Anghel Gâdea – “Mai jos cu o noapte”. Ed.Litera.1993
                                                                      

       În volumul publicat în 1993 la Ed.Litera, “Mai jos cu o noapte”, starea poetică a lui Anghel Gâdea este una de somnolenţă, de tranşă, prin care conceptele sale despre lume şi viaţă pulsează ca nişte sinapse în vid. Dar, înainte de toate, două sunt trăsăturile obsesive ale acestui volum: pe de-o parte o intensă cerebralizare, de cealaltă o-inexplicabilă, pentru acest poet de regulă debordant-economie de mijloace de expresivitate. Totul - pe fundalul unei sugerate întoarceri în matcă, la origini. Acolo unde satul devine Centrul Universului, unde Influenta acestuia ţine în câmpurile lui gravitaţionale totul:

Detalii

O stranie și plăcută muzicalitate străbate versurile adunate de poetul sătmărean Grigore Scarlat în volumul ”Oră crepusculară” (Ed. LIBRA, 1993). Această notă vine (și) dintr-o acceptare în ”raza de acțiune” a cuvintelor care le formează, atât a unei realități exterioare, cât și a uneia interioare, cale prin care poetul reușește să contureze, să delimiteze un alt spațiu, un loc în care și inefabilul versului minulescian își are locul său, cel prin care infinit mai ușor sunt/pot fi redate escapadele exotice sau mioritice ale spiritului. Totul fiind marcat de-o ”literaturizare” a formelor materiei, și de-o dublare printr-o nouă dimensiune livrească: ”Totul luminează în preajmă-/ Camera cu cărți, mașina de scris,/ Drumul pe care merg zilnic,/ Clădirile cele mai întunecoase ale orașului/ Până cel din preajma mea,/ Zâmbind mieros ca Iuda/ Și așteptând să cad” (Aceasta să fie lumina?).

Detalii

GABRIELA CREŢAN – “MIC TRATAT DESPRE ARTA TRĂDĂRII”, ED.EMINESCU, 1995

“Poezia Gabrielei Creţan e o sărbătoare gravă ca un ritual”, scria Cezar Ivanescu în prezentarea cărţii “Mic tratat despre arta trădarii”, (Ed.Eminescu, 1995), subliniind faptul că avem de-a face cu “cel mai profund şi original talent poetic apărut în poezia românească ultimelor decenii”.
       Ei bine, concluziile la care poetul – pe care-l respect şi-l iubesc foarte mult – a ajuns, m-au încântat. Şi, precum Toma necredinciosul, am purces la lecturarea cărţii, căutând îndeajuns motive pentru a-l putea contrazice pe Don Caesar.

Detalii

Ștefan Dincă - O sensibilitate revoltător de profundă

     De existența poetului Ștefan Dincă am cunoștință de mai multă vreme. Însă, adevărata întâlnire cu scriitura sa n-am avut-o decât după ce i-a apărut volumul „Cartea de iubire și alte poeme de sertar” (Ed. Ararat, 1996). Cartea, girată critic de Dan Laurențiu, așa cum aveam să constat, se susține, de fapt, singură. Scrisă în „dulcele stil clasic”, bine structurată în trei cicluri, trădează sensibilitatea, revoltător de profundă, a unui poet pentru care: „Pumnalul toamnei taie frunzele reci/ Par inimi calde frunzele tăiate”, sau: „Și e atâta liniște-n natură/ Ca-ntr-o imnesă sală de concert” (Din cartea mea), sau: „Se înnoptează peste existență/ o smoală nesfârșită și vulgară” (Sonet politic).

Detalii

       In cuvintele putine il prezenta Mircea Iorgulescu pe acest poet indragostit de cuvant. Si pline de duh. Pe deasupra. Vorbea el de-un extaz intunecat, “din aceeasi familie cu soarele negru nervalian, a carui inalt melancolica lumina scalda adesea poemele”, astfel punctand trasaturile izbitoare ale poeziei scrise de poetul incaruntit de-atata truda – cum ii place lui Marian Draghici sa se prezinte pe sine insusi.
       Bine ticluita in cele trei cicluri al sale (Cu exilatii si cu mortii, Elogiu varstei mistice si With the exiles and the deal – talmacit in limba romana sub auspiciile careia s-a “nascut” Hamlet de Andrei Bantas), volumul “Partida de biliard din padurea ruseasca” (titlu excelent si incitant!) impune un poet ce nu vrea sa-si franga mesajul liric, tocmai datorita increderii oarbe in forta cuvantului ce i-a fost dat sa-l pastoreasca.

Detalii

  1. Iubire, cunoaştere şi artă a compoziţiei
  2. Cortina
  3. Reinterpretări de mituri şi legende – micro-serie de autor