- Sunteţi gata? Artiştilor!

Vasile e nervos. Ca de obicei, înainte de a porni la drum. Ar vrea ca toată lumea să se mişte conform graficului, millitary style.

Fiecare plecare este un prilej de tevatură infernală, liste peste liste apoi lucruri aruncate în genţi şi valize, cum se nimeresc.. Desigur, ulterior se dovedesc a fi inutile. Şi exact ce ar trebui lipseşte.

La sfârşitul pregătirilor, maşina arată de parcă toată familia s-ar muta în mare grabă, de frica vreunui cataclism, anunţat în ultima clipă.

FEMEIA ŞI BĂRBATUL EI

Satul risipit pe dealuri. Vechile pergamente ale Coroanei vorbind de tăietori de pădure. La una mie trei sute cincizeci s-au aşezat ei pe aici, la una mie şapte sute şaptezeci şi nouă în Arşiţa s-a ridicat biserică nouă. Din piatră de râu. A ajutat cu ceva şi stăpânirea de atunci. Familii erau în sat şaptesprezece. Toate pe vatra veche, lângă Fântâna Doamnelor.

            Biserica veche din lemn, vândută în satul Maşca de lângă Lăpuş. Sat prăpădit într-un fund de judeţ. Între dealuri pe o vale. Uliţi desfundate, înguste şi groptite. Râpi ţăptişe cu spini, din care toamna se nasc vălătucindu-se ceţurile.

Sorin tocmai împlinise şaizeci de ani. Vârsta a maturităţii împlinite, a experienţelor complexe.
Avea un obicei nesuferit, de care voia să scape. La fiecare aniversare îşi lua zi liberă. Nu voia petreceri, nu voia nimic. Voia doar să stea singur acasă şi să se analizeze. Ce a realizat în anul ce tocmai trecuse. De data asta nu prea avea ce să bifeze, se simţea obosit. Orele dimineţii erau înaintate, dormise pe săturate. Dar încă mai lenevea în pat. Închise ochii. Crâmpee de imagini din copilărie, amintiri îndepărtate, îl bântuiau de ceva vreme.
                        *    
Peste oraşul dintre coline se lăsase înserarea.. Era vară.  Străzile, casele şi parcurile centrale  aveau fiecare câte o legendă sau eveniment de povestit.

După întîlnirea de 40 de ani ,ori mai mulţi,nu mai ştiu,de la absolvirea liceului am avut, deodată, o revelaţie.Eram pe o terasă .Lumina, ca mierea de albină se prelingea molcomă asemeni apei.Prieteni vechi şi noi tăifăsuiau ,se grupau şi se regrupau în funcţie de noii veniţi, motivînd: ba că ei sînt fumători,ba nefumători.Aceasta se întîmpla la o întrunire despre care am mai scris.Ei,despre întîlnirea de 40 de ani de la absolvirea liceului n-am scris.Simţeam nevoia să fiu singur şi nu reuşeam.La 100 de metri mai sus,pe malul rîului era o mănăstire.Cineva mă îndemna să intru pînă acolo.

Nu m-am dus pentru că mi-aş fi pierdut firul, tulburător al melancoliei.Eram sub vraja unei uşoare turmentări. Se spune că în vechime mirilor li se dădea să guste hidromel,

De la îndepărtatul şi încă necunoscutul început al existenţei pe acest bulgăr de tină pe care hălăduim, s-au produs întâmplări în care o mică şi neînsemnată vietate ajunsă la disperare din cauza foamei, - a lipsei, deci - a veşnicei şi neostoitei neulţumiri, a produs, printr-o neînsemnată manifestare, o catastrofă.

         Podul cel mare, cel vechi, din bârne groase de lemn de goron, cioplite cu fleanca, a fost aruncat în aer de către disperaţii războinici care pierdeau gloria mult trâmbiţată de către conducătorii lor bolnavi, pentru a zădărnici urmărirea şi hăituirea celorlalţi războinici care fugeau de jugul robiei şi a ruşinii...De atunci oamenii şi animalele, şi atelajele, treceau Apa prin vadul de la capătul satului; un mic stăvilar întocmit pentru topirea cânepii şi a inului.