Destul de rar se întâmplă, dar se întâmplă, de fapt astfel şi trebuie, pentru a fi benefic întru separarea autenticităţii de locurile comune. Fac referire strictă la găsirea căilor de comunicare potrivite cu adresabilitate cât se poate de directă spre subconştientul cuantificat în imprevizibilitate continuă.
           Pentru a pătrunde în universul literar al lui Ioan Romeo Roşiianu, îţi trebuie o încălzire prealabilă, altfel rişti să rămâi prin incerte intersecţii. Acesta fiind rostul unei lecturi aplicate atât vertical cât şi orizontal.
           În mod categoric m-au acaparat două volume de poezie pornită din nevoia unei corespondenţe pe care doar un spirit liber o poate purta. Şi închegată într-o apoteotică structurală în deplină cunoştinţă de cauză şi efect, cu evidenţa maturităţii senzitive.

Ioan Vasiu  - „Târziu în cuvinte”, Editura Eurostampa, Timişoara, 2016

Dacă nu l-aş şti de-o viaţă pe poetul Ioan Vasiu aş spune că volumul „Târziu în cuvinte” este unul al căutării, unul în care pentru beatitudinea publicării a grăbit cumva naşterea lui, punând laolaltă poeme de facturi şi substanţe diferite.
Temele abordate sunt substanţial diferite, volumul părând cu atât mai mult neunitar tematic şi stilistic, între coperţi fiind adunate poeme în vers clasic, poeme în vers alb, fulguraţii de gând la limita poemului haiku, împreună cu versuri aforism, măsură a înţelepţii sale odată cu trecerea prin lume şi viaţă.
Nici împărţirea în cele trei secţiuni – capitole nu-mi pare a susţine această interesantă opţiune editorială, „Dulce şi amar”, „Iubind în şoaptă” şi „Târziu în cuvinte”, ele fiind aproape identic construite, mai puţin a doua, în care putem vorbi de un poem fluviu, un şirag de stampe delicat creionate, ceea ce devine deja o construcţie de sine stătătoare, elaborată altfel.

„Noi doi şi-aripa frântă-n cer” – dialoguri poetice – este un titlu de carte care descrie foarte sugestiv şi plastic „realitatea poetică” ce se descoperă între coperţile acestei cărţi. Într-adevăr, titlul unei opere, în speţă, a cărţii de faţă, este o „fereastră deschisă spre text”, folosind o altă metaforă care vine în întâmpinarea celeia din titlu, „aripă frântă-n cer”. Autorii, Katy Şerban şi Ion Vanghele au purces la acest tip de dialog „poetic” prin aşezarea alternativă, faţă în faţă, a unor poeme ce se doresc a fi replici a două „voci lirice” – una feminină şi una masculină – şi brodează o poveste de iubire târzie, matură, aşezată, asumată.
Observând cuprinsul, cartea are două părţi inegale: partea întâi – „Dialoguri poetice” – mai amplă şi partea a doua – „Zbor frânt” – parte care încheie rotund arhitectura operei şi lămureşte metafora din titlu.

„Călător prin vremuri trecute”, Editura Ceconii, Baia Mare, 2017

Cu o carte în care dă măsura creşterii ei vine acum Carmena Băinţan în faţa cititorilor, cu o carte inspirat împărţită în trei secţiuni, „Secunda vieţii”, „Legea timpului” şi „Clepsidra”.
Indiferent de cât de avizat ar fi lectorul cărţii „Călător prin vremuri trecute”, faptul că are în mână o carte ticluită, construită cu pricepere de artizan devine evident cu fiecare pagină dată.
Carmena Băinţan îşi trădează viziunea poetică din chiar aceste subtitluri, secţiunile însumând o adevărată poveste de viaţă, stampe imortalizate dintr-o existenţă pe care-o încearcă acum gândul firesc al schimbării.

Fosta prezentatoare a Televiziunii Române a fost căsătorită cu Noel Bernard, directorul postului de radio Europa Liberă în limba română. În plus, a lucrat la acelaşi post până când, la moartea lui Noel, s-a adeverit ceea ce spunea Virgil Ierunca,
„Moartea transformă viaţa unui om într-o biografie.”

Dar nu orice viaţă de om înseamnă neapărat o biografie. Acel om trebuie să fi făcut ceva deosebit în viaţa lui, să fi rămas în amintirea celorlalţi pentru ceva. Noel Bernard a rămas în amintirea românilor pentru luările sale de poziţie împotriva regimului represiv de la Bucureşti. Nu s-au făcut sondaje de audienţă aşa cum se fac azi, dar ştiu cu siguranţa că foarte multă lume asculta Europa Liberă.