Pe sub sprâncenele stufoase, crescute ca nişte streşini deasupra ochilor, Bunu priveşte livada umbroasă. Căldura copleşitoare nu l-a alungat încă de pe băncuţa lui îngustă, sprijinită de gardul din lemn înnegrit. Vara sângerase din greu prin cireşul înalt. Trecuseră exact nouăzeci de asemenea veri peste Bunu, dar parcă niciuna nu fusese atât de caldă şi de încărcată. Cu ajutorul lui Dumnezeu bunul şi drăguţul, mai putea apuca vreo două, trei. Razele soarelui alunecau înşelătoare printre crengile tot atât de viguroase cum fuseseră braţele lui odată.

Într-o zi  de primăvară timpurie  când copacii-nvie și păsărelele încep să zboare vesele și zglobii eram la Baia Mare la plimbare prin oraș mai mult pentru a vedea ce e nou prin magazine și să cumpăr niște cărți din colecția For Your care să trateze legătura omului cu Dumnezeu asemănătoare  cărții „Conversații cu Dumnezeu”-o carte care m-a pus pe gânduri și m-a făcut să încerc să citesc și alte cărți ale aceluiași autor sau  unele cărți scrise de autori cu aceleași preocupări și orientări religioase pentru a le putea compara cu ideile credinței creștin-ortodoxe.  Spre surprinderea mea, nu am găsit cărțile pe care le căutam- dar am luat altele cu subiecte care atingeau „paranormalul”-alt domeniu al preocupărilor mele din ultimul timp.

Au fost  seri frumoase la Sibiu, seri pline de farmecul amintirilor trecute si tăcute!Ne strângeam în jurul unui trubadur şi ascultam muzică medievală, fragmente din Carmina Burana, ne imaginam poveşti de dragoste cu domniţe si cavaleri sau lupte înverşunate între diferite familii domnitoare.Uneori ne aminteam în ce secol trăim si recitam versuri de autori contemporani sau ascultam muzică folk, rock, diverse genuri muzicale, uitam că suntem într-o cetate medievală si deveneam ceea ce suntem de fapt, oamenii timpului nostru.

Sentimentul că nu mai ai aer. Că s-a terminat cumva tot. S-a pus un nod mare în gât. Înghiți în zadar în sec sperând să se micșoreze. Nu se micșorează. Poate că totuși nu s-a terminat tot oxigenul. Poate că nodul e o stavilă prea încăpățânată, de care aerul nu reușește să treacă mai departe și să ajungă în plămâni. Sau poate e sceptrul neîndurător al morții, care nu a venit doar să bea o cafea. Moartea nu vine niciodată doar să bea o cafea. Încerci să îi dai lințoliul la o parte, cum faci cu o muscă pe care nu vrei să o bagi în seamă, dar care te sâcâie enervant. Exact la fel, doar că amplificat la infinit.

Actul I

Tasis stătea înțepenită într-un colț. Era handicapată. Pregătirile pentru înmormântare se
desfășurau în tihnă. Servitoarea scăpase o cană și cioburile ajunseseră până la picioarele ei
bolnave. Vata din nările mortului îi părea o bucată de zăpadă. Deși putea vorbi, arareori spunea
câteva cuvinte celorlați. Frazele ei cu străinii erau butucănoase, cădeau precum lemnele peste