Poetul Ioan Vasiu ne bucură sufletul cu o nouă şi elegantă carte de poezie, intitulată, atât de grăitor, „Livada cu metafore” sau, am completa noi, a poeziei cu miros de duminică.

Nu este o dorinţă mai mare de exprimare ca această dăruire a poetului Ioan Vasiu, de a ne pune sub privirile ochilor, o carte de buzunar, concret scrisă şi nuanţată cu iubire şi dragoste. Poetul, ne surprinde cu o serie de titluri cum ar fi: Poem nescris, Mireasă fără peţitor, Eşarfă albastră, Sătul de iarnă, Oază fără nori, Cuibar de vise, Romanţă tristă, Lacrimi de rouă etc.

Poetul Ioan Vasiu impresionează de la prima poezie prin modul cum priveşte poezia de dragoste, acordându-i toată atenţia şi talentul său.

FLOREA BURTAN – “VALEA PLÂNGERII”, ED. TELEORMANUL LIBER

       În vreme ce omenirea pare din ce în ce mai atrasă de mirajul Banatului, poetul Florea Burtan nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să-şi mai editeze o carte: “Valea Plângerii”, Ed.”Teleormanul liber”. Şi încă una în care îndrăzneşte să vorbească despre o lume a frumuseţii, a liniştii cu nimic conformă cu realitatea, o lume în care: “nici clepsidra nu-şi (mai) pricepe timpul,/ parcă din stele ar cădea nisip” (Nici clepsidra), o lume pentru care menirea de-a fi este o “ninsoare (care) pâlpâie/ către acelaşi minus infinit” (Minus infinit).

       Imaginea exactă a acestui poet “dunărean”, adunată cu grijă între (altele) două coperţi, ni se relevă întru totul în poemul “Am trup de ceaţă”:

Două mari teme s-au putut ușor distinge din poezia de până acum a poetului Cassian Maria Spiridon: moartea și dragostea. Prima are un plus de substanță față de cea din urmă. Starea vine/e provocată de conștientizarea neputinței unei intervenții împotriva scurgerii ireversibile a timpului, a vieții din trup altfel spus. Paradoxal, la poetul ieșean dragostea, cea de-a doua mare temă a poeticii sale, nu are valențe și nici efecte pozitive, benefice spiritului său, ca la mai toți ceilalți confrați ai săi. La el dragostea, generată, provocată, binențeles de-o prezență feminină, aproape că are efecte distructive, îl aruncă pe poet în valurile unei înspumate mări a disperării, a nefericirii. Poetului nu-i mai rămâne, în acest caz, decât refugiul în el însuși. De-acolo, ghemuit, parcă înspăimântat de tot ce i-a fost dat a trăi, poetul privește, pe furiș, cu temere mărită, „mersul vremii și al lucrurilor”:

ANGHEL GÂDEA – “SUPUNEREA PE ARBORI”, ED.CUVÂNTUL

Am convingerea că fostul meu dascăl de limba şi literatura română, poetul Anghel Gâdea, nu se poate plânge de ce i-a rezervat un Destin deloc mărinimos cu alţii. După un debut editorial târziu (1988, cu un volum de proză, urmat, la scurt timp, de un altul), iată, acum, după ce-au mai trecut niscaiva ani, semneaza cea de-a cincea sa carte, respectiv a treia de poezie: “Supunerea pe arbori”, Ed.Cuvântul. E volumul prin care se dezvăluie cititorului în toată frumuseţea truditorului de slova, lăsând a se intrezări ca modurile de întâlnire a conştiinţei sale cu existenţa cotidiană, faţă de care manifestă un interes deosebit, sunt multiple. Mărturie, stau, cel mai adesea, cuvintele simple, brute, neşlefuite chiar, cu care, cu care-şi poleieşte poemele.

Mihail Gălăţanu – “Evanghelia lui Barabas”, Ed.Cartea Romaneasca & Asociaţia Scriitorilor din Bucuresti, 1996

       Tot în cadrul colectiei “Poetii Orasului Bucureşti”, colectie “eveniment”, dupa cum a numit-o preşedintele Uniunii Scriitorilor, a apărut şi volumul “Evanghelia lui Barabas” semnat de poetul Mihail Gălăţanu.
       Încă de la primele versuri simţim alternanţa registrelor lirice, poetul mergând chiar până la amalgamarea lor uneori, fapt care îi permite să vorbească diferit despre tot ceea ce-l înconjoară. Marcantă este impresia că el, voit, a ţinut să răstoarne, să încurce adevărurile de mult stabilite/stabilizate în conştiinţa umanităţii. Altfel spus – recunoscute ca atare.