Sfântul Apostol Pavel spunea în Epistola întâi către Corinteni: „iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”.
Da, ce-am putea fi fără iubire? Nimic, praf, vânt bătând în pustiu...
Dar Dumnezeu nu a creat omul degeaba, l-a înzestrat cu minte, trup și spirit, i-a pus lumină în ochii ce sunt ferestrele sufletului și l-a lăsat în lume. Nu l-a lăsat singur, ci i-a oferit drept sprijin cuvântul lui de înțelepciune, i-a dat să-I fie păstorit cuvântul.
Urmând îndemnul primit, Ioan Romeo Roșiianu meșteșugește o nouă antologie (marcă „eCreator”) ce face parte din Colecția Antologica, „Cuvântul IUBIRII, Iubirea CUVÂNTULUI” ce a adunat în paginile sale 62 de autori.
După cum ne-a obișnuit, a provocat pe cei antologați la un exercițiu tematic, făcându-i să își descopere latura sensibilă a emoțiilor, a trăirilor generate de lumina din cuvântul iubirii și iubirea din cuvânt.
Scrierea cu majuscule a celor două substantive comune le ridică la un nivel al numelor proprii, făcându-le egale cu divinitatea.
- Detalii
- Scris de Petronela Apopei
(Ion Toma Ionescu – „Fotografii mişcate” , Ed. eCreator, 2020)
În proiecţia cea mai la îndemână a vieţii, circuitele se leagă numai în două feluri, ca să pornească maşinăria curenţilor purtând moleculă cu gram subtilă inteligenţă materială. Însă în cu totul alte dimensiuni ca într-o grădină superioară, cuvintele se leagă până ameţesc, şi în serie şi în paralel şi în cruce, plus alte nenumărate rezultante de gândire elaborată sau apucată. Ne putem face astfel un foetaj din cuvinte, prin care înţelesurile să circule până pocnesc ideile, acesta nefiind vreun scurtcircuit ci o formula secretă de adăpare a rezonanţei dorite din pâlcul memoriei.
Ion Toma Ionescu prinde trăirile cele extatice şi împărtăşite, nu născocite, de coadă, de urechi, de nas şi mai ales de mofturi, într-o tehnologie a prinderii combinată, cu năvod şi cu antenă. Acest aplomb aproape reflex determină angrenajul inedit ce-i defineşte literatura proprie prietenoasă cu aceea a colegilor de breaslă.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Citește mai departe: Poezia şi tableta în serie, în paralel şi în cruce
(Cezar Haiura – „poet de contrabandă”, Ed. Agnos, 2017)
Dincolo de timpul propriu-zis, se naşte un altfel de timp, paralelă cu autostrada temporală se află alternativa, culoar secret de dorinţe şi nelinişti. Parcursul este cu atât mai interesant, cu cât se face altfel decât şoptit cum s-ar fi crezut, ci răspicat, încât ar trebui să audă până şi poliţia autostrăzii...
„Poet de contabandă” fiind, într-„A opta zi”, Cezar Haiura realizează perspective îndrăzneţe, în spaţiul său personal nesufocat de trafic, sporind laturile onirice până dincolo de orizonturile uneori cenuşii. Poetul comunică mai puţin cu lumea, preferând mediul înconjurător în variantă netoxică, şi chiar are ceva important de dres cu divinitatea... „M-ai răstignit cu ochiul tău atent/ Şi tot întrebi dacă mă doare norul,/ Tăcuţi copaci s-au scurs din element,/ Iar mierlelor nu le mai place zborul.// Răchiţi cochete-mi vizitează pragul/ sub umbra ce scalpează trandafirii,/ Eu fug din rai să îţi sărut toiagul/ Alunecând prin copcile iubirii.// Tu spune-i să-mi rezerve răsăritul/ nemângâiat, să-l plimb uşor prin mână,/ Şi să-i ofer, când spumegă sfârşitul,/ În dar a opta zi din săptămână.” (A opta zi).
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Într-un gest de curtoazie (Fotografii mișcate, Editura Ecreator, Baia Mare, 2020), realizat în mod inedit, Ion Toma Ionescu întoarce o parte din ceea ce a primit celor de la care s-a îmbogățit spiritual, dar și cititorilor, aceștia putând să remarce cum arta, cuvântul pot concretiza între oameni relații de prietenie, de iubire, de familie.
Ineditul constă în faptul că cei imortalizați aici, pe lângă citări din creația acestora, le sunt dedicate o tabletă, un poem ori amândouă, aici fotograful făcând un tot cu aparatul său, dincolo de spațiu și timp (dacă ne gândim la Mihai Eminescu, Van Gogh ori Garcia Marquez).
Dincolo de scrieri, de lucrările de artă, aici este prezent omul, cel care le-a dat viață ori cei care i-au fost alături, într-un fel sau altul, la actul creației (de pildă, Dan, fratele autorului, îl caracterizează astfel pe Gheorghe Tomozei: „- Ar fi trebuit să fii acolo. Un domn! te știa. A fost plăcut surprins de poeziile tale. Venise pregătit”, sau în poemul câte se pot spune despre piatră, dedicat lui Costel Păun: „dar despre om câte se pot spune... / atâtea straturi de umbră / descărnate din cenușile / nordului / purtate de vânt...), de unde și titlul volumului de față.
- Detalii
- Scris de Daniel Luca
(Daniela Mihăeş – „Căsuţa amintirilor”, Ed. Pim, 2020)
Undeva trebuie să trăiască nesfârşit de răsfăţată setea chiar şi de viaţă netrăită îndeajuns. Pare ciudat, dar noi copiii ne naştem încontinuu de am ajuns să speriem până şi orice idee de timp. Neelucidat rămâne palmaresul orelor devreme pentru a fi trăite mai târziu. La un ceas rezonabil păsăreşte, când cucul cântă pe inima pădurii, ne ducem să ne aflăm. Pe noi înşine, ca nişte crocodili sau pinguini dar totuşi rămaşi copii.
„Căsuţa amintirilor” este un fapt, după ce ar fi şi un loc dintr-o memorie inseparabilă de trăirile amănunţite ale parcurgerii vieţii. Un sâmbure de timp este oricum prizonier în această construcţie cu ştaif de gutuie lăsată să înamoreze trecerea prin fiinţă. Daniela Mihăeş se află la ora magică de dirigenţie cu ea însăşi şi cu cine i-o mai fi prin preajmă, eu sigur chiar dacă la ceva mii de kilometri.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Citește mai departe: Ce se întâmplă cu soarele şi cu norii...