Marinela Belu – Capșa provoacă tot și toate prin noul său volum, „(B)arca ideilor” fiind în sine o (pre)umblare printr-un adevărat Turn Babel al cuvintelor și al temelor poetice existente și uzitate.
Poeta scrie cu ușurință mare, iar îndelungul exercițiu liric și stilistic este trădat în fiece vers, multe dintre acestea având mesaje de forță și valențe de spectaculoasă prospețime.
Tăietura în vers este făcută cu precizie de bijutier conștient de valoarea pietrei sau metalului ce trebuie prelucrat, iar cititorul se simte plimbat în toate ungherele imaginilor care împlinesc poeme decupate din cotidian, îmbinarea cu oniricul bântuitor trădând poliglotul.
Poeta surprinde din start prin folosirea neologismelor și a unor cuvinte rare, unele considerate a fi chiar nepoetice, iar aducerea-n poeme a unor cuvinte străine nu face decât dea o anumită doză de melancolie, îndemnul la meditație fiind prin el însuși provocator.
Folosirea unor astfel de cuvinte rare ține treaz lectorul, senzația că ai de-a face c-o persoană cultă și stilată venind de la sine, poeta trecând în vârful picioarelor printre imagini spuse răspicat ori doar sugerate.
Interesantă și extrem de provocatoare este trecerea ușoară de la prozopoem, de la poemele de respirație la acele adevărate fulgurații de gând, versuri aforistice ivindu-se ca un suflu de încântare.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Despre timpul poetulului și timpurile poeziei
Ce-ţi e şi cu prietenii mei, scriitorii!... Îţi trimit cărţile, şi-ţi rămâne doar să-i citeşti, să te bucuri de ei, şi să le rămâi dator.
Motoul recentului volum, sclipitor de altfel, al lui Daniel Marian, cu un titlu prea lunguieţ „cântăreţul din zorii unei iubiri amânate” (ar fi putut fi scurtaţi zorii de călăreţ, sau tăiată din viul, coada amânatei… cum ar zice muşteriul de guştere isteţ!…)
Motoul, după cum spuneam sau nu, al acestui volum este fără îndoială:
pe capra
de la dric
am pus
un ibric…
Ce fierbe în clocot în acest ibric(?), se pune cuvânt cu cuvânt aburul în oală de pământ, să nu se risipească(!) (Nu laşi omul singur la necaz să iubească, amânat(!) Se bea în cerc, roată, dată din mână în mână, celor aflaţi la masă, până ajungi la fund!
ai văzut tu
vre-o secundă
masă pătrată şi
mai ales dar
mai ales
cerc rotund?
- Detalii
- Scris de Ion Toma Ionescu
Citește mai departe: Prietenii mei scriitorii. Azi Daniel Marian
Emilia Stroe-Țena este o autoare despre care nu am auzit niciodată până acum. Asta însă nu m-a împiedicat să răsfoiesc paginile volumului de față (Destin românesc, apărut la Editura Armonii Culturale, din Adjud, în 2018, și reeditat un an mai târziu, la Editura eCreator, din Baia-Mare), amintindu-mi de îndemnul regretatei Maria Toma-Damșa (unul din primii mei mentori pe tărâmul literelor), membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Asociației Scriitorilor Hunedoreni, plecată de curând dintre noi, care îmi spunea să scriu și despre poeții debutanți sau bătând la porțile recunoașterii literare, nu doar despre cei deja consacrați, fiindcă “despre aceștia din urmă scriu toți”!
Utilizând sursa aflată cel mai la îndemână, și anume cuvintele autoarei, premergătoare poeziilor, am descoperit că versurile cuprinse în carte au fost scrise în anul 1980, pe vremea regimului „de tristă amintire”, când aceasta era membră a Cenaclului literar „Zaharia Stancu” al Casei de Cultură Alexandria (Teleorman), condus de Teodora Stanciu. Astfel, am dedus că volumul asupra căruia ne-am aplecat este unul de debut în poezie, poeta cochetând inițial cu proza și eseul (având până acum cinci volume publicate din domeniile menționate), așa că vom încerca să fim îngăduitori cu noua „locatară” de pe meleagul metaforei, pentru a nu-i tăia aripile abia înmugurite, încercând, în același timp, a emite o opinie cât mai pertinentă, conform percepției personale.
De la autoare (mai) aflăm că unitaritatea tematică a cărții s-a născut „dintr-un autentic semn de prețuire și admirație pentru peisajul românesc, extrem de pitoresc și de echilibrat așezat, ca și pentru poporul ce-l locuiește”, sentimentul patriotic de apreciat/invidiat regăsindu-se (chiar) și în titlu.
- Detalii
- Scris de Camelia Ardelean
În volumul „Teritoriu ocupat”, apărut la Editura Ecreator, din Baia Mare, în 2018, poetul Daniel Luca ne invită în sufletul său, un vast „teritoriu” drenat de trăiri și emoții, punându-ne în arealul vieții sale, un spațiu atât de „ocupat” de sentimente firești.
Autorul își pune sufletul pe tavă într-un mod original, folosind în aparență versuri simple, dar de o greutate covârșitoare. Imaginația și talentul său au dat naștere unui volum ce provoacă cititorul la o introspecție a propriului suflet, așa cum spunea R. M. Rilke: „Adevărata călătorie este cea interioară”.
Parcurgând poem după poem, te autodescoperi și observi că sentimentele descrise nu-ți sunt deloc străine, că și tu ai avut aceleași bucurii, decepții. E mult prea captivant să te regăsești prin prisma altei persoane.
Volumul începe cu poemul „Bibliotecă” – acel spațiu destinat cărților și tăcerii dintre ele. Descoperim în acest fel poetul, un suflet introvertit, însingurat, simțind viața doar între filele cărților. Lumea cărților este vastă, iar „prietenul cel mai bun al omului e cartea” și Daniel Luca ne arată metaforic menirea sa: „M-ai închis / între coperte / și m-ai așezat / pe raftul de sus”.
- Detalii
- Scris de Petronela Apopei
Citește mai departe: Daniel Luca într-un „Teritoriu ocupat” de trăiri intense
(Mircea Brăiliţa – „Vals în întuneric”, Ed. Semne, 2019)
Trăirea se face de regulă prin arderea în etape a viului, dar pot exista situaţii explozive când viul este sacrificat, ars şi calcinat spontan. Combustia internă a fost intens studiată în plan fizic, mai puţin metafizic. Există însă şi arderi ale neviului de-a dreptul colosale, cu nimic mai prejos în integritatea lor. Cu deosebirea că acestea nu sunt circumstanţiale ci programatice, pre(auto)definite. Ca şi în antiteza materie-antimaterie care presupune valorificarea conceptuală şi practică a întregului, viul şi neviul formează un cuplu de forţe complexe în care prin balans se pot descătuşa lumi diverse, toate operante la nivel cerebral.
Relaţia lui Mircea Brăiliţa cu mediul general total neprielnic stă la baza construcţiei unui, ar fi fost de crezut aproape impoosibil, „Vals în întuneric”. De unde echilibru, de unde repere? La asta foloseşte o memorie presupusă nativă, nevenită odată cu obiectualizarea şi neavând drept catalizator repetabilitatea. După cum bine remarcă Octavian Mihalcea în postfaţa cărţii, „Comentăm un volum profund autoscopic, cu nelipsitele tușe ale detașării autoflagelante de lume: "mie acum/ de nimic nu-mi pasă/ decât arhitect/ în mari și triste orașe/ mai bine așa: nisipar (Cântec de nisipar).
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Citește mai departe: Lumea privită printr-un ochean întors sau arderea neviului