Sub magneticul titlu „Armonii celeste”, a apărut cel de-al patrulea volum editat de Cenaclul „Arionda” (Galaţi). Culegerea cuprinde poezii şi două scrieri în proză. Nu-mi dau seama dacă este o antologie sau un florilegiu*, adică dacă selecţia a fost sentimentală ori imparţială. Amănunt care va interesa, peste ani, istoria literară. Acum, contează mai puţin.
 Sunt, în carte, scriitori consacraţi şi scriitori debutanţi, dar a căror valoare nu este dată de vechimea în literatură.
 RADU BOTIŞ. Armonii într-adevăr celeste. Stihuri în care se îngână lira cu panseul, zicerea cu struna. Dumnezeu - totdeauna prezent, numit, cu siguranţă şi cu veneraţie, în simbol antonomazic, „Cel Bun, „Cel Blând”, „Tatăl Bun”. Un imperativ plin de cumpăt şi de cuviinţă -

Născută în Ardealul pătimirii noastre, poeta, prozatoarea, luptătoarea pentru evoluţie şi promovare a valorilor culturale româneşti, Mariana Moga este  absolventă a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publlică din Bucureşti şi membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova. Dintre cărţile publicate de autoare amintesc „ Între piatră şi nisip”, „ Popas în suflet”,  „ Tăcerea albastră” sau romanul „Înaintând prin ceaţă”.

            Apreciată încă de la debut, în anul 2010, scriitoarea Mariana Moga impune, fiind invitată să-şi prezinte cărţile în Austria, la Viena, de „Ziua Europei”, la Chişinău în Republica Moldova, apoi în Germania, volumele sale ajungând şi în Suedia, Croaţia, trecând apoi oceanul în U.S.A,

Omul de ştiinţă Marius Leordeanu, căruia nu-i este străină creaţia literară, este cunoscut sighetenilor de pe vremea când obţineaexcepţionale rezultate la olimiadeleşcolare.
Elevul a crescut, a plecat la studii peste ocean şi de ceva timp s-a reîntors în România, mai precis în Bucureşti, la Universitatea Politehnică, unde predă cursul de Vedere Computaţionalăşi Introducere în Robotică.

Cartea aceasta are idei la care am aderat fără reţinere, areşi idei cu care nu pot fi de acord.  Pe la început, scrie:
„Noi recunoaştem ceea ce vedem, sau vedem după cum putem recunoaşte.”

Ion Cristofor – „Gramofonul de pământ”, Editura Limes, Cluj – Napoca, 2014

Cu o poezie aproape confesivă, marcată de-o puternică notă de biografism ne provoacă poetul Ion Cristofor, clujeanul care-a trasat cu tușe groase și lumea traducerilor și pe cea a criticii literare.

Mănușa aruncată cititorului nu visează provocarea la duel, ci tocmai nevoie de apropiere, provocarea la prietenie, la discuții de taină, la gura sobei.

Poezia lui pare adesea un strigăt de disperare, de parcă atunci șoaptele și cuvintele l-ar apăsa, chiar strivi.

Boori Ma e măturătoare de scară  la un bloc, are
„şaizeci şi patru de ani, părul strâns într-un  nod nu mai mare decât o nucă şi arăta aproape la fel de slabă din faţă ca dintr-o parte.”

„ Nimeni din imobil nu poseda ceva care să-i tenteze prea mult pe hoţi. Văduva de la etajul doi, doamna Misra, era singura care avea telefon. Cu toate acestea, locatarii erau mulţumiţi că Boori Ma veghea mişcările de pe alee, că putea, cu câteva lovituri de mătură, să goneascăorice personaj dubios care vagabonda prin zonă[…].”

Într-o zi, portăreasa se îmbolnăveşte.