Există în noua carte a Valentinei Becart, Din jurnalul unei zile. Obsesia deşertului, apărută la Editura Stef din Iaşi, în 2011, cu ilustraţia grafică a lui Mihai Cătruna, o sublimare a durerii venind din fără-de-răspunsul unei iubiri. Repertoriul afectiv al nereciprocităţii sentimentului iubirii este dens, orchestrat cu fineţe, răsfrânt în deşertul timpului şi al celui sufletesc, în acelaşi timp primind solii reechilibrării timpului şi sufletului; căci, spunea James Matthew Barrie, şi “dragostea neîmpărtăşită îşi are propriul ei curcubeu.” Imaginea fiinţei dominate “de spaimă şi–ndoială” coexistă cu vestea ecloziunii : “iarba sfioasă/ abia înverzită/ mirosind a primăvară/ şi-a viaţă renăscută…” 

Este sugestiv moto-ul volumului, din Scrisori imaginare de Octavian Paler.

„Născut în 1940 în Batavia (actualmente Jakarta), scriitorul Jeroen Brouwers a crescut în Indiile olandeze. Când avea cinci ani, a fost trimis împreună cu bunica, mama şi sora sa mai mică într-un lagăr de concentrare japonez. Perioada aceea [...] avea să constituie una dintre temele dificile ale scriitorului” (Cristina Vişan)

Când vine vorba de  ororile ultimului război mondial, imediat ne gândim la nemţi, la  Auschwitz, la Dachau, etc., etc., dar mai deloc la Japonia imperialistă, la criminalii de război ai Asiei. Ierun Brauărs (cam aşa s-ar citi numele scriitorului olandez) reduce puţin din indiferenţa cu care lumea îşi aduce aminte – dacă îşi aduce!- că Japonia n-a fost întotdeauna ţara pacifistă de azi.

Iubirea, poezia, credința – în oricare ordine ar fi așezate – sunt jaloanele creației lui Ioan Romeo Roșiianu, cel ce-i oferă lectorului Arhitectura poemului (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2015), carte alcătuită, cu precădere, din versuri libere, ample, confesive, unde interlocutorul invocat adesea, propunându-i-se chiar, la un moment dat, rolul de coautor, este femeia iubită, împreună cu care aspiră să-și câștige (după expresia lui Nichita Stănescu) „dreptul la timp”, grație unui scris căruia actanții să i se dedice total, prin asumarea unor roluri multiple (de pildă, vom fi pe rând părinți ursitoare sau frați / poate sfinți adormiți în altare vom fi / poate lumânări încă nearse), ei putând deveni însă, așa cum, cu modestie, sugerează poetul, doar eventuale unelte ale artei, de vreme ce declamă: Poemul din vara aceasta / se va naște chiar și fără de noi iubito!

Încă de la primele versuri ale volumului „Arhitectura poemului” (ed. Ethnologica, Baia Mare, 2015), îţi poţi da seama că Ioan Romeo Roşiianu este un poet aparte. Farmecul lui provine din îmbinarea armonioasă a tonului declarativ (păunescian pe alocuri, în special în poemele adresate iubitei sau în cele în care descrie trăsăturile morale ale lumii înconjurătoare) cu sensibilitatea romanticului şi imaginaţia de o bogăţie perplexantă. Iar mrejele torentelor sale imagistice sunt împletite din firul subţire şi rezistent al unei vieţi dedicate cu nobleţe cuvântului şi oamenilor „care nu întotdeauna ştiu ce sunt şi de ce sunt.

Dintr-o lume supusă repetitivului, dintr-o lume a fricii şi a nesiguranţei, poetul încearcă să evadeze cu ajutorul unui „poem pentru mai târziu”, sperând că

Originar din Toplița-Traian Dușa este o personalitate de seamă a gândirii și culturii mureșene dar și a țării noastre. În cea mai mare parte a timpului s-a consacrat profesiei de dascăl în peste 40 de ani: a fost președinte al Comitetului de Cultură și Artă din orașul de pe Mureș : autor a peste 700 de pânze, portrete, peisaje, naturi statice, icoane, flori, compoziții etc-a deshis două expoziții personale: la Toplița și Borsec: este deținătorul celei mai mari colecții de creații originale ale elevilor de la Liceul de Artă din Tg. Mureș, realizate după operele literare studiate în liceu: autor a sute de expuneri și conferințe publice pe teme de artă, morală, știință, pedagogie estetică teoretică și aplicată, filosofie, literatură română și universală