În bibliografia de pe acum bogată şi diversă a poetului, prozatorului şi publicistului craiovean Constantin Pădureanu, noul volum de poeme – „Focuri pe colnic” – marchează, cu certitudine, un moment fast, de referinţă.

          Autorul se înscrie cu acest volum, cu un plus de decizie şi claritate, în rândul poeţilor de azi care dau o convingătoare, viabilă replică estetică postmodernistă poeziei de factură tradiţionalistă, demers insurgent şi înnoitor, ce vizează constant, programatic, demitizarea, desacralizarea viziunii, fondului arhaic de mentalităţi, datini şi obiceiuri, a iconografiei rurale, consacrate din vârste imemoriale, a imaginii de ansamblu a universului satului românesc tradiţional, de un idilism desuet, inexpresiv.

Impresionantă şi pilduitoare colaborarea şi armonioasa comuniune spirituală dintre scriitorii sârbi şi cei de expresie românească din Provincia Autonomă Voivodina – Serbia.

          Sub semnul benefic al acestui spirit admirabil, de respect şi preţuire reciprocă, se înscrie şi suita de traduceri în limba română, semnate de importanţi reprezentanţi ai Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina, a unor cărţi aparţinând confraţilor sârbi, care trăiesc şi creează în acelaşi spaţiu literar fecund al Voivodinei.

          Foarte bun cunoscător şi vorbitor (şi) de limbă sârbă, poetul român din Serbia, care pe lângă Asociaţia Scriitorilor din Voivodina, este membru titular şi al Uniunii Scriitorilor din România,

Remarcabilul volum de versuri „Psalmi de dragoste”, al cunoscutului poet basarabean Nicolae Dabija, adună între coperţile sale, care au o grafică inspirată, elegantă, sugestivă, o substanţială selecţie din lirica sa, prezidată de bun-gust şi spirit critic, ce se constituie într-un sui-generis eşantion foarte reprezentativ pentru întreaga sa activitate de creaţie, susţinută şi fecundă.

          Talent de excepţie, viguros şi polivalent, Nicolae Dabija se situează, cu evidente, indiscutabile note de pregnantă originalitate, în nobila descendenţă a poeziei lui Serghei Esenin şi a celei lui Grigore Vieru, cultivând, asemenea celebrilor săi înaintaşi, o poezie imagistă, de o fermecătoare muzicalitate,

Orice carte confesivă, nutrită din experiența unei tragedii personale, are de înfruntat pericolul circumscrierii, al cantonării în melodramă, în patetisme aproape imposibil de transfigurat. Ceea ce salvează o astfel de scriitură este notația epurată de sentimentalisme, dozajele echilibrate ale cuvintelor din câmpul semantic al suferinței și al morții. Performanță reușită de Marius Chivu în Vântureasa de plastic (Ed. Brumar, Timișoara, 2012). Volumul nu este doar un jurnal liric în care sunt transcrise dragostea și suferința filiale. Fără îndoială este mai mult decât atât: o lecție despre puterea izbăvitoare a poeziei, care secondează lupta împotriva disperării de a trăi priveghiul, agonia și dispariția mamei. Expresie a plânsului lăuntric și a rugăciunii, poezia mărturisește despre „nebănuitele foloase ale nenorocirii”:

Toate cărțile Hertei Muller au un suport autobiografic și reprezintă mărturii oneste și curajoase despre lumea în care a trăit, despre experiențele care i-au marcat destinul. Faptele de viață au fost recreate, reinventate, investite cu semnificație, astfel încât să reflecte adevărul personal despre relația cu timpul, cu istoria: „Propoziţiile scrise se raportează la faptele trăite mai degrabă în felul în care se raportează tăcerea la vorbire. Când pun în propoziţii lucruri trăite, începe o mutaţie fantomatică. Măruntaiele faptelor sunt ambalate în cuvinte, învaţă să meargă şi se mută într-un loc la început necunoscut. Pentru a rămâne la imaginea schimbării de domiciliu, voi spune că atunci când scriu e ca şi cum patul s-ar muta într-o pădure, scaunul într-un mărsau, strada s-ar duce într-un deget...