Podul Diavolului  Oferit de Radu Paraschivescu după o vacanță-n Franța. Mai exact, în Périgord Noir. Realizare novelistică sub forma unui policier plin de maliție și umor. Echilibrat narativ. Intriga polițistă n-o văd ca pe una de prim plan. Ci doar ca suport adecvat pentru a povesti legende despre poduri vestite din vest de Europă. Și blestemele ce le-ar însoți în veacuri de-ar fi să le dăm crezare lecturând alcătuirea bucureșteanului din Balta Albă. Imaginativ priceput vădit...
  Ce se derulează-n juru-a două crime petrecute-n Saint-Cirq-Lapopie, unde se află podul Valentré peste râul Lot. Cartea* scoate-n evidență, strict literar, personaje-ale locului și-ntâmplări în care-s angrenate cotidian. Unele (personajele) chiar cu-n trecut divers, nu doar angajate-n prezentul agitat, multinuanțat. Într-un colț de lume străvechi. Plin de farmec enorm și-n ziua de azi...
  Radu e un condei redutabil. Un romancier redutabil. Atractiv foarte. Căruia nu doar eleganța și fluența stilului îi sunt caracteristice. Spun asta fincă inteligența și cultura nu-i lipsesc nici ele. Documentarea e mereu una forte. Adecvată fără greș la subiect. I-am citit în ultima vreme mai multe opuri. Așa că-l cunosc binișor ca excelent autor al zilelor noastre. Și-mi este pe plac din belșug...

Detalii

rdAm primit cu aceeași bucurie cu care o fac de câțiva ani, cel mai recent volum de poezii ale poetului Răzvan Ducan, trăitor în inima României. Volumul se numește „Dacă Dumnezeu e român, nici nu mai este necesar să fiu și eu”, editura „Vatra Veche” Târgu Mureș, prefață semnată de către Nicolae Băciuț. 
Acesta, bun cunoscător al operei poetului Răzvan Ducan, scrie: „Nu știu alte popoare cum sunt poziționate față de Dumnezeu, dar românii încearcă să dea identitate lui Dumnezeu, într-un fel polemic cu tot ceea ce am învățat noi despre Dumnezeu. Oare de unde ar putea să vină acest reflex al confiscării divinității supreme? Ce l-ar putea face pe Dumnezeu român și nu american sau francez sau german sau...Să fie tăria credinței noastre la temelia nevoii de Dumnezeu în orizont național? O astfel de înregimentare a divinității ar fi trebuit să ne facă pe noi  poporul ales, iar Grădina Maicii Domnului să se regăsească într-o geografie bine delimitată. Avem oare complexul Grădina Maicii Domnului?”
Întâlnirea cu poezia lui Răzvan Ducan este o experiență de conștiință, de asumare și de mărturisire a timpului prezent (cu tensiuni sociale și politice, cu războaie lângă noi sau pe alte continente). Poezia lui, a unui suveranist get-beget, se impune printr-un discurs liric angajat, care denunță nedreptățile sociale și morale ale lumii contemporane: „Sunt ca o furtună/ Căreia-i pasă,/ De dezlănțuirea/ Sinuoasă!// Neastâmpărul/ Mă scrie cu aldine,/ Și mi-l răcoresc,/ Să mă apăr de mine.// Harul, până la urmă,/ Mi-e și osândă,/ De-a visa mereu,/ Stând la pândă.” („Decât să stea”).

Detalii

gelu dragos carte singuratatea poetuluiCu ceva întârziere am reușit să citesc volumul de poezii al prietenului și colaboratorului  Gelu Dragoș din Lucăcești, mândra comună Mireșu Mare, intitulat simbolic „Singurătatea poetului”, editura „Grinta”  Cluj Napoca.
Profesorul universitar dr. Nicolae Iuga scrie despre poeziile fostul său elev, pe coperta ultimă,  următoarele: „Poezia lui Gelu Dragoș are un patetism reținut, îngemănat cu un ton melancolic nu mai puțin discret (în Zăpezi de camuflaj, de exemplu)...Tristețea ne duce bacovian la boemă și de aici sentimentul de sleire a vieții, de repetiție monotonă a ceușiului și a lipsei de sens, dar nostalgia restaurării omului, a răscumpărării și a recuperării condiției sale paradisiace originare este și ea prezentă și posibilă, marcată fiind în versuri memorabile: „Dacă ar afla mama câte mi-a văzut îngerul/ s-ar cutremura în patul ei de alun.../ Dac-ar putea spune heruvimii cât de mult Te doresc/ s-ar face un șuier și vuiet de aici până-n cer...” (Mai dă-mi un timp)
Poezia lui Gelu Dragoș se definește prin autenticitate, emoție și o legătură puternică cu universul cotidian. Poet contemporan, format în spiritul tradiției lirice românești, dar deschis la frământările și dilemele omului modern, Gelu Dragoș propune o lirică reflexivă și sensibilă, în care se regăsesc teme universale: trecerea timpului, frumusețea naturii, iubirea, dar și ironia fină față de realitatea imediată.

Detalii

Când cuvântul scris era chemat să apere ființa națională, iar conștiința românească se zidea prin trudă, credință și jertfă, poeții și cărturarii neamului nu scriau pentru desfătarea cititorului, ci pentru a păstra vie memoria unei identități aflate mereu sub încercare, iar din această tradiție a responsabilității culturale se naște și poemul „Adânci frustări”, în care domnul Valentin Lupea readuce în actualitate ecoul durerii istorice, filtrat printr-o sensibilitate lirică profund ancorată în destinul colectiv al românilor.
   Întorcându-se spre „scrisul corifeilor latiniști”, unde, după cum mărturisește chiar textul, „se poate clar auzi / țipătul de inimă sfâșiată / din poemele de mai târziu”, autorul nu caută doar gloria trecutului, ci mai ales acea vibrație dureroasă care anunța încă de atunci fisurile unei conștiințe naționale rănite, pentru că, asemenea lui Dimitrie Cantemir, care observa cu amărăciune slăbirea temeliilor morale ale societății, sau lui Gheorghe Șincai, care lupta cu pana pentru recunoașterea demnității românești, și poetul de față alege să vorbească despre ceea ce doare, nu despre ceea ce mângâie.

Detalii

helia   Am citit și m-am înspăimântat. Realizând înc-o dată că „omu-i lup pentru om” realmente. Când răul din el se dezlănțuie furibund și nu-l oprește decât moartea. Sigur, ține și el de soartă. Unii dovedindu-se categoric malefici. Și tot mereu dispuși să lovească demonic în alții. Până vine, să zicem, momentu` să dea și ei socoteală pentru-a lor nemernicie bolnavă. Și Dumnezeu  să-i potolească într-un fel sau altul...
  Am constatat cele de mai sus citind cu interes crescând romanu` Heliei Rimoga. Despre o parte din viața Silviei Linoiu. Nu vreo frumusețe la chip, da` bună la suflet. Răbdătoare cât cuprinde. Modestă. Invidiată foc (aș zice chiar dușmănită) pentru priceperea profesională. Ce-i aduce pân` la urmă recunoaștere europeană și condiții materiale sporite. Nu în ultimu` rând un soț iubitor (argentinian de origine) și-un copil. Câțiva prieteni de mare nădejde și-o... destinație finală. Își descoperă până și tatăl prin Anglia, dar suportă dureros uciderea mamei sale de unu` dintre dușmanii ei neostoiți. Una peste alta, un traseu existențial, parțial desigur, ce ilustrează din plin afirmația din titlu. Eroina confruntându-se o vreme, nevinovată, cu suferința și durerea...

Detalii

  1. Vasile Țincaș, de la epigramă la poezia-manifest
  2. Cronica poeziei „Meditație solitară” - Valentin Lupea
  3. Ofrandă sufletului meu” – de poetul Valentin Lupea