1.Io personal nu am văzut-o pe Fata Pădurii, m-am ferit să umblu nopatea pă unde umblă ea. Este o vale, o vălce, ce trece pă din sus dă Cionte, pe acolo se zâce, pă valea acee, că ar umbla Fata Pădurii. Pă bărbatu-mio, pă Alesa, fie iertat, l-o purtat într-o noapte tătă nopatea pă valea aceea, nu ştiu de unde venea, noaptea, şi când o trecut valea n-o mai ştiut unde-i, n-o mai cunoscut locul şi o umblat pân cimitirul de pe Sătunesc, pă imaş şi nu mai ştiu pă unde, cât că până-n ziuă l-o lăsat pă gunoi, pî vârvul gunoiului de la grajd de la noi, după şură, acolo s-o trezit dă capo, până-n ziuă când o clopotit de cinci dimineaţă. Când s-o băgat în casă, tăt sfârtecat şi zgâriet, lipit cu mol, era rupt de obosit. Şi nu o fost băută nimica de cu seară, să fi zis că l-o purtat horinca.

Detalii

Mitru,  prietenul meu de la țară, în fiecare an, toamna târziu, după ce fierbea pălinca, îmi trimitea și mie câte o jumătate de litru... „Așa, de cuștuluit”,  îmi spunea el de fiecare dată.
 Nefiind  băutor de pălincă, o făceam uitată pe vreun raft din bucătărie, urmând a-i veni  rândul cine știe când. Așa s-a întâmplat și anul ăsta cu „jumătatea”  adusă de nevastă-sa, Sabina, într-o sticlă de plastic.
În Ajun de Crăciun,  zărindu-mă prin curte, se apropie de gard și-mi zice:

Detalii

În seara aceea de septembrie, Lucian adormise târziu și supărat. În livadă se certase cu doi pui de Rândunică. Năzdrăvanii cățărați pe-o creangă de măr, se încăpățânau să nu ia parte la lecția de zbor a cărei învățătoare era chiar mama lor, Rica - Rândunica, cum obișnuiau, s-o strige păsările din livadă.
          - Dacă nu vreți să învățați să zburați, cum credeți voi, că veți putea, să ajungeți Rândunele? Se băgă în vorbă Lucian!
          - Asta le-am zis și eu! Se destăinui cu năduf mama celor doi puișori încăpățânați. N-o să vă pot duce cu mine în pădurea fermecată din ţările calde.

Detalii

Mi-a bătut septembrie în geam, deșteptându-mă. I-am zâmbit printre gene, sorbindu-i cu nesaț raza care privea complicitar spre chipul meu. I-am primit sărutul de mătase și-am dat binețe culorilor jucăușe din pletele-i nonconformiste. Am întins mâinile spre lumina diafană și-am prins în căușul palmelor poezia zorilor.
 Se lăsaseră la vale arșița și larma lui cuptor și-ncercam să calc prin roua altor dimineți, mai blânde și mai cuminți.

Mergeam în pasul lor, șoptindu-mi prin lacrima bucuriei că lumea nu se sfârșește odată cu mine și nici nu se îmbată văzându-mă împlinită.
Mi-am scuturat gândurile în pragul casei și le-am privit cum se rostogolesc, rotindu-se în cerc, îmbrățișând imaginar corola minunată a florilor târzii. Le-am cules nectarul, rujându-mă cu dulceața lor, și-am lăsat ca mireasma să mă-mpresoare, pentru ca eu să-mi port singură de grijă, fără a mai privi insistent spre cei care se erijau în puternicii vremurilor prezente.

Detalii

Împreună cu soția urcam dealul spre cimitir, pe lângă casa lui Pârga.Gospodăria era frumoasă.Casa părea nouă, ridicată probabil de fiu-său pe locul celei vechi, pe care mi-o aduceam bine aminte.Și de badea Gusti, Pârga, cum îi ziceau oamenii, îmi aduceam aminte, deși trecuse de mult în lumea celor drepți. În minte, pentru un timp, i-am revăzut chipul așa cum mi-l mai aminteam de pe vremea copilăriei. Probabil că mi se așezase un zâmbet pe față, căci deodată am auzit-o pe soție întrebându-mă:
- Ce s-a întâmplat?... La ce te gândești?

Detalii

  1. REGELE PRIBEAG
  2. Dimineti sighişorene
  3. PIRAMIDA