Emil Neşiu - „Virus melancolic”, 2016, Editura Aureo, Oradea

Având siguranţa şi conştiinţa autorului egal cu el însuşi într-o lume marcată de diletantism, Emil Neşiu a părut a fi marcat - o vreme! - de debutul întârziat în poezie.

Cel ce-şi făcuse mâna de critic prin seratele literare ale revistei Tribuna s-a decis greu să-şi adune numele pe o carte, astfel demonstrând cârcotaşilor că atunci când comenta textele altora avea expertiza necesară.

Ei bine, pas cu pas, cu sincope şi tăceri inexplicabile, poetul Emil Neşiu provoacă de fiecare dată cu experimentele sale lirice, astfel încât singurul cuvânt de ordine rămâne căutarea.

Scriitorul Puiu Răducan găzduieşte în paginile cărţii „Fiori de taină” încercări literare ale unor autori mai mult sau mai puţincunoscuţi. Unele dintre  poeziile întâlnite în acest volum mi-au dat fiori, dar nu de taină...

Adriana Achihaei Botez

ne spune:

„Iubesc marea cu / nisipul fierbinte, / [...] / iubesc dimineaţa  / cu boabe de rouă”

Poetul Alexandru Florin Ţene păşeşte în Cetate cu un mănunchi de poeme, Sonata pentru creşterea ierbii, adunate sincretic sub semnul sonatei, pentru  ca poezia să emită sunet şi imagini într-o contopire elegiacă. Poetul îşi mlădiază cuvintele discret, îi repugnă şi zgomotul de fanfare triumfalist, dar şi ostentaţia negativistă delirantă. Apetitul pentru consimţirea resemnată la realul nevrotic şi deprimant, dar şi radicalismul isteric contestatar, îi lipsesc cu desăvârşire poetului Alexandru Florin Ţene. O voce poetică sobră, echilibrată, a cărei unduire de trestie cugetătoare nu le pot înfrânge urâtul, răul şi mizeria lumii. O lume în care sunt în vogă , trebuie să recunoaştem, scrâşnetul apocaliptic, megalomania  perversă a eului resentimental, apetenţa pentru imaginarul de coşmar. Poetul nu trăieşte  într-o lume paradisiacă, utopică ,

Satul natal, anii copilăriei, anii de studiu fǎcuți din ce în ce mai departe de casă şi la şcoli din ce în ce mai performante, primele flirturi, căsătoria, anii primului război mondial, momentul Marii Uniri, studenţia la Viena şi multe alte episoade sunt evocate cu nemăsurat talent de scriitorul ardelean în opera autobiografică “Hronicul şi cântecul vârstelor”.

 Până la patru ani, Lucian Blaga n-a vorbit, dar “muţenia mea plutea oarecum în echivoc şi nu îndeplinea chiar în toate privinţele condiţiile unei reale muţenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări şi îndemnuri era poate mai vie şi mai înţelegătoare decât la alţi copii.”

Cu Maria Cernegura am interacționat în mediul virtual, acum ceva timp, când a lansat un apel către autorii de poezie de a-i trimite cărți pentru o activitate ce vizează domeniul său de activitate, psihologia. Pe lângă faptul că mi-a plătit cărțile trimise, am primit în dar și cartea sa de debut “Pasăre în devenire” apărută în 2015 la Editura SemnE având un „Cuvânt de întâmpinare” scris de Florentin Popescu, redactor șef al revistei „Bucureștiul literar și artistic”,  intitulat „Călătorind pe o libelulă albastră”. Poeta a debutat în prestigioasa revistă, Bucureștiul Literar si Artistic.  Volumul mai sus amintit s-a bucurat de cronici scrise de Ion Roșioru, Mihai Merticaru, Florin Costinescu, Florentin Popescu și a obținut câteva premii la concursuri de poezie.
Pe lângă truda scrierii poemelor,