“Tăcerea din cuvinte” Editura Sfera Bârlad 2013

Asemenea bijutierului iscusit, desăvârșit aș spune în acest volum de sonete “Tăcerea din cuvinte” Editura Sfera Bârlad 2013, poetul George Irava șlefuește versurile cu migală, de parcă ar șlefui diamante de mare preț. Citind poezia domniei sale rămâi uimit, puțin confuz dar foarte încântat. Nu este o poezie ușor de înțeles. Însă nu înțelegerea “tăcerii din cuvintele” sonetelor este în primul rând delectarea cititorului, ci muzica lina tulburătoare ce izvorăște din versurile mesteșugit, migălos brodate cu talent si profesionalism. George Irava este un poet enigmatic, subtil, un sonetist dificil de înțeles și mai dificil de comentat. Din tăcerile poetului străbat ușoare, abia auzite zgomote îndepărtate de viață trăită, estompate de timp.

O poezie lin curgătoare înspre suflet așterne pe albul imaculat al hârtiei poetul nemțean Adrian Alui Gheorghe. De ani buni. Legământul făcut cu o lume căreia i-a promis cântarea frumuseților, dar și a urâțeniilor ei, a se vedea volumul „Cântece de îngropat pe cei vii”, Ed. Panteon, 1993, volum premiat de Asociația Scriitorilor din Iași - O îngăduie acestui poet dese incursiuni în străfundurile realității, ușoare alunecări în ludic chiar, accente puse pe propriile-i trăiri, astfel încercând el „traducerea” frământărilor semenilor săi. Desele tăieturi de vers, amalgamarea imagistică, sublinieri făcute în fugă, vin să împlinească o poezie cu o discursivitate amplă.

     Poetul Adrian Alui Gheorghe crede în poezie mai mult decât crede el însuși.

Un roman excepţional, cu  un titlu care te pune pe gânduri. Despre ce noapte e vorba, cine sunt seniorii? E vorba de “noaptea cea mai lungă”, dacă mă pot inspira din titlul unei cărţi şi al unei ecranizări, noaptea pe care naratorul o simte apropiindu-se pentru el din ce in ce mai mult. Seniorii, poate sunt o parte a instanţei supreme care ne hotărăşte destinul.
Sunt mai multe teme abordate de autor în cartea lui. Dorinţa  de a nu fi uitat de cititori, golul imposibil de a fi umplut cu altceva după moartea soţiei, care-i rostul nostru, al oamenilor pe acest Pământ.

Romanul începe cu o confesiune a unui om ajuns la ultima parte a vieţii sale. Timpul trece…Ei şi? Poate fi constrâns să nu treacă?

Aparut in 1966

Miguel Delibes are, în romanul său “Cinci ore cu Mario”, o abordare aparte a relaţiilor dintre soţi, dintre oameni şi societate, cu moduri diferite de a judeca acelaşi lucru, cu moduri diferite de a înţelege viaţa şi valorile ei fundamentale. Originalitatea lui Delibes constă în faptul că facem cunoştinţă cu multe dintre personaje încă de pe prima pagină a cărţii, într-un…necrolog scris pentru Mario, care urmează să fie înmormântat. Toţi
“împărtăşesc durerea pentru marea pierdere”.

Soţia lui Mario rămâne cinci ore cu  soţul decedat,

În urmă cu aproape trei decenii (1969), „Povestiri oarecum ciudate” (Ed. Tineretului), intră în scena literaturii române unul din cei mai prolifici autori contemporani. Titlul cărții de debut, parcă predestinat, pentru cei care-l cunosc pe acest autor în el însuși refugiat, ca într-un adevărat turn de fildeș, spune mult și multe despre felul de a fi și caracterul acestuia. Mircea Marian, în pofida faptului că și-a adunat numele pe zece cărți - carți în adevăratul sens al cuvântului! - își trăiește parcă în șoaptă zilele. Nimic nu trădează preaplinul, nici urmă de infatuare. Bunul simț al maramureșeanului care este, face ca el să fie unul dintre scriitorii cărora nu le place ieșirea la rampă.

     Îl știu de ani buni pe scriitorul acesta dedicat hârtiei.