După o de neînțeles îndelungată tăcere, poetul Vasile Morar revine în scena literaturii cu o carte de „versuri de spus în fața oglinzii, iarna”, după cum sună subtitlul volumului de sonete „...de Vasile Morar”, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1995.

     Volumul începe cu două pagini de referințe critice, pagini prin care poetul acesta maramureșean voiește să amintească lumii literare de pe la noi de cel care-a fost. Cele câteva semnături de marcă, consemnate acolo cu diverse opinii, nu numai că au rostul de-a spune cititorului că are de-a face cu un poet în adevăratul sens al cuvântului, dar și de a incita, pe același cititor, la o atentă lectură. Măcar din dorința de-a remarca, la o adică, o „rupere de ritm” valoric.

Cu "Sălbăticiuni şi umbre", mai mult decât în oricare alt volum anterior, poeta Flavia Cosma îmbină unicitatea stării sale sufleteşti, trecută prin cote aparent imprevizibile, cu spontaneitatea transcrierii ei în versuri. Dând frâu liber imaginaţiei, poeta uneşte visul cu realitatea cu o asemenea forţă încât, parcă, de undeva, de Sus, simţim cum ne priveşte ochiul eternităţii.
    Într-un comentariu anterior, făcut pe marginea volumului "Zgârieturi pe faţa oglinzii", am scris: "Ajunsă la destinaţia pe care noi am putea s-o interpretăm ca fiind punctul terminus, autoarea nu se eliberează cu uşurinţă de hainele vitregiilor vremii, nu ne transportă, aşa cum ne-am fi aşteptat, pe un pământ al unui alt început.

Gheorghe Clapa este criticul ideal, scrie despre cartea cântărită cu măsura valorii. Ca publicist, are un CV impresionant, a semnat cronici literare şi monografii în peste 100 de publicaţii tipărite. Şi-a croit de-a lungul vremii o operă care aştepta momentul prielnic al aşezării sub tipar. A văzut lumină cartea care însumează o muncă de titan, “cristale de gând”, Editura Pim 2015, o carte careia i-aş scrie titlul cu litere de aur. O carte a unui critic de 5 stele, cucerite pe baricadele luptei cu cuvântul primordial care zideşte. Cele 5 stele au nume şi îl definesc deplin pe autor: sinceritate, seriozitate, sobrietate, solidaritate, sensibilitate.

DANIEL CORBU – „SPRE FERICITUL NICĂIERI”, EDITURA PANTEON, 1995

„Daniel Corbu salvează religia poemului prin parabolă. Unul din eforturile sale este menţinerea prin limbaje sacrale. Poetica devi- ne la el un principiu de subzistenţă şi o terapie de suspendare a morţii, un exorcism al fricii de neant”, zicea, printre multe altele, într- una din cronicile cărţilor acestui poet moldav, Al. Cistelecan. Astfel, pe poetul care-a ieşit să cucerească lumea „cu o metaforă”, cum sin- gur mărturisea într-unul din volumele anterioare („Documentele Haosului”, Editura „Panteon”) criticul citat mai sus îl plasa în rândul elitei optzeciste. Dar, parcă voind a nu dezamăgi pe nimeni din cei ce i-au acordat (şi) cu alte ocazii o notă maximă, parcă nemulţumit (şi) de simplitatea mărturisirii făcute atunci,

Fără a avea pretenţia că “proaspătul” volum al d-lui Romul Munteanu, Permanenţe ale poeziei româneşti, apărut la Casa Editorială Odeon, 1996, cuprinde protipendada spiritului liric românesc, criticul pune sub lupa cititorilor şi exegeţilor o culegere de eseuri, “o primă opţiune, determinată de specificitatea demersului critic”, demers ce stă, în cazul de faţă, sub zodia lui Gaston Bachelard.

     Cum “protagoniştii” acestui volum sunt: Eminescu (se putea, oare, începe altfel?), Goga, Arghezi, Blaga, Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Mircea Dinescu, autorul nu scapă din vedere nici pre mulţi alţii, cel mai adesea luaţi ca termen de comparaţie, căutând a le înţelege nu numai versul, nu numai mesajul, ci şi spiritul creativ. Totuşi, neintenţionând o anume catalogare.