blsMari,   nepoata   cea    mică   a   lui   nea  Costică,  s-a trezit,   în   miez   de   noapte,   cu   un   schelălăit    de    cățel  pus   în   cadă,   pe   un   petec   de  covor,  apoi   s-a dus   repede   în    dormitor,   lângă    sora   mai   mare:
-    Trezește-te!  Trezește-te!  Să  vezi  o  minune!  Ții  minte   că   în   urmă   cu   două   zile   am   visat   un  cățeluș?
Ioana,  cu   ochii   împăienjeniți    de   somn   își  ascultă   sora    cea   mică:
-   Ce   tot   îndrugi,   soro,   acolo?
-   Vino,   vino    să-ți    arăt!
-    Iar    visezi    câini   și    alte    animale?
-    Trezește-te    odată   și   vino   să-ți   arăt!
-   Punem   pariu   că   nu   este    niciun   câine  în cadă?
-    Punem.
-   Dacă  este,  tu   îmi   dai   mie   150  de  lei   să-mi cumpăr  alte  cizme  la  modă.  Nu   mă   interesează  cum  îi  ceri   mamei  și  tatălui ! 

mg           Era perioada vacanței de vară. De curând Desire  absolvise facultatea și obținuse licența în medicină veterinară. În seara aceea dădea o petrecere la unul din localurile de pe riviera, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii. Cu o săptămână în urmă părinții îi organizaseră o petrecere selectă, la Belvedere, unul dintre  localurile cele mai luxoase de pe Riviera, pentru același motiv. Deși fusese protagonista și atunci, se simțise destul de frustată, cum de altfel se simțise la majoritatea petrecerilor organizatepentru ea de către  părinți, dintotdeauna.
Atunci, fuseseră invitați rudele și un număr restrâns dintre prietenii săi, lista fiind cenzurată drastic de tatăl ei, doctorul Bruno Belmonte. Opțiunile  sale în invitarea prietenilor trebuiau să fie mai întâi supuse aprobării sale și acest lucru îi provoca de fiecare dată un sentiment de lezare a propriei demnității și frustare. Se simțea ca o pasăre dornică de a zbura liberă, închisă într-o colivie de aur.
     Ea alesese de această dată, să facă petrecerea după bunul său plac. Alesese unul din localurile obișnuite  existente  pe riviera, unde venise în multe rânduri cu prietenii, la o pizza, sau la câte o serată de dans și în acele ocazii se împrietenise cu Vilma Marone, patroana localului. Era un restaurant cu piscină ,avea plajă bine întreținută și sezlonguri, ca de altfel toate localurile de-a lungul plajei pescarese. Serviciul era bun iar bucătăria la fel. Localul se preta de minune pentru perteceri private. Se afla situat nu departe de portul turistic al orașului, plaja era curată și mereu bine întreținută.

Doruleţ era plecat la bunici. Jucăriile rămase singure acasă, au început să se certe între ele, vrând să dovedească care îi sunt mai de folos băiatului. Gâlceava, iscată din senin, semăna cu o adevărată revoltă!
          - Eu, îi sunt cel mai de folos! a zis un pui de Ursuleţ rotofei. Fără de mine n-ar şti poteca, care duce la căsuţa din pădure unde locuieşte Alba  ca Zăpada, împreună cu cei şapte pitici din poveste!
          - Nu-i adevărat! se burzului Urechilă, scuturându-şi urechile ascuţite şi clăpăuge. Eu l-am învăţat, cât sunt de gustoşi morcovii care cresc în grădina de zarzavat!
          - Ba, eu îi sunt cea mai de folos jucărie! s-a răstit Maimuţa cu glasul piţigăiat. Eu i-am arătat pădurea din junglă, unde trăiesc Maimuţele, al căror chip seamănă cu cel al omului!
          -  Asta s-o crezi tu, Maimuţă cu blană bălţată! Pe Doruleţ, eu l-am purtat în spate în vacanţă la mare. L-am învăţat să ridice castele de nisip pe plaja fierbinte! se burzului mătăhălos Elefantul Trompă-lungă, vrând parcă, dintr-o sorbire, să înghită marea, cu pescăruşi şi cer cu  tot, să-i ţină de sete în pustiu, când va face calea întoarsă acasă.

Un cuc din pădure, în frac cenuşiu, cunoscut prin partea locului ca „Prinţul Singurătăţii”, făcându-i-se lehamete de liniştea  codrului, se tânguia, strigând cât e ziulica de lungă, din pom în pom, în speranţa că îşi va găsi fraţii  de care chiar mama lor l-a despărţit, lepădându-şi oul din care a venit pe lume în cuibul altor păsări.
          - Cu-cu, cu-cu, cu-cu! striga disperat din zori şi până seara târziu, în speranţa că-şi va găsi frăţiorii.
          Obosit şi îndurerat de atâtea zări străbătute, poposi într-un stejar bătrân, ramuri noduroase şi scorburi întunecoase în care-şi făcuse cuib câteva păsări şi  veveriţe din pădure.
          Stejarului i s-a făcut milă de bietul Prinţ Singuratic, mai ales că-n urmă cu câţiva zeci de ani, îi cunoscuseră  nu numai părinţii, ci şi pe bunicii şi străbunicii, cu care se împrietenise şi cărora   s-a oferit să le fie gazdă bună atâtea anotimpuri, a încercat  să-i vină în ajutor, spulberându-i aleanul ce-l frământa în suflet.
          - După câte constat eu, eşti trist, Prinţule! Până unde vrei să ajungi?

Doi piţigoi cu penele muiate în purpură se hârjonesc veseli pe o crenguţă de alun. Câteva raze de soare, văzându-i, s-au strecurat pe furiş, ciufulindu-le moţurile stacojii.
          - Cine a îndrăznit să-mi atingă pălăriuţa cea nouă?  se burzului arţăgos unul dintre Piţigoi având câţiva stropi galbeni pe aripi ca nişte pistrui.
          - Ce ţi-a venit, că doar n-ai crede, că am fost eu?  zise celălalt Piţigoi cu glas peltic, alintându-se. Aşa cum se obişnuise acasă, în cuibul rotund cocoţat pe-o tulpină de merişor înfrunzit.
          - A fost vântul; aşa face el dimineaţa: când se strecoară în pădure, e dornic de joacă! îi lămuri o Coţofană căţărată pe creanga unui stejar din apropiere.
          - Dar ce, vântul se joacă? întrebă curios Pistruiatul.  
          - Ba, încă cum! Odată, într-o vară, pe când mă aflam în dumbravă, m-a chemat, să ne jucăm de-a iarna!
          - Joc de-a iarna, vara!? Vrei să mă minţi! De unde aţi avut fulgi de zăpadă, să-i faceţi să cadă, precum spiriduşii de hermină din cer? îl contrazise intrigat Pistruiatul.
          - Ba să ştii nătăfleţule, că am avut! Ni le-au dat păpădiile! Le-am suflat de pe cap pălăriile, încât   ne-am îngropat până la brâu în zăpadă! Dacă nu ne-ar fi apucat seara şi vântul n-ar fi fost nevoit să treacă râul în caleaşca de aur a verii, ne-am fi putut trage cu săniuţa de pe derdeluşul acela din zare până în dumbrava dinspre soare răsare!