Străzi, aglomerație, lume, oraș, tristețe, aduceri aminte sau VIAȚĂ – toate într-o suită de poeme scrisoare. Poetul despică firul iubirii, căci deasupra a tot și toate stă IUBIREA împărtășită, parțial împărtășită, abandonată, rămasă în cotloanele memoriei mai vie decât în momentul trăirii ei efective. De fapt, la Roșiianu poemul își trăiește clipa în vreme ce aglomerarea clipelor (poemelor) e radiografia vieții.

Nu avem ranchiună, păreri de rău, metafore ori învățăminte...Miza vieții e trăirea clipelor unei imposibile (tot timpul repetate) iubiri.

Dacă se cunoaște finalul, mai are rost să trăiești iubirea? E o întrebare retorică precum cea ce spune că de cunoști sfârșitul vieții mai trebuie s-o și trăiești.

Surprinzătoare şi pline de vervă şi lirism sunt noile poeme – de factură asemănătoare în formă- incluse de poetul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu în volumul de faţă, după o lungă tăcere editorială. Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o respiraţie amplă şi bine gradată.. Autorul - recurgând la o fericită formulă şi lirică - reuşeşte să dea coerenţă şi substanţă textelor, în fapt nişte scrisori de dragoste/ pretext care-i permit o mare libertate de exprimare şi o îndrăzneaţă abordare ideatică. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre dragoste, în primul rând, despre „cartea vieţiii şi filele ei, despre frunzele căzute şi Dumnezeu,

După un deceniu şi mai bine de absenţă de pe câmpia literaturii, cunoscutul jurnalist şi prezentator tv Ioan Romeo Roşiianu a revenit în forţă (şi cu succes) pe scena literară contemporană cu o antologie de autor (Înomenirea cuvintelor, Ed. Ceconii, Baia Mare, 2014, cu o carte de critică literară(Pictorii cuvintelor, Ed. Tipo Moldova, Iaşi 2015 şi cu volumul de poeme „Arhitectura poemului”, Ed. Ethologica, Baia Mare, 2015.
Născut la Roşiorii de Vede în 1968, poetul îşi face ucenicia literară în Bucureşti, parcurcând o perioadă fertilă şi boemă, înconjurat şi ajutat discret de regretatul poet Traian T. Coşovei, un nume important în literatura română de la răspântia dintre milenii, publicând grupaje de poeme şi nenumărate cronici de carte în revistele bucureştene şi în cele din ţară,

Talentat poet, binecunoscut critic literar, neobosit editor şi apreciat jurnalist, Ioan Romeo Roşiianu este autorul mai multor volume, majoritatea de versuri.

Am avut fericita ocazie să primesc, cu autograf, unul dintre cele mai noi volume ale sale, intitulat atât de frumos „Înnomenirea cuvintelor“, apărut în anul 2014 la Editura CECONII din Baia Mare. Este o minunată carte de versuri pe care am lecturat-o cu multă plăcere, de la prima şi până la ultima filă, pentru că tânărul poet reuşeşte să capteze atenţia cititorului printr-un discurs liric „ornat“ cu metafore ce strălucesc asemenea unor diamante, înşirate pe un colier: „într-o / ultimă / icoană veche / îngerii-şi plâng veşnicia...“ (Îngerii-şi plâng veşnicia - pag.16) sau:

Dan Brown scrie cărţi care au priză la public. Eu nu pot să fiu un admirator al realizărilor sale literare, aşa cum nu pot fi un critic cu orice preţ, chiar şi atunci când nu e cazul.

Unele minţi “luminate” ale acestei lumi consideră că suntem deja prea mulţi, lucru care împiedică populaţia să trăiască în pace şi fericire. Chiar pe la începutul cărţii putem citi o constatare cu care probabil suntem cu toţii de acord:

“…vine un moment în istorie în care ignoranţa nu mai este un păcat de iertat...o clipă în care doar înţelepciunea mai are puterea de a mântui.”

Fiind prea mulţi (după unii), motivaţia unei împuţinări a populaţiei apare de la sine: