oMotto: „În  biografia lui RUDY MOCA identitatea și-a primit, ca împlinire și bucurie supremă, noblețea, rod al vieții și, în continuare, nemărginită suire, autorul știind precum Iraclide că dacă îți ignori locul și timpul înseamnă să fii de nicăieri. Astfel, se împlinește testamentul tatălui, laitmotiv în cartea-jurnal: „Să nu-ți bați joc de tine și de viața ta”. Valentin Marica
Cartea cu titlul Noblețea unei identități scrisă de Rudy Moca a apărut la Editura „Cezara Codruța Marica”, Târgu-Mureș, 2024 având ca subtitlu memorialistică.

   Prezenta carte, cu un titlu provocator: „NOBLEȚEA UNEI IDENTITĂȚI”  
scrisă cu talent și dăruire de actorul Rudy Moca este, înainte de toate, o sclipire de benevolență pentru geniul uman. Nimic exagerat în această exprimare dacă ne raportăm la nivelul minim de percepție și înțelegere al contemporanilor noștri. În continuare voi aduce argumente pentru susținerea aceastei afirmații, ca să pot limpezi și atitudinea unor critici față de literatura memorialistică. Da, este de la prima până ultima filă un „roman” biogafic, scris cu talent și pricepere de un narator de excepție.

p”Criticul literar nu va mai fi un simplu-nsoțitor de bord, așa cum adesea este considerat, ci cel ce va conduce cartea pe drumul ei întortocheat”, mărturisește profesorul Valentin Lupea, autorul cărții.: ”Axiologii critice”, carte tipărită în anul 2024, la Editura ECREATOR- Baia Mare.
Citind: ”Crezul meu de critic”, descoperim metode de cercetare și de interpretare critică ample, încărcate de franchețe și obiectivitate, îndreptate asupra operelor prezentate în acest volum, din dorința de a determina cititorul să cumpere cartea, iar pe autorul acesteia să-și îmbunătățească stilul creativ, conferindu-i prin cuvinte meșteșugite, acel zbor literar creator, fără a-i răni aripile.
Valentin Lupea se justifică în demersul său:  ”Numai așa, pagini utile declarate de alții inerte ori desconsiderate, capătă relief și culoare la recitirea lor, cu creionul în mână, de către critic.
Numai așa, judecăți simpliste asimilate fără control și transmise prin uz de la o generație la alta sunt serios retușate și spulberate, uneori cu probe indubitabile servite de text.
Numai așa, capodopere, de nimeni contestate, se vor putea adresa prin noi semnificații unui lectorat sagace”.

Lidia Popa Roma"Albul meu și albul tău

Ioan Romeo Roșiianu

Albul meu e alb cu voia mea
albul tău e alb că ninge iară
lângă mine n-ai să fii o stea
lângă mine ești o nouă fiară

albul meu lucește că-i frumos
albul tău miresme nu mai are
albul meu e înger maiestuos
albul tău doar aripi de ninsoare

dinaEste neîndoielnic că apariția unui nou volum de versuri reprezintă o sărbătoare a spiritului pentru un cititor de poezie. Lectura unui asemenea volum devine o trăire afectivă unică, unicitatea ei manifestându-se și acum, ca dintotdeauna, fiindcă sentimentul, născut în mod firesc, unește bătăile a două inimi animate de fiorul estetic, autorul și lectorul realizând un tandem complementar, primul oferind, iar al doilea receptând intensitatea simțămintelor, profunzimea trăirilor sufletești, semnificația temelor și a fondului ideatic surprinse în fiecare poezie.

            Am trăit toate aceste stări citind volumul „Cândva, în Arcadia”, publicat de DOMNIȚA NEAGA la Editura Neuma (2019), urmând altor patru volume originale și unei antologii de autor în perioada 2000-2017, iar, de curând, unei antologii cuprinzând creațiile a zece scriitori teleormăneni printre care se află și poeta roșioreancă. Nu uităm volumul de cronici de întâmpinare („Lecturi în lumină”) în care autoarea se dedică exercițiului critic, fără a-și aroga calitatea de critic literar, ci numai pe aceea de cititor avizat, ca profesor de limba și literatura română.

valareanu    Dacă tristețea înseamnă să pictezi gri, să scrii simplu, să citești gândul, să vezi visul, să atingi lacrima, să închizi ochii și să devii vers, Nicolae Vălăreanu Sârbu este poetul iubirilor rătăcite-n trecut din care au rămas amintirile și cuvintele.
Întors în bucuria din care s-a născut, exilat într-o lume care vede, dar nu știe să privească, poetul – lacrima inimii ce nu știe vorbi -poartă în el, ca pe-o rugăciune,
eterna întrebare ”ce-ar fi fost dacă?”
”învăț cuvintele care capătă întrupare/lumina lor intră sub piele/carnea absoarbe durerile din lume/cu mâinile împreunate/aștept să pășesc peste pragurile înalte//tu să nu mă urmărești, ce spun/numai Dumnezeul meu știe/cum o să fiu în gândurile ce mă străbat/și mă recunoaște/după semnele și steaua pe care o port/dincolo de vorbele mamei/la porțile pământului” (cu mâinile împreunate)