(Erika Bloj – „nobody’s blues”, Ed. Grinta, 2019)
Pare-se că s-ar fi găsit femeia care să dea lecţii de supravieţuire lui Dumnezeu, îndreptându-i aşteptările necuprinderii iar apoi oblojindu-i zădărniciile. ’Dumnezeu mai are de învăţat de la mine’ ar fi şi n-ar fi o impietate, dar iată cum „sunt calea de mijloc/ pe unde dumnezeu îşi caută/ fuga”, „sunt carnea din pofta lui dumnezeu”, „când întind mâna e un dumnezeu în întuneric/ sau tu?” – aici e desfăşurare organică explicită, însufleţitoare şi tămăduitoare. Au loc aceste recuperări de Dumnezeu care întăresc dacă trebuie modificând structural nevoia de a privi sus foarte sus dar atât de aproape fiind înlăuntrul sinelui devenit conceptual larg univers.
Pe lângă asumarea şi chiar confiscarea de Dumnezeu, toate celelalte par să fie simple jocuri aiuristice, în organigrama minţii aceea cu eu, tu şi restul lumii. Se face însă ghem şi se desface evantai în grade necuminţi de pericol, o strălucire a neperfectului care nu s-ar dori perfect. Nevieţii îşi stă bine comparativ cu viaţa, nefiindului privit vis-á-vis de fiind.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Geta Stan Palade, în volumul de proză scurtă pentru copii Prințesa din nufăr (Editura Ecreator, Baia Mare, 2018), îl poartă pe cititor, pe nesimțite, între realitate și imaginație.
Lumea poveștilor se află în apropierea noastră, iar copiii știu exact unde se află. Atunci când simt nevoia de a o vizita, nu pregetă să o facă. Uneori, însă, chiar și ei sunt absorbiți cu totul, nemaireușind o delimitare clară față de lumea reală (Visul lui Dragoș).
Copiii cunosc graiul păsărilor și al plantelor, puritatea sufletului lor ajutându-i să le afle nevoile, spre a le sări îndată în ajutor. Asistăm la un joc serios, și nu la o simplă joacă, la care participă și păsările, precum în Jocul de-a oamenii buni, unde doi Pițigoi refac casa Rândunicii rănite, chiar înainte de-a o face Dragoș. Un joc plin de învățăminte („Ce bine ar fi dacă și copiii ar învăța să fie la fel de buni ca cei doi pui de Pițigoi!...”).
De altfel, bunătatea și prietenia sunt constante în scrierile din acest volum, neputând exista una fără alta. Chiar și cearta, precum cea a jucăriilor (fiecare văzându-se a fi cea mai importantă pentru băiat), este tot o dovadă de afecțiune, de iubire (Doruleț: „Fiecare din voi îmi sunteți prieteni adevărați. Vă iubesc deopotrivă pe toate!” – Revolta jucăriilor).
- Detalii
- Scris de Daniel Luca
A apărut anul trecut la Editura Pontos din Chişinău volumul de versuri „Să mă ierţi, Primăvară” de Nicolae Bălţescu. Prefaţa este semnată de Mariana Moga, care defineşte foarte bine, în esenţialitatea sa, creaţia autorului: „Poezia lui Nicolae Bălţescu este una adânc trăită, marcată de o atmosferă de suferinţă, de aşteptare, de speranţă, de armonizare a minţii cu inima. Gândurile şi simţirea şi le revarsă în cuvinte cu mireasmă de primăvară”.
Volumul este structurat în şase unităţi tematice: „Din istoria lumii”, „O lume, azi”, „Psalmi”, „Să mă ierţi, Primăvară”, „Gânduri pentru Neamul meu”, „Picături din roua lirei”, şi chiar din titlurile acestora se poate observa că poetul român-moldovean abordează mai multe subiecte sensibile: imperfecţiunea acestei lumi – datorată neatnţiei omului; admiraţia faţă de Marea Creaţie a lui Dumnezeu; respectul faţă de Neam şi strămoşii direcţi, cu înălţimea trudei şi a jertfelor lor din verticala istoriei şi din orizontala spaţiului care li s-a dat; frământările poetului, meditaţiile şi zbuciumul lui sufletesc; dorinţa de perfecţiune; efortul pentru mântuirea sufletului său.
De remarcat faptul că scriitorul Nicolae Bălţescu intercalează, printre poezii propriu-zise, şi scurte poeme în proză, lucru care ne descoperă un scriitor stăpân pe diverse formule de comunicare artistică, posesor al unui condei măiastru.
- Detalii
- Scris de Gelu Dragoş
Citește mai departe: Nicolae Bălţescu, un peregrin prin cele patru zări
„Crescând, iarba face să se desprindă treptele” (Odysseas Elytis). La fel şi cu timpul, la început fâşii pentru ca mai apoi bucăţi, până la de-a dreptul hălci din viaţă să se zădărnicească părăginind un trup gol tot mai muribund. Cu un suflet pe care crezi că-l mai ai, te apuci odată şi odată de marea ta lucrare, cu pistolul de lipit şi cu pasta decapantă, cu cositor – să pui viaţa la loc. Dacă iese tot brambura şi nu va obţine certificat de conformitate cu originalul, nu e vina ta ci a pistolului de lipit, a pastei decapante şi a cositorului.
Este rezultatul ispitei ce l-a cuprins pe Vasile Rodian în a sa „Reconstituire anarhică”, un reparatoriu şi un reconfigurator pentru a schimba imaginea dezastrului într-un eventual posibil rai. Dacă nu vedeam anul apariţiei cărţii şi luându-mă după dedicaţie, eram convins că au fost alaltăieri scrise şi dedicaţia şi cartea. Cu fervoarea unei disperări atroce în care se înfige un ac cu o gămălie de speranţă.
Scriu despre o carte cum aş scrie despre frunze şi să fiu a dracu că mă legăn şi io; strepezit de nelinişti şi îndeosebi mai decât altcare. Cartea fiind a lui Vasile Rodian, o consolă de fapt, întârziată la termen – ca la orice naştere înţeleaptă.
- Detalii
- Scris de Daniel Marian
Citește mai departe: Bântuirea pragului, grinzii şi senectuţii
Am citit cu mult interes, dar şi cu graba curiozitatății date de faptul că în volumul de critică literară „Scriitorii timpului meu” (Editura eCreator din Baia Mare) al lui Cristian Gabriel Moraru sunt recenzate volume ale câtorva scriitori pe care-i cunosc personal, fiind, alături de ei, participant la întâlnirile organizate de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu sub genericul „Prietenii literare”.
Autorul și-a adunat în acest volum texte de comentariu literar publicate de-a lungul timpului în revistele „eCreator” (Baia Mare), „Pro Saeculum” (Focșani) și în ziarul „Drum” (Roșiori de Vede). Materialele se referă la 27 de autori (predominând poeții), dar volumul însumează 34 de cronici, unii dintre cei recenzați beneficiind de mai mult de un articol (Ioan Romeo Roşiianu de trei, Katy Şerban şi Nicolae Vălăreanu Sîrbu de câte două), și volumul cuprinzând în final trei analize aprofundate pe marginea apariţiei antologiilor „eCreator” intitulate „Prietenii poetice”, „Damele metaforei” şi „Primăvara cuvântului”.
Cristian Gabriel Moraru, poet și critic literar, nu disociază harul cerut de beletristică de cel necesar criticii literare. „Poezia şi critica literară nu se exclud. Dimpotrivă. Se completează. De regulă, cei mai buni critici literari sunt poeţi ei înşişi. Şi exemplele sunt nenumărate. Poate cel mai elocvent este cel al lui George Călinescu. Însuşi divinul critic afirma că, pentru a deveni un bun critic, trebuie să te ratezi în mai multe genuri literare” – spune, de pildă, autorul în prefaţa cărţii sale.
- Detalii
- Scris de Gelu Dragoş