Liliana Vieru 1Tânăra familie acceptă trecerea cu traiul la părinți. Se liniștise și Crina, gândind că soțul ei va avea rușine și respect față de părinții ei. Dar, vorba ceea „pielea rea și răpănoasă, ori o bate ori o lasă”... Timpul demonstra ca Igor nu era omul care să-și schimbe apucăturile. Nu venea acasă cu zilele sau dacă venea, aducea cu el și prietenii săi, prezentându-le familia lui frumoasa. Venise într-o zi acasă și-i zise Crinei:
— Gata, am dat apartamentul nostru în chirie!
— Ce, cum așa, cui l-ai dat?
— Păi, iată așa, tu nu lucrezi, stai acasă și nu faci nimic toată ziua, de lucrat lucrez numai eu ca un măgar, așa că niște bani în plus, n-au să ne încurce!
— Bine, dacă zici, doar ca avem pe acolo lucruri...
— Nu-ți face grijă de lucruri, le-am pus deoparte și chiriașii n-au sa-și bage nasul în ele!

Virginia ParaschivMerg oamenii cu cârpa la gură, cândva o mască finuță, chirurgicală, deșirați de sacoșe cărate, cu marfă ieftină, după amiaza, pe caniculă de fier opărit. Cârpă trențăroasă și slinoasă, îmbibată de scuipat și de transpirație.   Autobuze sau troleibuze nu prea se mai arată, Grupa de vârstă   +65 și-a rărit prezența pe străzi. Bătrânii ocrotiți  prin decret, în timpul pandemiei modelatoare, s-au obișnuit să stea în casă. Au pus hârtie albă în geamuri și ies la ușă, când vine poștașul cu fericita pensie fixă și netulburată, ies la ușă tot cu cârpa la gură și la nas. Nu dau și nici nu iau virușii la nimeni, îi țin în casă, așa sunt ei, păstrători, adună ce pot și nu fac risipă de nimic. Câte un băiat din vecini, plătit cu porția, săptămânal, aduce cele trebuincioase gurii, hrană și bulinele adiacente pentru îndelungă și statornică supraviețuire. Mai greu e cu facturile, comisionul pentru delegații plătitori la apă, gaze  și curent, costă scump, foarte scump.  Toate chinurile domestice și sociale au lunar, un început și un sfârșit. Rămân nopți și zile bune de vegetat în liniște și pace.

Liliana Vieru 5Mama - cel mai frumos lucru din lume...
— Respirați adânc, luați-vă noi puteri...
— A-a-a!!l
— Încă o dată!
— U-a-aaaa, u-aaaaa!
— Un băiețel minunat!
— U-a-a!!! u-aa-aa!
— Încă un băiețel!
— Dați-mi-i să-i văd, să-i ating! Să mă încredințez, că i-am adus pe lume!
— Poftim, sunt copiii, pe care numai ce i-ați adus pe lume!
— O, Dumnezeule, ce comori mi-ai dăruit! Iți mulțumesc. Doamne!

Liliana Vieru 4O toamna târzie învălui pământul, dar și umerii Crinei. Prin parcul așternut cu un strat voluminos de frunze ruginii, aproape frântă de iluziile sfărâmate, fata se opri să-și tragă sufletul. Un buchet de crizanteme albe îi înfrumuseță peisajul.
— Unei flori, alte floricele!
— O, mulțumesc, Igor!
— Cu mare plăcere, prințesă!
— Ce stai prin ploaie, vreai sa răcești?
— Nu, adun aer curat în plămâni...
— Hai sa ne ascundem undeva de ploaie.
Igor era un băiat, căruia demult îi plăcea Crina. De nenumărate ori i se destăinuise în amor, ea de fiece dată rămânea rece la declarațiile lui. Îl iubea și respecta ca pe un frate.

Liliana Vieru 3Mereu în căutarea frumosului, adevărului, Crina se dorea în centrul atenției. Susținuse ultimul examen de absolvire la Academia de Poliție. Era ultimul ei an de studii. Fusese îndreptată să-și desfășoare practica de stat într-un inspectorat de poliție din oraș ca ofițer de urmărire penală. „Eu ofițer de urmărire penală? Adică și locotenent-major? Desigur eu, Crina Solomon, cu funcția de ofițer de urmărire penală, cu gradul de locotenent-major!”, se încurajă fata singură pe sine.
Uniforma polițienească și epoleții de locotenent-major o prindeau bine la față, îi inspirau mare curaj, avea forța să lupte cu nedreptatea, cu devotament, sârguință, dăruire și să învingă. Să respecte Legea și să-i impună și pe cei din jur s-o respecte.
— Locotenent-major, Solomon, aveți de îndeplinit o misiune importantă!