Cronică literară la volumul „Jumătatea mitică a bărbatului” de Al. Florin Țene
Există cărți de poezie care se nasc dintr-o emoție, cărți care se construiesc în jurul unei imagini și cărți care încearcă să transforme poezia într-o formă de meditație asupra lumii. „Jumătatea mitică a bărbatului”, poemul amplu semnat de Al. Florin Țene, aparține celei de-a treia categorii. Nu este, în esență, un simplu volum de versuri despre femeie, ci o construcție lirică de proporții, în care autorul își propune să urmărească destinul feminin de la începuturile mitice ale existenței până la realitatea concretă a mamei, iubitei, soției, fiicei și bunicii. În propriul său „Cuvânt înainte”, autorul vorbește despre carte ca despre rezultatul unei meditații îndelungate asupra destinului uman, a misterului creației și a locului femeii în ordinea lumii.
Titlul însuși constituie cheia de boltă a întregului poem. „Jumătatea mitică” nu este doar o formulă metaforică prin care femeia este așezată în relație cu bărbatul.
- Detalii
- Scris de Gelu Dragos
Citește mai departe: Între mit și iubire: femeia ca memorie a Luminii din noi
Biografie, document și conștiință culturală
Există cărți care inventariază o existență și există cărți care încearcă să-i descifreze sensul. Între aceste două ipostaze se așază volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, consacrat personalității scriitorului Al. Florin Țene. Nu putem vorbi despre o monografie critică, după cum nici cu o simplă autobiografie documentară, ci cu o amplă construcție memorialistică și biobibliografică, în care destinul individual este proiectat pe fundalul unei istorii culturale traversate de schimbări, rupturi, recuperări și forme de solidaritate literară.
Volumul pornește de la o premisă implicită, dar esențială pentru înțelegerea personajului său, la Al. Florin Țene, literatura nu poate fi separată de activitatea culturală, socială a acestuia. Poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, criticul literar, jurnalistul și istoricul literar sunt dublați de un animator cultural preocupat de cenacluri, reviste, comunități scriitoricești și recuperarea unor personalități ale literaturii române. Încă din prolog, scriitorul este așezat sub semnul unei asemenea vocații plurale, în care actul creației și acela al construcției instituționale se susțin reciproc.
- Detalii
- Scris de Gelu Dragos
Citește mai departe: Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului
Cronica poemului „Ars Poetica" de poetul Valentin Lupea
Prin însuși titlul ales, „Ars Poetica", poetul Valentin Lupea se înscrie într-o tradiție literară prestigioasă, inaugurată de Quintus Horatius Flaccus (Horațiu) și continuată, în literatura română, prin arte poetice reprezentative precum Testament de Tudor Arghezi, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga și Joc secund de Ion Barbu. În toate aceste creații, poezia devine spațiul în care creatorul își exprimă concepția despre artă, despre menirea poetului și despre sensul actului creator. Poemul poetului Valentin Lupea valorifică această convenție literară, conferindu-i însă o dimensiune proprie. Arta poetică nu mai este, în primul rând, o reflecție asupra poeziei, ci asupra omului, asupra destinului său spiritual și asupra nevoii permanente de întoarcere către Dumnezeu.
Încă din prima secvență lirică, imaginea arborelui vieții concentrează întreaga arhitectură simbolică a poemului. Dorința de a avea „rădăcinile adânc înfipte în pământ" și „crengile-nălțate spre cer" nu exprimă doar echilibrul dintre material și spiritual, ci definește însăși condiția omului, chemat să trăiască între două lumi.
- Detalii
- Scris de Florina Nina Breazu
Lectură critică a poemului „Singurătatea își bea cafeaua" de Valentin Lupea
Poemul „Singurătatea își bea cafeaua” se înscrie în lirica reflexivă cultivată de poetul Valentin Lupea, unde experiența existențială este transfigurată printr-un limbaj metaforic de mare sensibilitate. Dincolo de frumusețea imaginilor poetice, textul propune o meditație asupra singurătății, nu ca expresie a abandonului sau a însingurării tragice, ci ca stare de interiorizare în care iubirea continuă să existe și să rodească în planul conștiinței.
Încă din incipit, poetul construiește un univers al începuturilor. Roua, răsăritul, lumina și sărutul „de sorginte divină” configurează un spațiu simbolic al purificării și al reînnoirii. Aceste imagini nu au doar o funcție descriptivă, ci una profund simbolică, sugerând că orice autentică întâlnire cu sine se petrece sub semnul luminii. Așa cum observa Gaston Bachelard în La Poétique de l'espace (1957), imaginile poetice ale elementelor naturale nu descriu doar realitatea, ci revelează profunzimile ființei. În acest sens, dimineața devine metafora unei renașteri interioare.
- Detalii
- Scris de Florina Nina Breazu
Citește mai departe: Singurătatea ca spațiu al comuniunii interioare
Dialog poetic pe marginea poemului „Salvați-mi clipa", între Florina Nina Breazu (B.N.) și Valentin Lupea (V.L.)
V. L.
Salvați-mi clipa,
poate-ncape-n ea
tot ceea ce-am trăit
și n-am trăit!
B. N.
Cât valorează clipa,
cine i-a știut prețul?
Poate doar Acela
ce i-a dat începutul.
Poate cât o viață,
poate cât un dor,
ori cât o veșnicie
ascunsă-n al ei zbor.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea