ecreatorAlienare și răzbunare. Politică și uneltiri. Corupție și crimă. Tehnologie și ticăloșie. Suspans cât cuprinde. Pe Coasta de Est și-n oceanul arctic. Vitregia naturii și răutatea din om. Setea de mărire, putere și bani. Lupta pentru supraviețuire. Savanți și asasini. Delta Force manipulată. Casa Albă, Washington. NASA prin nămeți. Vânturi katabatice, în geru` polar. Meteoriți prefabricați pe banchiză. Plancton bioluminiscent și megafisuri. Armament sofisticat, mârșav întrebuințat. Minți inteligente și adrenalină. Câinie bipedă și pieirea ei. Uimire pentru noi aflând ce-i p-acolo. Ce dedesubturi există pe glob. Frica, pentru lector, de ziua de mâine, oriunde s-ar afla...
Acestea și tot p-atâtea alcătuiesc ”Conspirația” fain. O carte* în care Dan Brown nu se dezminte nici pic. Etalând ingeniozitatea știută, unanim plăcută. Fantezia necuprinsă, însă nu aiurea. Documentarea minuțioasă. Știința narațiunii echilibrate. Fluența chibzuită a acțiunii. Rigoarea ideii, echilibrul expunerii. Scriitura armonioasă, coloritu` dozat adecvat. Narațiunea viguroasă, deșteaptă și copioasă. Personaje captivante, întâmplări chiar fascinante. Autorul inspirat, vestit și apreciat, meritând, și-n România, a fi în ziar consemnat.

plsOpera istoricului, a criticului de artă şi a publicistului profesor Daniel Alin Ciupală s-a desăvârşit în momentul apariţiei lucrării – de proporţii academice – cu titlul PELEŞUL, SIMBOLUL REGALITĂŢII, la începutul lui septembrie 2018, la editura „Detectiv Literar” ! Operă de remarcabilă natură bibliofilă, gândită, scrisă şi ilustrată în stilul „Belle epoque”, capodoperă cu virtuţii ştiinţifice şi artistice excepţionale, cartea – în fapt un emoţionant Album despre Regalitatea românească – rezumă selectiv orizontul celor opt decenii de domnie a regilor în România: 1866 – 1947! Document istoric de o vastă şi originlă anvergură, Cartea-Album acoperă strălucit golul existent în Cultura Naţională, cu acest unic argument ştiinţific şi cultural temeinic fundamentat pentru genealogia Regalităţii europene.
Permanenta demonstrare a salvării Principatelor Dunărene de la nimicitoarea luptă intestină a boerilor autohtoni, divizaţi în tabere crâncen adversare, ceeea ce a dus la prăbuşirea domniei lui Alexandru Ioan I Cuza, prin aducerea şi alegerea – constituţională – a prinţului viitor rege al României, principele german Carol, Eithel-Frederic, Zemphrin, Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen, al doilea fiu al prinţului Carol Anton de Hohenzollern, de-a lungul celor 81 de ani de monarhie, a confirmat, fără putinţă de tăgadă, oportunitatea poziţionării României în rândul ţărilor civilizate precum Germania, Austria, Spania, Italia, Franţa şi Anglia. Efervescenţa întronării în eşicherul politic balcanic, a regilor, urmare destrămării imperiilor habsburgic, rusesc şi otoman, a atins şi palatele de la Ruginoasa şi de pe malul bucureştean al Dâmboviţei, faţă de care un Bălăceanu şi un Brătianu – cu simpatie primiţi de împăratul Napoleon al III-lea – au obţinut favoruruile apte să statornicească dinastia de Hohenzollern Sigmaringen în guvernarea României, limitată mai apoi, de convulsiile împărţirii lumii între Stalin şi Churchill, pentru secolul XX!

ion toma ionescu 2Ediția a doua a volumului lui Ion Toma Ionescu, Albaștrii, dosarul. Fenomenul Pitești 1971, este o binevenită incursiune în viața culturală a anilor '70 din țara noastră, înainte și după apariția Tezelor din iulie 1971. O ediție cu mici modificări față de prima (exceptând tirajul), după cum mărturisește chiar autorul - tăind puțin și adăugând mai mult [„Adăugând (poate că mai mult decât ar fi trebuit, în capitolul dedicat uzinei!)” – este adevărat, acest capitol este mai întins, dar aici autorul surprinde prin proza poetică: „gheorghe sări tu gardul că mă duc la pușa să o rog să-l țină de vorbă pe ochelarist / autorul nu poate nici confirma nici infirma exactitatea schimbului de replici / nu pot spune sigur dacă mi-au zis ochelarist cu simpatie / sau de ciudă că în general nu lăsam să-mi scape produsele care nu aveau calitatea cerută / confirm însă slăbiciunile pentru pușa…/”].
De altfel, dacă ne raportăm la stil, autorul nu doar descrie faptele într-un mod obiectiv, detașat, nu doar redă fidel filele dosarului (atașate, de altfel, la finalul cărții), ci le și interpretează, le trece prin filtrul subiectivității, atât din perspectiva memorialistului, cât și a prozatorului; însuși autorul afirmă că nu e vorba de un roman, demers jurnalistic ori documentar, ci de trăire efectivă („Nu trebuie să iasă un roman, nici un demers jurnalistic, nici o carte-document. Ce am trăit e important pentru noi, nu-i de interes public” – nu suntem de acord, opinăm că este totuși de interes public un astfel de demers, fiind vorba de adevărata realitate a acelor vremi, care trebuie scoasă la suprafață).

tatian miutaScrisul lui Tatian Miuță în Nestemate (Editura Hoffman, Caracal, 2017) este evident unul de inspirație folclorică. Întâlnim zâne, pe Făt-Frumos, basmul în versuri, legenda ori descântecul.
Dar și poeme dedicate unor personalități ori locuri din jur (îndeosebi lumea satului), îmbrăcate într-o tentă moralizatoare.
Firesc, de altfel, dacă ținem cont de formația sa de dascăl, de plăcerea de a educa, de a-i iniția pe copii în tainele vieții, de a-i învăța să lupte de partea binelui cu răul („Toate relele-s amare”; „Dar răul, oricât de mare, / E învins, că omu-i tare / Și doar de asta el este, / Să-nvingă tot, ca-n poveste”).
Este o poezie simplă, fără arabescuri, dar care emană candoare, o prospețime aparte, precum și o sinceritate uneori brutală („Și alții au luat cuvântul, / Dorind ca bietului om / Să-i ia defectele vântul,/ Cum ia frunzele din pom”), dar și o declarație pro bunătate, frumos, păstrarea obiceiurilor și tradițiilor, a unei legături cât mai strânse între oameni, dar și între om și natură [„ Mă uit la el (Olt – n.n.), zâmbesc și zic: / - Tu ești mai mare, / Eu sunt mai mic; / dar fără tine / sau fără mine, / ori tu, / ori eu / suntem / nimic”]. Toate acestea sunt nestemate nepipăibile și necuantificabile sub aspect material.

gina zahariaGina Zaharia revine în poezie cu o plachetă intitulată Perseide (Editura Edithgraph, Buzău, 2017), unde sentimentele sunt la ele acasă.
Sau ar trebui să fie. Doar că intervine depărtarea, voită sau nevoită, cu alt tip de întrebări și răspunsuri (ori cu lipsa lor), care ridică o stavilă în calea simțămintelor.
Cele douăsprezece poeme dedicate Anei sunt cel mai bine construite din întregul volum și nu întâmplător sunt plasate în deschiderea acestuia. Ca și la Ana lui Manole, întâlnim aceeași dăruire în iubire, același spirit de sacrificiu, aceleași lacrimi ale destinului („în ultima scrisoare îți spuneam cât de înfloritor e trandafirul tău, / mi-ai răspuns abia după două luni, / mă sfătuiai să nu-l răsfăț foarte tare, / abia acum văd sigiliul unei lacrimi”).
Iubirea este resimțită ca un blestem, plecarea fiind văzută ca o posibilă dezlegare („te-am izgonit / să ne salvăm de blestemul iubirii”).
Și totuși, nu e așa. Jurămintele sunt mai puternice decât distanța, decât timpul și chiar decât focul, porumbeii fiind adevărați mesageri ai iubirii („... S-a umplut timpul de porumbei, / i-ai mângâiat / și le-ai vorbit despre incendiul în care arseseră jurămintele / noastre de dragoste”).