*Lucian Dumbravă, “Maidanul filosofilor”(Ed Nico, 2013).
De cele mai multe ori, am - uneori plăcută – senzaţia că scriitorii români din diaspora, aceia care reuşesc să câştige victorii în bătălia cu păstrarea nealterată a limbii române şi nu îşi deformează limbajul contaminându-l cu neologisme care mai de care mai şocante şi nu îşi adaptează stilul după chenare care nu ii definesc, strigă înspre noi pentru a nu fi uitaţi dar mai ales pentru a lua atitudine in legătură cu ceea ce se întâmplă în ţara de baştină care rămâne un etern acasă pentru ei. Cu acest deziderat am purces la drum în lectura romanului semnat de Lucian Dumbravă, un scriitor român talentat, un tânăr care trăieşte în Portugalia dar are premii importante în ţară pentru cărţile sale:
- Detalii
- Scris de Gabriela Ana Balan
Dintre nuvelele scriitorului am ales pentru azi cea intitulată „Întâmplarea”. „Nefăcând nimic, oamenii învaţă să facă rău”- zice un proverb latin. Se poate şi mai rău: să-ţi imaginezi răul şi atunci, tot dorindu-l, tot invocându-l, se va materializa… Ideea aceasta apare foarte limpede în nuvela „Întâmplarea”.
Glogovan şi soţia lui, Fantoşa, fac o plimbare cu docarul (trăsură uşoară cu două roţi) prin pădurea Colibaşului, noaptea. Luna, care nu-i prezentă de la început pentru formarea feericului peisaj şi stelele, doar ele, vesele parcă de existenţa unei nopţi atât de frumoase, atât de romantice,
- Detalii
- Scris de Horia Picu
Mihnea Băiatu, un student “întârziat” din perioada Bucureştiului interbelic, e în căutarea unui loc nou pentru găzduire. Găseşte ceva convenabil la marginea oraşului, în locul numit “Fundătura Sapte Fântâni”. Ca de fiecare dată, Mihnea îşi “scanează” viitoarea victimă feminină.
“Pântecul e drept c-a început să se bage în seamă, nu prea cine ştie cât, nu-i vorbă, dar sânul se ţine încă bine şi caută semeţ a ceartă.[…] în schimb figura- deşi regulat tăiată şi simpatică, poartă cu măreţie marca de fabricaţiune a locului.”
Polixenia Nisipoiu, “se miră profund şi nu se dumireşte” de prezenţa în curtea ei a unui tânăr atât de chipeş.
- Detalii
- Scris de Horia Picu
Citește mai departe: Zilele şi nopţile unui student întârziat- de Gib. I. Mihăescu
Pe George Sbârcea l-am auzit cu mulţi ani în urmă la radio, povestind frumos despre muzică. E imposibil de spus foarte clar cine a fost George Sbârcea: un muzicolog renumit, un scriitor cu mult talent (vă veţi convinge imediat…), un compozitor celebru al unor nemuritoare melodii pe care le poate fredona oricine? Este autorul melodiei „Ionel, Ionelule” şi al alteia, la fel de nemuritoare, în limba maghiară, ”A Dónáth úti orgonák”
(„Florile de liliac de pe drumul Donath”).
În „Jazzul, o poveste cu negri”, autorul face o scurtă istorie a acestei muzici, plecând de la originile ei africane, trecând prin diferite stiluri de jazz şi făcând scurte biografii ale celor pe care, prin talentul şi prestaţiile lor scenice, ne este imposibil să-i uităm.
- Detalii
- Scris de Horia Picu
Citește mai departe: „Jazzul, o poveste cu negri” de George Sbârcea
O carte interesanta, cu un ritm alert al povestirii si cu un subiect captivant. Inceputul cartii e banal si incitant in acelasi timp. Banal pentru ca e plin de erotism, si incitant din...acelaşi motiv!
”Am luat-o lacom in brate si un parfum nedefinit ma patrunse. Corpul i se lasa moale in bratele mele, ca o pasta fluida intr-o matrice, tanjind sa ia forma corpului meu. Irina...avea o senzualitate in miscari care iti spulbera orice forma de rezistenta, orice presupus refuz...Privind-o, in timp ce rataceam in ritmul dansului, a scapat un zambet care imi perturba ordinea ratiunii...”[...]sangele galopa salbatic in tarcul neincapator al arterelor”.
- Detalii
- Scris de Horia Picu