lor, o lume minunată clădită pe respect, credință și foarte multă dragoste.
Călăuziți de acel „dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” al Sfântului Apostol Pavel, cei doi tineri demonstrează prin acest volum de proză că orice este posibil, că luând în brațe verbul „a putea” lumea poate fi schimbată.
Într-o „lume improprie visului și poeziei” (Ioan Romeo Roșiianu), doi tineri crescuți prin diferite case de copii, arată lumii întregi că se poate iubi, munci, întemeia o familie. Lumea lor se croiește din vise, doruri, amintiri care plâng, multă muncă, scrâșnet de măsele, luptă, multă luptă cu oameni răi, cu un sistem defect, fără milă, un sistem dezinteresat de oamenii mai puțin norocoși care nu au simțit șoapta blândă a mamei sau mâna ocrotitoare a tatălui ...

Costel Avramescu coperta 1În cadrul Taberei Prieteniei Literare „De Amiciția” de la Alba Iulia organizată de poeta  Mariana Moga l-am cunoscut pe poetul Costel Avrămescu, un bărbat cu figură de actor de Hollywood şi o carieră militară de invidiat de mulţi dintre camarazii de arme. Şi în loc să intre în politică, la retragere, Costel Avrămescu... scrie poezii! Aşa am intrat în posesia volumului „Trepte de apă”, editura „Ex Ponto”  Constanţa, 2021.
Despre acest demers al autorului, în „Cuvânt înainte” Costel Avrămescu se explică: „Marea este locul care m-a atras şi m-a incitat, mi-a prilejuit un permanent exerciţiu al confruntării, punându-mi în valoare reacţia spontană, exerciţiul vizual, observaţia. În amintirea clipelor frumoase petrecute împreună, am dat aripi de dor imaginaţiei cu ajutorul unor cuvinte luminoase, cu ritm şi rimă, trecute prin filtrul sufletului meu, într-o încercare de decriptare a clipei mele de zbor albastru. Mi-am dorit să împărtăşesc iubitorilor de poezie câteva secrete ale vieţii mele rostuite cu glasul inimii. În gânduri care ard şi în cuvinte care îşi caută respiraţia, am încercat să construiesc un insectar cu fluturi reali”.
Lecturând întreg volumul am descoperit un poet îndrăgostit pe vecie de mare, un poet care se destăinuie mării ca unei mame, prietene, amante! Marea pentru Costel Avrămescu reprezintă totul: o forţă miraculoasă, nemurirea, apa cea de toate zilele cu liniştele apăsătoare şi valurile asurzitoare, „apa vieţii”, apa pe care navighează destinul nostru.