Am primit recent o carte scrisă de un licean. Înțeleg că este volumul de debut al lui Daniel Bogar din Baia Mare. Primul lucru care l-am observant a fost întunecarea copertei întâi. Editura folosește o reproducere semnată Cristina Busuioc și intitulată Al treilea ochi. Lucrarea acestei autoare deși interesantă și pătrunzătoare ca tematică nu este pusă în valoare. Practic toată coperta întâi este nefuncțională. Ea nu transmite ceea ce ar trebui să transmită. Nu se înțelege decât greu numele autorului iar editura și anul apariției ar trebui citite cu o lupă. Titlul parcă e o zgârietură peste o operă valoroasă. Și este un mare păcat pentru volum. Pentru că Daniel Bogar are ce spune și o spune răspicat, uneori cu fronda unui adolescent iar alteori cu seriozitatea adultului.

 Printr-o conjunctură nefavorabilă mie, ce m-a ţintuit la pat, am avut parte, la început de an 2012, de lecturi consistente, iar bucuria este şi mai mare când autorii cărţilor citite sunt maramureşeni de-ai mei: Florica Bud, Ioan Dragoş, Nicolae Goja, Vasile Morar, Dragomir Ignat.(...) Am pornit cu o curiozitate şi o nerăbdare specifice copiilor în a asculta poveşti spuse seara de bunici, în a citi „prima creaţie literară” din 2012 a scriitoarei Florica Bud, „Secol de vânzare – pamflete” tipărită la Editura „Maşina de Scris”, Bucureşti.

Bogdan Crivăț dorește să șocheze chiar de la debutul său. Alegerea unui titlu de genul Bocetul șamanului nu face decât să-mi accentueze această impresie. Ea se conturează pregnant după ce citim cartea.

Deși avem o împărțire în două secțiuni intitulate Bocet și respectiv Șaman nu există în poeziile cuprinse acolo elemente care să facă această diferențiere. Secțiunile puteau cuprinde aleator orice poezie din acest volum și nu ar fi înfluențat cu nimic receptarea lor. Cred că este doar o găselniță pentru a induce și mai mult în mintea cititorului starea această confuză de mixaj aparent imposibil cu unicul scop de a șoca, de a produce acea mult așteptată exclamație de - uau! - din partea cititorului.

Vasile Mic e, indiscutabil, unul din cei mai interesanţi poeţi iviţi în nordul ţării. Oşan autentic, poetul s-a născut la 15 august 1947, în satul Coca, din comuna Călineşti-Oaş. A debutat cu poezie în revista „Familia”, în 1974.  Vreme de câţiva ani, a practicat ziaristica la cotidianul „Gazeta de Nord-Vest”, o profesie ce pare să nu-i mai surâdă poetului, retras tot mai mult în domeniul inefabil al muzelor.
        S-a exersat, cu bun gust şi măsură,  în calitate de autor de recenzii şi cronici literare, în reviste precum  „Citadela”, „Reflex”, „Cetatea culturală”  şi „O carte pe zi”. A publicat poezie în „Tribuna”,  „Flacăra”, „Orizont”, „Albina”,  „Argeş”, „Pleiade”, „Poesis”,  ”Caligraf”, „Citadela” „Nord Literar” „Reflex”, „Cetatea Culturală”, „Pro Saeculum”, „Acolada”, „Vatra veche”, „Destine Literare” (Canada), „Semănătorul”, în alte publicaţii literare şi de cultură, în presa locală („Cronica sătmăreană”), precum în diverse culegeri de literatură.

          Precum mişcarea planetelor, astfel şi aceea a gândurilor care dacă ar încremeni ar fi orice altceva decât sunt. Nimic în afară de suflet nu se află în stare pură din care motiv întreg mediul înconjurător ar putea fi bine modelat şi dacă trebuie reconstrucţia presupusului firesc să fie făcută.
          Atunci când am văzut cum Octavian Mihalcea şi-a ales să trăiască şi să scrie tocmai „Epicriza”, am fost luat pe nepregătite, destul de surprins de ce aşa. Dar i-am găsit rostul nu în vreo epică nici în vreun epicentru ori ştiu eu ce epigonii ci în epistolar către sine însuşi.  Cât despre criză, aceasta defineşte firea în sensul sublim acela al trăirii efective şi nu aparente.