VALENTIN IACOB – “PETROGRADUL INTR-UN PAHAR CU SAMPANIE”, ED.INTERGRAL, 1996

       Volumul cu care a debutat Valentin Iacob, Petrogradul intr-un pahar cu sampanie (Ed.integral, 1996) cuprinde “vaietul” pe care poetul si-l smulge, numai pentru ca lucreaza in sfera cuvantului “sugrumat cu emotii”, cu ambitie, cu incapatanare. Ca orice tanar poet (si) Valentin Iacob se lasa tentat de marile probleme ale omenirii si, implicit, ale poeziei. Marcat de puterea cuvantului, poetul isi reduce - pe alocuri – vocabularul pentru a avea la indemana numai bisturiul necesar disecarii ideilor.

Volumul intitulat “Vreascuri de iubire,” semnat de Iftenie Cioriciu pe care am fost invitată să-l prezint iubitorilor de poezie este cartea de debut a unui alt temerar purtător de ghiocei în păr ce se încumetă să iasă din anonimat. Volumul oferă o lectură ușoară, relaxantă, pe alocuri provocatoare. Cred că aceste poezii au fost scrise cu multi ani în urmă. Se simte în ele tumultul tinereții! Poetul nu se face poet nici la 15 ani , nici la 35 și nici la 5o doar pentru că și-a propus să compună versuri. Poetul se naște poet!

Versurile acestui volum sunt pătrunse de o profundă și autentică simțire. Ele dezvăluie sensibilitatea, senzualitatea dar și masculinitatea unui moldovean neaoș din satul Sărățeni adus pe lume și crescut cu multă dragoste de către Maria și Teodor Cioriciu, anume parcă pentru iubire și pentru poezie.

PAUL GRIGORIU

„Anatomia unei străzi”

     Ca un vechi om de radio ce este, Paul Grigoriu, cel care în mai toate zilele ne încântă auzul cu vocea sa suavă, acidă și ironică în același timp, simțul realității i s-a dezvoltat foarte mult. Concluzia nu este deprinsă numai din audierea emisiunilor pe care le face ci și din lecturarea cărții sale de debut, „Anatomia unei străzi”, apărută sub auspiciile Casei Editoriale ODEON, în anul de grație de-acum pentru dânsul, 1992. De același ochi treaz, de aceeași compasiune pentru delicatele situații pe care le înlesnește viețuirea-ntr-o lume subjugată banului, vorbește în cartea sa Paul Grigoriu

Ioan Dragoș face parte din stirpea poeților pentru care Poezia le este și apă, și hrană, și aer. Ioan Dragoș nu scrie poezie, el trăiește Poezia. E de-ajuns să-i privești făptura gânditoare, parcă veșnic gânditoare, parcă veșnic temătoare, ca să înțelegi că omul acesta și-a inoculat în sânge drogul Metaforei. Sunt convins că dacă i s-ar întâmpla ceva și n-ar mai putea scrie poezie, adică nu s-ar mai putea întâlni cu sine însuși, omul acesta ar muri cu zile. El pune-n cuvintele sale tot ce are: toată frumusețea cu care l-a „echipat” dumnezeirea, întreg zbuciumul existențial pe care i-l stârnește lumea din jur. Între aceste două posibile limite își ară el propriul ogor poetic. Ele îi și sunt principalele teme din care își plămădește versurile prin care transcrie frumusețea ori măcar iluzia de frumusețe pe care o percepe el. Așa cum o percepe el.

Păreri personale despre Antologia “Nemuritorii cuvintelor”  aprilie 2014

Cont pe facebook mi-am făcut abia anul trecut. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit aici o mulţime de grupuri literare si reviste care îşi oferă cu generozitate spaţiul virtual spre a fi ocupat cu scrierile autorilor consacraţi dar si ale începătorilor. M-am înscris pe câteva grupuri şi am purces la a posta din creaţiile mele mai noi sau mai vechi, publicate în cărţile proprii dar şi texte originale. Aşa am descoperit si revista online “Popasuri Culturale Româneşti” coordonată de scriitoarea Silvia Urlih, o persoană dăruită oamenilor şi cuvântului scris, cum aveam să aflu în scurt timp.