carte Dojana eseuri religieDeși s-au scris biblioteci întregi pe marginea raportului dintre religie și știință, iată că această temă de extremă actualitate de câteva secole încoace este abordată și de preacucernicul părinte protopop Vasile Didoacă Dojană, care are în fișa postului său de slujitor al Preamilostivului Dumnezeu și al Bisericii Creștin-Ortodoxe misiunea să mustre cu asprimea vocii, dar cu blândețea duhului, pe toți cei care se abat de la calea cea dreaptă care duce spre mântuire. Iar calea spre mântuire este numai Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a și spus, de altfel: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14: 6).
Este la fel ca în Evanghelia Sf. Apostol Luca, unde întâlnim pilda păstorului celui bun care avea o turmă de o sută de oi și își părăsește cele nouăzeci și nouă de mioare pentru a o găsi pe cea rătăcită. În acest efort de căutare a oii rătăcite, se angajează și autorul nostru, care, prin efectuarea sfintei și dumnezeieștii liturghii, prin predicile sale, dar și prin opera sa literară și publicistică, iată, încearcă să găsească oaia rătăcită, adică pe cel care păcătuiește și să-l întoarcă la dreapta credință, în sânul turmei lui Hristos, care este Biserica, pentru ca să se bucure împreună de tot ceea ce fac spre slava lui Dumnezeu.

simeanu 180Împreună cu informatică și medicină. La nivel de Nobel. Adică, știință, tehnologie de vârf. Geniu și altruism. Intuiție, vrednicie de top. Da` și răutate până peste poate. Fanatism și crimă. În numele credinței. Structuri oculte și dogme. Mesianism maladiv. Lipsă de orizont defectuoasă. Limitată, păguboasă. Sau, sintetizând, involuție și evoluție, în dispută...
 Evident, fantezie, realitate. Inspirație, documentare, din plin. Adrenalină, acțiune, cursivitate. Imaginație, culoare, echilibru-n relatare. Ușurință-n scriitură, niciun pic de umplutură. Un roman de aventură din cele de soi. Deși un debut, succes nesperat, deloc efemer...
 Plăsmuit chiar pentru noi și veacul acest`. Michael Cordy, autor. Un englez născut în Ghana.

ap dSfântul Isaac Sirul spunea: „Fii împăcat cu sufletul tău și atunci, cerul și pământul se vor împăca cu tine”, iar Vasile Didoacă Dojană vine să susțină acestea cu volumul de versuri „Ținutul fără ceas”, apărut în 2020 la Editura „Bibliotheca” din Târgoviște.
    Împăcarea cu sinele vine după experiența unei vieți trăite în bunătate, învățătură, înțelepciune, corectitudine, atribute ale tuturor oamenilor înzestrați de Dumnezeu cu suflul dumnezeirii.
Nepăsători, cei mai mulți trec fără a respecta Cuvântul.
O nouă carte de învățătură ne oferă preotul Vasile Didoacă Dojană propovăduind cuvântul Iubirii: „Ce mică-i lumea ce-n gânduri o cuprind, / Ce mare-i cerul, nu-i chip să îl ating / Cu gândul pot zbura la marginile lumii / Și pot să-mi strâng la piept străbunii. // Iubirea trece prin ziduri, chiar înviază morții / Miluiește mâna-ntinsă din crăpătura porții, / Imensitatea se topește în aura Iubirii / Ea stă la temelia cerului și a zidirii!” (Temelia).

Merticaru„Să-ți asculți întotdeauna bătăile inimii”, mă îndemna bunicul meu, un bătrân înțelept și sfătos, fiindcă, zicea tot el, „ritmul lor îți marchează liniștea sau zbuciumul sufletului, dar îți arată și frumusețile firii înconjurătoare în mijlocul căreia descoperi lumea, mai bună sau mai puțin bună, cu bucuriile sau neîmplinirile ei”.
    Mi-am amintit aceste vorbe înțelepte citind o mărturisire a poetului MIHAI MERTICARU, căruia Eutherpe, muza liricii, o „steluță dulce, fără de prihană”, i-a dăruit harul artistic ca o adevărată „făcătoare de minuni icoană”, moment trăit plenar, căci, spune el, „vrăjitu-m-a-ntruparea-ți adorată/și te-am sorbit cu lăcomia-n priviri/cum nu s-a mai întâmplat niciodată” („Sonetul primei muze”).
    Indiscutabil, muza este un laitmotiv în opera lui Mihai Merticaru, fiind invocată și în volumul „Vis și abis” (2018): „Sub ceru-nalt al vămilor de gând,/Zeiță, vino tu și mă inspiră,/Mai acordează-mi coardele la liră”, pentru că numai Eutherpe îl poate ajuta să creeze tipul de poezie preferat: „Sonetu-mi, doar tu-l poți face să zboare/Spre lumina de azi și cea viitoare” („Sonetul muzei”).

simeanu 180Vă mai amintiți de el? Un moldovean mucalit. Cu farmec nedezmințit. Bucureștean, mai apoi. Dat și-n patima scrisului. Promițător categoric. De la debut încă, vădit etalând un talent nu ușor de egalat. Dacă de moartea-i prematură n-ar fi fost curmat, azi am fi avut un scriitor deplin realizat. Citit, răscitit și apreciat. Până și în film, benefic, transpus. Acum un deceniu, de pildă. Într-o peliculă ce n-ar plictisi nici în momentu` de față, probabil...
 Căci are la bază o carte* plină de savoare. Pe care nu acțiunea i-o dă-n principal. Ci lexicul argotic al pușcăriașilor. Și petele de culoare la fix îmbinate cu el. Trama polițistă, numai un pretext. Pilonii fiind cei doi protagoniști. Ușchitu. Și Mitu Suveică în special. Personaje realizate pregnant. Potrivit conturate fizionomic. Alăturate comportamental doar la suprafață. Să iasă povestea precum cerea vremea. Jargonu` omului iute la șis, experiența sa infracțională, psihologia negativă, destinu-i amarnic în fond, se-mbină toate echilibrat.