Mărturisesc că mi-au trecut pe sub degete o groază de texte inflamate, în care cuvintele sunt chinuite sadic, ori tranşate cu fierăstrău sintaxelor barbarizate, paroxistice, încât aventura eruptivă exuberantă a celor 45 de poeme, m-a reconfortat.

            Traumatizantă jucărie/carte îndelung râvnită de unii, generos sponsorizată de mecenatul dornic a gira genialoizii talibanismului unor sereleuri tiparnice, seamănă cu produsele surogat, chinezeşti, de pildă unghierele care nu taie, brichetele care nu se mai reumplu, artificiile de tot felul, de unică folosinţă.

            Am văzut şi lansări de carte de „unică folosinţă”,

Volumul Ochiul curat a văzut lumina tiparului în anul 2015, la Editura Pim, numără 140 de pagini în care se îmbină poezia Dorinei Stoica și grafica lui Mihai Cătrună; de asemenea, cartea are patru capitole (Sentimente, Ce iubire e asta?, Existus, respectiv Ochiul curat) ce transportă lectorul pe tărâmul yin-yang, edificatare fiind glisările certitudine-incertitudine, încântare – dezamăgire etc.

Cea dintâi parte elogiază împlinirea în cuplu, sesizându-se efervescența trăirilor celor doi, ce refac cu nesaț unitatea androginică: ,,suntem două părți ale aceluiași întreg”. Existența în sine presupune, în cazul artistei, o continuă chemare a iubirii, fie că e vorba despre eros sau despre agape:

Într-un interviu acordat lui Bogdan Eduard, şi publicat în anul 2011, 28 martie , în Informaţia Zilei, la rubrica Dicţionar cu prieteni, Echim Vancea îşi expune cu reţinere sobră arta lui poetică, profesiunea de credinţă a cărturarului poet. Vorbeşte de anumite „pudori” , în translaţia noastră identificăm grija pentru autocontrol şi, din grija pentru impactul public, chiar o anume autocenzură. Reţinem chir definirea sa explicită, anume că „poezia nu trebuie să fie un prilej de confesiuni exhibiţioniste”. Poetul îşi declară deschis şi disconfortul la o cronică total „ pe margine”, se arată aşadar extrem de sensibil la recepţia publică a creaţiei sale poetice, creaţie impresionată până în anul de graţie 2010, când apare volumul Afară de unu singur , la Editura Limes, Cluj. Interviul la care am făcut trimitere , a avut loc la un an după apariţia volumului la care vom face referire.

Cartea Mâine scrisă de Guillaume Musso(din franceză Demain) este un roman polițist, aș spune eu. Se bazează pe descoperirea adevărului din spatele unui lucru fără explicație logică. Abordează în același timp tema familiei și a științei.

Acest roman începe cu un bărbat care cumpără un nou laptop. Acest lucru se întâmplă la aproape un an după decesul soției sale pe care a iubit-o enorm. Viața lui se schimbă după achiziționarea acestui laptop de la o vânzare în aer liber. Matthew descoperă în el poze, deși i s-a spus că a fost reinstalat windows-ul. Cu ajutorul lor descoperă e-mailul fostei proprietare cu care începe să vorbească. Totul este normal până când își dau întâlnire și descoperă că el trăiește în anul 2011, iar ea în 2010

Începutul vieţii este cuvântul. „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! şi a fost lumină.“ (Facere c.1, v.3). Pentru o creaţie desăvârşită Cuvântul are nevoie de Lumină. Cuvântul aduce cu sine lumina.

Romeo Ioan Roşiianu în „Poemul din vara acesta, iubito“ ce deschide volumul „Arhitectura poemului“, publicat la Editura Ethnologica, Baia Mare, 2015, arată importanţa cuvântului creator, a luminii şi dragostei „Poemul din vara aceasta / se naşte dimineaţa iubito / vom fi martori la facerea lui.“

Vara, anotimpul de foc, un simbol al dăruirii şi pasiunii, căldurii dragostei, este indicele temporal ales de scriitor pentru a lăsa lira să cânte.