* Nicolae Schianu, Haine groase și cărți de citit, Cybela, Baia Mare

     O boală a provinciei, a marginii, într-un timp de tot sărac, e transcrisă și asumată cu luciditate și ironie în acest prim volum al său, în care Nicolae Schianu pariază pe forța tonalităților intermediare, aparent cenușii, aparent neutre, niciodată stridente, poetul știind foarte bine că acestea pot deveni vehicule ale celor mai grave și mai nuanțate tensiuni ale ființei. Extraordinarul titlu al cărții definește tocmai această miză, a cenușiului, izolării și dezolării, cu care cotidianul își devoră lent victimele, aici și pretutindeni, pururi la margine, pentru că marginea se află peste tot: „ la marginea de unde începe/ o altă margine/ care sfârșește în cealaltă margine

Dumitra Negruşa – “Iarba neuitarii”, Ed.Casa Omnia, 1995

Oarecum pregătit sufleteşte eram când m-am apucat să citesc cea de-a doua carte a poetei Dumitra Negrusa, “Iarba neuitarii”, Ed.Casa Omnia-Bucuresti,1995. Citisem, inainte de asta, volumul ei de debut, “Cuvinte nesupuse” (Ed.Destine, Bucuresti, 1994). Mă lămurisem de ce nu i se supun, pe bune!, cuvintele. Cum primul volum mi-a displăcut profund, speram să descopăr în acesta însemnele unei evolutii spirituale. Dar, ce să vezi?!, aceleasi versuri pline de simplitate, puerilitate şi prozaism, prin care poeta se condamna singură la uitare, isi fac veacul si prin acest volum.

“In Lunetistul, Marian Draghici isi asuma libertatea de a construi poeme cu secventiale lungi in care nareaza concomitent aventura existentiala si scriptor-iceasca a unui actant sceptic, obosit de atata viata. De aceea, are loc o substituire in act a instantei autobiografice de catre instanta scripturala ce se manifesta tiranic eliminand viata din montajul textului”, zicea, intre altele, Marian Mincu, in cuvintele de prezentare a acestui poem, pe coperta a-IV-a a volumului in discutie.
       Parca voind sa lamureasca pe Maria Sa Cititorul inca de la intaiul vers al cartii are in maini o scriitura facuta si sustinuta cu mult nerv, un adevarat “tratat despre tristetea tristetii”, Marian Draghici tine sa avertizeze: “Nu voi muri la Paris intr-o zi cu ploaie/ nu voi vedea Parisul am renuntat/ la femeia care de buna seama m-ar fi convins/ cu un sarut din mila publica sa mor la Paris intr-o zi cu ploaie/ inainte de a imbatrani aici/ unde se ascunde lunetistul” (Lunetistul).

Vasile Morar - Naturi moarte

     Am convingerea că nu puțini sunt cei care-au așteptat c-o înfrigurare plăcută o nouă carte semnată de poetul maramureșean Vaile Morar. Prin noul său volum, Naturi moarte, (Ed.Proema, 1997), Vasile Morar nu numai că n-a dezamăgit pe nimeni, ba chiar, confirmă și subliniază îmbrățișările călduroase de până acum.

     Volumul Naturi moarte se încadrează aproape pe aceeași linie tematică - subtil îndemn de (re)descoperire a naturii, a dragostei de aceasta și de semeni, de cântare si descântare a veșnicei muze, Femeia - ca și volumul anterior. Faptul că un poet reușește să fie egal cu sine, să se (re)egaleze pe sine însuși, să facă o nouă carte dezbătând aceleași teme,

Dumitru V. Marin, “Prima clasă… Personalităţi de pe Valea Zeletinului”, Editura Pim 2014

“Mişcându-se cu dezinvoltură între Vaslui - Iaşi -

Bacău - Bucureşti sau Krakovia - Istanbul, Londra -

Moscova, capabil să fie deopotrivă performant ca

manager, reporter, operator tv, conducător autor, scriitor, editorialist, monografist, capabil să se dedice unor riscante iniţiative politice,