codlPoetul aduce în literatura română mersul pe sârmă printre cuvinte și idei, jonglează fericit cu stampe decupate dintr-un cotidian nu tocmai propice visului și poeziei, face din lector complice actului său artistic atunci când ridică la dimensiuni planetare viziuni și trăiri proprii, respiră-n șoaptă ca să nu tulbure praful depus pe o lume în care sufletul nu mai este de mult monedă de schimb.
Trece pe vârfuri pe scena artei, de parcă s-ar teme să nu tulbure vechimea lemnului și liniștea deranjată strident de amatori și de cei ce se dedau experimentelor lirice din neputință și lipsă de talent.
Cu sfiala junei în fața altarului își scrie el mesajele de forță strecurate-n poeme cu limpezimi spectaculoase și își urmărește cu eleganță firul creației, fir roșu, unul ce străbate fericit o poezie îmbibată de unicitate.
Florin Codleanu crede cu tărie-n demersul său artistic și-l închină lumii interioare de unde răzbat până la noi razele unui destin care – dacă va fi șlefuit mult ca un diamant – va putea scrie o pagină importantă din poezia contemporană.

muresanPoezii, povestiri, comentarii, convorbiri spirituale, jurnal de călătorie, rememorări de scriitori sau de evenimente la care a luat parte, articole, recenzii și semnale editoriale la peste 20 de cărți semnate preponderent de scriitori maramureșeni, dar și din alte colțuri ale țării (Ioan Astalus, Vasile Bele, Maria Berciu, Elena Borcuti, Nicolae Crepcia, Nelu Danci, Gelu Dragoș, Ica Gaftone, Iulia Dora Marinescu, Cristian Gabriel Moraru, Costel Neacșu, Nicoleta Nussthaler, Iacob Oniga, Milian Oros, Viorel Pop, Traian Rus, Viorica Șuțu, Irina Vera Terebeși ori Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, arhiepiscop al Alba Iuliei), precum și la câteva publicații maramureșene („Izvoare codrene”, „Izvoare codrene și chiorene”, „Mărturii maramureșene”, „Sintagme codrene”), iată bucățile de marmură colorată din care se recompune chipul de publicistă al profesoarei Olimpia Mureșan, care se străduiește, cum afirmă în Argument-ul cărții, să-și aducă „modesta contribuție la cunoașterea și recunoașterea culturală și literară a acestui colț de țară —Țara Codrului, Maramureș”. Nobilă și grea misiune, dar pentru care autoarea acestei cărți nu precupețește nici cel mai mic efort, lucru pentru care merită să fie apreciată din plin.

codl         De la prima poezie din volum poetul își stabilește tematica creației și ne propune frumoase poezii despre decepție, despre despărțire, despre neîmplinire.
La asta sunt bune iubirile, să  iubești și apoi să ajunji  la decepție, la durere și chin, la muze și creație. Probabil că nu se poate creea fără o asemenea experiență.
E nevoie de iubire, de decepție și pentru astea e nevoie de un motiv, dar și de un suflet atât de sensibil cât trebuie pentru a iubi cu o asemenea intensitate, dar și de un creator divinizat, numai el poate creea această menire.  
Poeziile lui Florin Codleanu  sunt o împlinire a tururor  valențelor de poet, talent, dar, har, suflet, trăire, experiență  și competență.  
Poetul  e trecut prin purgatoriu, este în lumea lui de ancestru, naște poezii cimentate în trup, doar emite împliniri își cunoaște starea, o acceptă, el doar pentru asta mai există pentru a naște poezii.  
Toate poeziile sun exepționale, magnifice,  dacă îmi este permis să folosesc simplu aceste nuanțe regale.

codlOctavian Paler spunea că „a iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi”, iar Florin Codleanu încearcă să eclateze prin volumul „Gânduri în șoaptă”, apărut în 2022, la Editura „eCreator”, din Baia Mare (în Colecția Poesis).
Un romantic incurabil, autorul, un trubadur al iubirii, adună sentimente frumoase, pline de gingășie și dăruire, pe care le oferă în maniera clasică a versificației, cititorilor, impresionând prin ușurința succedării stihurilor.
În orice anotimp, înfășurat într-o „Mantie de gânduri” („Munți și conuri sfinte se jertfesc degeaba, / Brazilor le cade ceață grea pe frunți, / Noi în toiul iernii răscolim zăpada, / De-am găsi iar fragii când umblam desculți // Lasă-mi semn la poartă de-ți va ninge părul / Tot în locul unde triști ne-am sărutat / Și ascultă-mi gândul, simte adevărul, / Căci în veacul ăsta ne-am tot așteptat /... / Tot mai strâng amurgul într-o palmă veche / Unde cresc emoții prin livezi de timp / Și ne văd, iubito, deseori pereche / Piatră lângă piatră, zeii din Olimp.”) nu pregetă să își cânte focul ce îi străbate inima și sufletul.
Cu un suflet încarcerat în iubire, Florin Codleanu creează tablou după tablou, proiectând iubirea în orice moment al zilei, în orice anotimp, oferindu-i tușe luminoase, neumbrite, poate doar uneori de o ușoară nostalgie după o iubire pierdută sau după trecerea efemeră a timpului care ia în tăvălugul lui sentimente minunate, estompându-le ușor sau înrămându-le în poza de final.

vEste vorba despre poemul me intitulat TREZIRE, pe care l-am postat pe una dintre rețelele de socializare în data de 15 mai 2019, poem care a strâns 116 vizualizări (aprecieri) şi tot atâtea comentarii. Dintre comentatori ,
m-a frapat în mod deosebit comentariul unei distinse doamne, Otilia Câmpian, comentariu care mi-a atras în mod special atenția, motiv care m-a făcut să intru în dialog cu mult stimata doamnă, un dialog constructiv, zic eu, care a atins nişte cote nebănuite, pentru început.
        Dar, haideți să facem cunoştință cu poemul despre care aducem vorbire şi implicit cu dialogul pe care íl anunțam mai sus!