Pe cât de interesantă, poate, pe alocuri, ușor/ vag bizară, pe atât de carismatică, fragilă și inocentă pare doamna Rodica Nicoleta Ion – ca om îndrăgostit de visătorie și de a scrie necontenit, de a publica în cascadă, fără a se autocenzura câtuși de puțin, de parcă altfel s-ar sufoca, nu ar mai putea respira și ar trece instantaneu în neant.
Cel puțin aceasta este prima impresie, după ce îi parcurgi sumedenia de plachete, volumașe și volume tipărite până acum: 14 subintitulate versuri, ori poezii, altele șase titrate Cartea glosselor, de la I la VI, șapte antologii cu creații lirice, un volum de catrene și epigrame, altul de pamflete și un roman. Se sparie gândul – cum ar zice cronicarul din Evul Mediu -, când parcurgi lista conform căreia mai are în manuscris (în sertar) alte 14 posibile apariții editoriale: trei volume de versuri, unul de epigrame și pamflete combinate cu creații lirice de facturi diverse, și – nici mai mult, nici mai puțin – de nouă …romane, dintre care unul în cinci volume, iar altul în două părți ! Devine, astfel, cât se poate de clar că stacheta conștiinței artistice și a responsabilității pentru cuvântul așternut pe hârtie, cu aspirații și pretenții literare, este – în cazul domniei sale - cât se poate de candidă, fragedă, copilăroasă.
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Citește mai departe: Rodica Nicoleta ION | Efigie lirică torpilată de Dor…
(Geo Galetaru – Lumea abia mărturisită, Ed. Eurostampa, 2016)
Pare-se că noi chiar am exista, uneori frumos, alteori cum se nimereşte, şi tot pare-se că s-ar găsi cel puţin o lume pe care să se petreacă această existenţă. Dar singularitatea nu înseamnă nici eficienţă, nici satisfacţie deplină. Suntem făcuţi pentru reconstrucţie ideatică dacă nu cumva şi faptică, pentru că imperfecţiunile sunt vizibile la tot pasul. Ne ferim de multe ori să acceptăm şi să mărturisim lumea cea dată de-a gata; abia după ce-o dăm noi de-a dura cu propria personalitate.
Geo Galetaru ajunge tocmai în acest inedit punct viu care se înşurubează în vârful unui unghi aparent umbrit dacă nu chiar mort. A sa “Lumea abia mărtusită” vine ca un jurnal necesar, aşteptat, în care lucrurile odată scoase din vitrine, încep să umble libere până îşi găsesc locul potrivit. Astfel, entropia poate fi în cele din urmă dresată într-o realcătuire mai aproape de năzuinţe.
Regăsirile se succed firesc, deşi unele obişnuite fiind urmate de altele neobişnuite. Asistăm în acest periplu la tablouri rezonante, cu o latură cognitivă, cu o latură iniţiatică şi cu două laturi lăsate libere pentru interpretări şi pentru legături la trecerea din matriceal în cromozomial.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Citește mai departe: Geo Galetaru | O lume, altă lume, lumile, lumea
(Alina Narcisa Cristian – Te iubesc, dar nu rămân cu tine – Ed. eCreator, 2018)
Semilună de ce nu eşti tu lună, mai repede te faci săptămână îmbrăcată într-o zi de joi complicată duminică. Cum oare cum o fi cu iubirea asta care doare în timp ce se împarte de la doi la infinit de doi. Relativitatea lui doi ai crede dacă nu cumva completitudinea lui doi. Conform dex: ‘completitúdine sf [At: DEX2 / E: ns cf fr complétude] (Log) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată’.
Poezia nu poate fi demonstrată, cu toate că ar părea deductibilă, doar ar părea; însă şi (in?)destructibilă iar încă şi încă în timp ce se scrie şi rescrie cu de la sine putere devine tot mai ea însăşi poezie. Iar să rămână doar ipotetică, ar fi maaare păcat, nici nu se pune tema, teza de aşa ceva.
De câte ori nu aţi încercat să făptuiţi o propoziţiune de la cap la coadă şi v-aţi trezit cu ea rostogolindu-se până-n omenire de zăpadă de iarbă de cer, frământându-se într-un aluat pentru cozonaci cu zăpadă cu iarbă cu cer cu tot cu omenire.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Costel Stancu propune o nouă ocupație pentru includerea în nomenclatorul activităților economice din țara noastră: Înghițitorul de creioane (Editura Tim, Reșița, 2009). A fi înghițitor de creioane e chiar mai periculos decât să fii înghițitor de săbii, atât pentru coșmarurile provocate („Mi-a mărturisit că într-o noapte s-a visat / strâns de gât de acestea”), cât și pentru că vârful acestor instrumente de scris e de două ori ascuțit: odată fizic, apoi prin ceea ce lasă în urmă: cuvintele, care adastă să fie așternute pe coala albă („Când scrii, treci din albul pietrificat al hârtiei / în ființa ei curgătoare”).
Ș totuși, oricâtă teamă ar provoca, întotdeauna există loc pentru mângâiere („Îi era teamă să le / mai lase / să umble libere prin casă, le închidea / într-un dulap scoțându-le de acolo numai când / avea o reprezentație ori i se făcea dor să le / mângâie”).
Așa cum înghițitorul de creioane este un jucător, fiecare om se joacă, la rându-i, cu viața și moartea, care sunt inseparabile („Viața și moartea-s două zaruri / ce nu au numere perechi”). De altfel, între aici și dincolo există o punte extrem de fragilă, iar Dumnezeu își pune mereu creația la încercare („Pentru a te pune la încercare, Dumnezeu / balansează podul dintre aici și dincolo”).
- Detalii
- Scris de Daniel Luca
Cartea lui Cristian Gabriel Moraru, Generatia 27 și textele ei doctrinare (Alexandria, Editura Tipoalex, 2010), riguros construită, cu 4 capitole clare, un Argument, Concluzii și Bibliografie, este o lucrare de sinteză ce esențializează opurile de referință ale lui Eugen Ionescu (Nu), Emil Cioran (Schimbarea la față a României), C-tin Noica (Mathesis sau bucuriile simple), având țintă programul estetic al unui grup interbelic, elitist, cu șef recunoscut — M. Eliade și un strateg — Nae Ionescu, rampa spre legionarism, dar si tribună a talentului prin ziarul „Cuvântul”, unde nu puțini și-au făcut ucenicia, cu și fără glisări spre politica vremii.
Grupare de scriitori și eseiști (M. Eliade, E. Cioran, E. Ionescu, A.Holban), filosofi (C-tin Noica), sociologi (Traian Herseni), esteticieni (Petru Comarnescu) și alți cărturari cu operă (M. Vulcănescu), această promoție interbelică propune și altceva decât marile doctrine din epocă — modernismul, avangardismul și tradiționalismul... O anume frondă și nealiniere la tezele unui mentor deja celebru, cu intuiții și verdicte confirmate (E. Lovinescu), dar cu obiective ferme: sinteza, paideia și „experiențialismul”, concept paternalizat de Petru Comarnescu.
- Detalii
- Scris de Iulian Bitoleanu