Am primit o carte de la Poetul Gavril CIUBAN: ”Al Vaserului”, Ed. grinta, Cluj-Napoca, 2016.

”Al Vaserului”, adică, așa cum o mai numim noi, ”Valea Rîului”.

Atâția Zipțeri veniseră la Vișeu, prin secolul al XVIII-lea. Până și numele le-au schimbat: în loc de apă au zis/scris Waser. Erau când nu au fost/ azi îi vedem și nu mai (prea) sunt. Au rămăstit pe alte coclauri. Puțini au mai rămas pe Valea Rîului.

Ca un dat al sorții, al vieții, al morții.

Primesc cu mare bucurie o carte: ANA OLOS: ”Mihai Olos. La povești în casa de paie, visând la orașul-sat universal”. (Fragmente de jurnal. Ed. Fundația Triade, Timișoara, 2015). Autoarea: bănățeanca Ana Olos, care l-a răbdat/răbdurit pe Mihai Olos, fiul lui Mihai a Florii din Ariniș, cel care era tușer de bivoli în târgurile Țării Codrului, cel care era și știa de ”Mantova-Galiția Ștramport”. Mihai știa ce știe. Și era (va fi!) o personalitate de neegalat, era ”însuși Eu”, cu E mare. Asemenea Ciclopului antic. Părea a fi ceea ce era, a fi ceea ce ESTE și va fi. Cât poate să țină Eternitatea?

Aș reda cântecul de leagăn:

O carte care ne reaminteşte că istoria mai are mistere rămase încă nerezolvate. Până la urmă, aşa trebuie să rămână. Misterioase, nerezolvate şi …“presărate” cu mici minciuni pentru a fi mai atrăgătoare. Să ne aducem aminte ce spunea Anatole France:
„Povestirile istorice fără minciuni sunt foarte plictisitoare” .

Laurent Pfaadt repovesteşte unele dintre captivantele istorioare ale omenirii. Am ales câteva pentru a vi le prezenta pe sighetonline.

Papesa Ioana- o femeie pe tronul Sfântului Petru ?

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesoară de matematică pasionată de spaţiile infinit dimensionale şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale şi romanul Gabriel (Ed. 2015), tratează teme religioase. Nici volumul de versuri Există un Tu (Ed. Betta, 2016), pe care-l comentez în continuare nu face excepţie, întregind trinitatea creaţiei Victoriţei Duţu.
Paul Valéry afirma că poezia e matematică şi metrica îl confirmă. Victoriţa Duţu ca profesoară de matematică se apropie de oamenii de ştiinţă credincioşi. Şi sunt numeroşi. E suficient să-l amintim pe Albert Eistein. Credinţa lor apare în faţa problemelor teoretice insurmontabile.

Apariția unei cărți de poezie semnată de un autor cu o identitate sacerdotală generează, adesea, o receptare estetică distorsionată. Criteriile artistice trec, inevitabil, în plan secund. Sunt eclipsate de o așteptare pronunțat spirituală, cu atât mai procustiană, cu cât mesajul religios al poemelor rămâne intrinsec, nu explicit. În acest sens, interpretarea în cheie biografică a lirismului din Retorica nigra (Ed. Brumar, Timișoara, 2010), deși perfect justificată, rămâne un demers reductiv. Deși nu poate fi neglijată condiția de preot ortodox a poetului Nicolae Jinga, dominanta tematică a volumului scoate în evidență fragilitatea dintotdeauna a omului confruntat cu inexorabilul. Devastat de „marea trecere”, de dramatica învecinare cu moartea. Care-l învăluie cu „mișcări șerpești”, asemenea visului străbătut, terifiant, de o „nigra avis”.