idm„Nu putem obține niciodată pacea în lumea exterioară până când nu facem pace cu propria persoană”, spunea Dalai Lama, iar Iulia Dora Marinescu îndeamnă la introspecție, la pace cu sinele unic printr-un exercițiu propriu, în volumul de poezie „Evadare unde încep îngerii”, apărut la Editura „eCreator” din Baia Mare (Colecția Poesis, 2021).
Volumul conține două părți: „Înapoi în mine” și „Oglinzi concave” în care își dezvăluie în mod direct emoții, gânduri și sentimente într-un joc al cunoașterii de sine, modalitate de devoalare de suflet și de încadrare în univers, prin originalitate și individualitate artistică, o hotărâre de împăcare cu sine („Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora” – Titu Maiorescu).
Melancolia și tristețea („Tristețea mea / E albastră ca cerul rotindu-se amețitor spre pământ... / Tristețea mea / E verde ca plânsul gâtuit al ierbii pășite de îndrăgostiți inconștienți... / Tristețea mea / E roșie ca macii sângerând cuminți printre șine de tren... / Tristețea mea / E albă ca zăpada neninsă vreodată...” – Tristețea mea) sunt două coordonate majore pe care își constituie autoarea volumul de față, dorința de regăsire a sufletului, de redobândire a speranței dătătoare de viață fiind imperios necesară („Lumina albului își face pârtie / Prin sufletul meu, / Se prăvălesc cuvinte în zăpadă. / Ninge, / Ca și cum o altă lume, / Decupată în milioane de fulgi, / S-ar coborî, plutitoare, peste noi. / Rănile ochilor însingurați, / Rănile tălpilor sătule de umblet, / Rănile palmelor rămase fără scoici, / Se spală, se închid pe vecie”  - Lumina albului).

ivtrGretel Ehrlich spunea că „frunzele sunt verbe care conjugă anotimpurile”, iar Irina Vera Terebeși s-a gândit să adune „frunzele” gândurilor și trăirilor sale, în toamna anului 2021, prin volumul „Iubire-n anotimpuri”, apărut la Editura „eCreator” din Baia Mare „conjugând” cu sârg toate anotimpurile anului, descoperind în acest fel un nou anotimp, acela al dragostei.
Titlul, mai mult decât sugestiv, tratează din abundență sentimentul cel mai profund, cel mai nobil, acela fără de care n-ar exista viață și frumos.
Irina Vera Terebeși recurge la o amplă confesiune  în versuri sau în proze lirice, descoperindu-se pe sine și așezându-și sufletul într-o paletă coloristică deosebită, pictând cu discreție și gingășie tabloul sufletului său, pe care îl dăruiește lumii înspre o amănuntă cercetare.

vrs„Cine ar putea să dea o lege îndrăgostiților? Dragostea este prin ea însăși o mai înaltă lege.”, spunea Boethius, iar Voica Rusu, trăiește, după cum deja a obișnuit cititorii, să ființeze prin și pentru iubire.
Provocarea pe care ne-o propune este un alt volum de versuri, „Intersecție de universuri”, apărut în 2021, la Editura „eCreator”, din Baia Mare, în care tratează, ca și în celelalte volume, măreața temă a iubirii, observată pe toate coordonatele frumosului: iubirea de familie, nepoțica Emilia, prieteni, limba română, dragostea de neam și de țară, de semeni, de valorile naționale (M. Eminescu, cât și directorul Editurii „eCreator”, poetul, criticul, omul de cultură, Ioan Romeo Roșiianu căruia îi dedică poemul „eCreator”: „De ce mă dori, străine? Tu zilnic scrii scrisori / despre-o iubire frântă, despre cum simți că mori, / în călimara vieții ți-e sufletul cerneală, / înmoi și țeși cuvinte ce-s vii cu-a ta migală / … / Durerea ta-i și-a mea și a întregii lumi, / pe crucea ce o ai, tu viața ți-o aduni / și-un pumn de clipe strângi în drum spre mântuire / sunt stropii altoiți de marea ta iubire. // Desprins de lumea asta din Totul - Creator, / în lumea cea de mâine, rămâi nemuritor.”).
O profundă gânditoare, o bună cunoscătoare a vieții, Voica Rusu nu se dezminte în poezia sa, recurgând la metafore fine, construcții artistice de forță, în a reda sufletul său vibrând ca o vioară sub apăsarea arcușului, confirmând (prin chiar titlul volumului) spusele lui Blaise Pascal: „Prin spațiu, Universul mă cuprinde, mă înghite ca pe un punct; prin gândire, îl cuprind eu”.

dinaNarator inepuizabil al mediului rural, reprezentat ca un veritabil axis mundi, satul natal fiind acea lume țărănească din care s-a ivit, FLOREA BURTAN este un prozator la fel de talentat ca și în ipostaza de poet în care s-a impus încă de la începuturile literare. În genul epic, Florea Burtan este atras de proza scurtă, povestirile din cele trei volume (Pedepsele, 1994; Amurgul zăpezilor, 1995; Răni călătoare, 2019) complinind principalele trăsături ale liricii sale, metafora și muzicalitatea frazelor amintind de versurile inspirate de lumea satului pe care n-o poate uita, păstrând-o în străfundurile sufletului cu nostalgia și tristețea celui nevoit s-o părăsească, autorul fiind perceput ca „un prozator cu apetit tematic rural […] care nu reușește să-și direcționeze efluviile sentimentale spre alte zone de iubire pământeană, în afara geografiei copilăriei sale din satul natal” (Dumitru Anghel).
    De curând, am recitit romanul Atelierul de tâmplărie, a cărui nouă ediție a apărut la Editura Tipoalex (2021), poate pentru a retrăi, alături de autorul lui, bucuria și fericirea, chiar durerea și suferința cunoscute în mediul rustic într-o anumită perioadă a vieții.

vrs„Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste” (1 Corinteni 16:14), iar poeta Voica Rusu urmează în demersul său literar întocmai cuvântul de învățătură, venind cu un nou volum de versuri, „Lumina Sinelui din templu efemer”, apărut la Editura „eCreator” din Baia Mare (2021), volum în care, ca de fiecare dată, își pune sufletul drept gaj pentru înălțarea spre Lumină.
O poetă de forță, o fină cunoscătoare de suflete, dar mai ales a propriului suflet, Voica Rusu nu a ales întâmplător acest titlu, reliefând particularitățile sufletului său, generator de Lumină, harul cu care a fost înzestrată fiind un firesc înspre a-și numi trăirile, emoțiile și sentimentele, reunindu-le în acest „sine” scris însă cu majusculă, ceea ce îi dă dreptul să se ridice la înălțimea Creatorului care a zămislit-o ca pe fiecare autentic artist, cu potențialul Său divin.
Introspecția în Sine o situează undeva sus, creațiile sale fiind bine poziționate, structurate și gândite pentru a determina cititoul să facă întocmai.
Volumul de față este un fel de tratat de iubire, într-o „corolă de minuni a lumii” (L. Blaga) în care autoarea se confesează, îndemnându-și semenii să facă la fel: să se descopere, descoperind astfel lumea cu frumusețea și în plenitudinea ei, descoperind astfel Dumnezeirea, căci Dumnezeu este Iubire.