Două mari teme s-au putut ușor distinge din poezia de până acum a poetului Cassian Maria Spiridon: moartea și dragostea. Prima are un plus de substanță față de cea din urmă. Starea vine/e provocată de conștientizarea neputinței unei intervenții împotriva scurgerii ireversibile a timpului, a vieții din trup altfel spus. Paradoxal, la poetul ieșean dragostea, cea de-a doua mare temă a poeticii sale, nu are valențe și nici efecte pozitive, benefice spiritului său, ca la mai toți ceilalți confrați ai săi. La el dragostea, generată, provocată, binențeles de-o prezență feminină, aproape că are efecte distructive, îl aruncă pe poet în valurile unei înspumate mări a disperării, a nefericirii. Poetului nu-i mai rămâne, în acest caz, decât refugiul în el însuși. De-acolo, ghemuit, parcă înspăimântat de tot ce i-a fost dat a trăi, poetul privește, pe furiș, cu temere mărită, „mersul vremii și al lucrurilor”:

ANGHEL GÂDEA – “SUPUNEREA PE ARBORI”, ED.CUVÂNTUL

Am convingerea că fostul meu dascăl de limba şi literatura română, poetul Anghel Gâdea, nu se poate plânge de ce i-a rezervat un Destin deloc mărinimos cu alţii. După un debut editorial târziu (1988, cu un volum de proză, urmat, la scurt timp, de un altul), iată, acum, după ce-au mai trecut niscaiva ani, semneaza cea de-a cincea sa carte, respectiv a treia de poezie: “Supunerea pe arbori”, Ed.Cuvântul. E volumul prin care se dezvăluie cititorului în toată frumuseţea truditorului de slova, lăsând a se intrezări ca modurile de întâlnire a conştiinţei sale cu existenţa cotidiană, faţă de care manifestă un interes deosebit, sunt multiple. Mărturie, stau, cel mai adesea, cuvintele simple, brute, neşlefuite chiar, cu care, cu care-şi poleieşte poemele.

Mihail Gălăţanu – “Evanghelia lui Barabas”, Ed.Cartea Romaneasca & Asociaţia Scriitorilor din Bucuresti, 1996

       Tot în cadrul colectiei “Poetii Orasului Bucureşti”, colectie “eveniment”, dupa cum a numit-o preşedintele Uniunii Scriitorilor, a apărut şi volumul “Evanghelia lui Barabas” semnat de poetul Mihail Gălăţanu.
       Încă de la primele versuri simţim alternanţa registrelor lirice, poetul mergând chiar până la amalgamarea lor uneori, fapt care îi permite să vorbească diferit despre tot ceea ce-l înconjoară. Marcantă este impresia că el, voit, a ţinut să răstoarne, să încurce adevărurile de mult stabilite/stabilizate în conştiinţa umanităţii. Altfel spus – recunoscute ca atare.

NICOLAE  POPA – “LUNATICUL NOPŢII SCITICE”, ED.CARTIER, 1995

Pe prea puţini  îi fericeşte Divinitatea c-o multumire deplină. Aşa îmi pare a fi şi poetul basarabean Nicolae Popa, de-acum aflat la a treia sa carte de versuri: mulţumit de sine, de propriile-i realizări. Dar, mă întreb, ar fi putut fi altfel un om care-a scris trei cărţi de poezie din care două i-au fost premiate? Mai exact, după ce a obţinut “Premiul Uniunii Tineretului din Moldova” cu volumul “Ghid pentru cometa Halley” (Ed.Literatura Artistica, 1987), a primit, recent , (şi) “Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania” pentru volumul “Lunaticul nopţii scitice” (Ed. Cartier,1995).

„În spatele pendulei” este titlul volumului de debut al poetei Elena Cărăuşan apărut la Editura „Proema” din Baia Mare, ilustrat cu desene aparţinând cunoscutului artist plastic maramureşean Ioan Marchiş. Poemele, în general ample, construite pe cadrul unei idei generatoare, care susţine şi mesajul liric, se încadrează la o primă privire, în genul poeziei de reflecţie şi de atitudine în faţa societăţii contemporane şi a umanităţii, în general, aflate în criză de identitate şi în declin moral, lipsite de compasiune şi de înţelegere faţă de semeni. Aceasta nu înseamnă că ne aflăm în faţa unei poezii moralizatoare şi nici că poemele, multe discursive, sunt lipsite de lirism şi emoţie.