Ne aflăm în fața unei lucrări semnate de doi autori, Cătălina și Cătălin Rojișteanu, realizare de-a dreptul alchimizantă prin care partenerii își revelează nebănuite resurse lirice. Kiu &Vai (Afacere de familie. Totul foarte personal), apărută în 2016 la "Societatea Scriitorilor Militari" din București, aduce în prim-plan alcătuiri sufletești de o profundă sensibilitate, transpuse într-un registru creator ce vizează transgresarea limitelor și limitărilor mundane. Primul ciclu al volumului cuprinde versurile Cătălinei Rojișteanu, putând fi remarcată la nivel constant tentația dematerializării, a (s)cufundării eliberatoare, evanescență care ar putea lua valoarea profesiunii de credință. Și totuși, în afara ipostazierilor fluidizante, e intuibilă fermitatea unui distins elan ascensional. Câteva poezii asumă și postura ideaticii naive, parcă pentru a ne atrage atenția asupra unor nebănuite resurse.

Nicolae Scheianu – „Pietre din Potop”, Editura Vinea, Bucureşti, 2016

Cu volumul „Pietre din Potop” poetul Nicolae Scheianu îşi face o revenire în forţă în lumea bună a poeziei, confirmând aşteptarea întinsă la maxim, mai bine de 20 de ani de tăcere editorială fiind astfel (re)compensaţi în cuvânt.
Sensibil amprentat de lumea locurilor natale, unde există un astfle de pârâiaş, poetul strecoară-ntre versuri stampe, coafează imagini şi întâmplări, face lectura incitantă, dă un ton crescut poemelor, hioberbola părând firească între coperţile pline de propria poveste de viaţă.

Cele peste 100 de poeme ale Silvanei Andrada Tcacenco, cantabile majoritatea dintre ele, ne prezintă o poetă sensibilă, cu trăiri emoţionale puternice iar scrisul o face să se autocunoască mai bine, să se aplece asupra a ceea ce reprezintă cu adevărat valoros şi peren în viaţa aceasta, dar cred că mai este şi un mod al poetei de a-şi elibera sufletul de povara gândurilor negre: “Pe un pământ de umbre/Şi de sublim frumos,/Fugind din gânduri sumbre,/Mă tot ridic de jos” în poemul “Eu tind spre fericire”.
Acest al doilea volum al poetei Silvana Andrada Tcacenco cuprinde poezie reflexivă ( “Destin cibernetic”, “În matca luminii”, “În căutarea numelui pierdut”), poezie intuitivă, poezie declarativă, elegiatică, pastel (“Definitiv” – “Cad ploile nedrepte pe necuprinse aşteptări,/Pletele ude se lipesc de tâmpla ce se zbate,/Se frânge zarea prăbuşindu-se-n albastre mări,/Valul uitării grele este-n  totul şi în toate”), poeme aforism şi rondel (“Rondel de trup nevinovat”, Rondel de cuc sălbatic”, “Rondel”), ceea ce denotă o poetă care ştie să jongleze cu mai multe genuri şi stiluri.

Două sunt reperele principale ale perspectivei lirice din volumul Fluturi de trup – Editura Blumenthal, București, 2015 – al lui Nicolae Vălăreanu Sârbu, sugerate încă din titlul cărții: iubirea și creația. Acestora li se adaugă, pe parcurs, altele, simțite ca ineludabile, impuse de cotidian, între care singurătatea sinelui în lume ori condiția omului, în general.
    Cu o empatie temperată, fără efuziuni sentimentale, prin urmare, de obicei sub formă de monolog adresat, poetul – într-un limbaj când grav, când cu note ironic-ludice –, luându-și-o drept confidentă și martor (al zbaterilor sufletești și al observațiilor asupra vieții) pe cea care îi polarizează mare parte din trăiri și care este o prezență continuă în gândurile sale, poetul așadar pornește în prospectarea lumii, de fiecare dată mai bogat cu o zi, remarcă iterativă, matinală, când Dimineața își deschide orizontul convex.

Sapho, eroina lui Daudet şi poeta din Antichitate cu acelaşi nume. Un personaj dintr-un roman şi una dintre cele mai cunoscute poete. Ce pot avea în comun? De ce Alphonse Daudet şi-a numit romanul „Sapho”? Cu siguranţă există similitudini între cele două Sapho; dar există şi diferenţe.

Jean Gaussin d'Armandy din Avignon şi Fanny Legrand se cunosc la o serată în care

„fraze, aproape de neînţeles printre strigătele, râsetele, cântecele de dans ale unei serbări costumate, se schimbau – într-o noapte de iunie – între un cimpoier italian şi o ţărancă egipteană.”