Într-o lume în care scrisoarea a ajuns doar un cuvânt rătăcit în dicţionar, iar dragostea o noţiune dezbrăcată de conţinut, volumul de poezie "Scrisori de dragoste neexpediată" al scriitorului Ioan Romeo Roşiianu, reuşeşte să reînvie aceste două "elemente" din propria cenuşă cotidiană, cu vigoare, sensibilitate, şarm şi rafinament, pentru a te purta într-o călătorie interioară, fascinantă, trăită cu simţământ, inteligenţă şi spirit înalt.
De la căutări şi vibraţii lăuntrice la concretul tangibil, firesc, prin treceri vii, extrem de subtile, în nuanţe fine, uneori imperceptibile, descoperi poezia sufletului unui poet aproape de desăvârşire, căruia nu îi este străină deloc iubirea în frumuseţea, zbuciumul, neliniştea, paradoxurile şi întrebările ei.

Prefaţă la cartea STAREA VREMII AZI: senryu, de Vasilica Grigoraș

Două lucruri sînt importante pentru autorul de senryu: să aibă haz şi să o facă cu detaşare şi delicateţe. Primul poem al volumului dă tonul acestei exigenţe cum nu se poate mai fidel şi totodată mai graţios:

primele ştiri –

două vrăbiuţe-n zori

Ioan Romeo Roşiianu este poate cel mai lucid literat din Maramureş care distinge între urgenţa jurnalismului, ca răsfrângere a datoriei civice( jurnalism care aduce costuri neînchipuite pentru condeiele independente ) şi starea de graţie a sensibilităţii artistice a unui poet . Din nefericire, în cazul volumului căruia ne străduim să-i facem cuvenita prezentare, cu regretul că necunoaşterea limbii germane, recunoaştem că este imposibil accesul la tălmăcirea textului semnată de Renate Muller. Luăm act în exclusivitate de versiunea originală în limba română a ediţiei bilingve. Poemele fiinţei- Wesensgedichte ( Editura Amanda Edit, Bucureşti 2015 ), dezvăluie un poet al iubirii, iubirea care potenţează cunoaşterea de sine şi puterea de a fi, de a dăinui, în doi. Poemul din vara aceasta se va naşte înspre seară , iubito/{…},

Cu poemele din Lacrima sfinxului (Editura PROEMA, 2014, Colecţia Vox Septentrionis) Gheorghe Pârja  oficiază, în stilul său distinct, deja consacrat şi recunoscut, o ceremonie a cuvântului, o ceremonie dedicată inspirat, înveşnicirii enigmatice, solemne şi măreţe. Cadenţa nisipului ce erodează zidirea sfidând vremuirea deşartă, întruchipează pentru poet o lacrimă perpetuă, discretă şi nevăzută ochilor neiniţiaţi. Lumea profană rămâne înmărmurită în faţa creaturii uriaşe încremenite, poetul vede dincolo de perceţia comună, o vale a plângerii din nisipurile curgătoare, o vale a plângerii iscodită dintr-o clepsidră amăgitoare, o lacrimă părelnică pe chipul inert şi inexpresiv al sfinxului. Lacrima ce pare a mişca din loc durata imuabilă a sfinxului. Reţinem expresia poetică a unei dileme :

Mihaela Albu, profesor universitar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru corespondent al Academi ei Româno-Americane, director fondator al revistei internaționale Carmina Balcanica, redactor șef al revistei Lumină Lină, revista spiritualității românești din New York, fost visiting professor la Univ. Columbia din New York, redactor la ziarele Lumea liberă și Romanian Journal din New York.

A publicat studii, eseuri, critică literară (peste 200 de articole în reviste academice și literare), poezie și proză în România, în Statele Unite, Canada, Finlanda, Israel, Rep. Moldova, Germania, Italia, Slovacia, Malta, Portugalia, Turcia, Serbia...