mh Onoarea

  În anul 1940, familia Barley din orașul aglomerat Carsehold avea o zi normală. Cel puțin așa credeau ei...
  Dna Jennifer se ducea la muncă pe drumul cel pietros. Dar la jumătate de drum o țărancă mai în vârstă venise la ea. Ea avea o jachetă neagră și ieftină de piele, opinci vechi și zgâriate și blugi banali din ață subțire.
  - De ce ați venit la mine, dnă? întreabă Jennifer.
  - Sunt bătrână și săracă... Faceți un bine și dați-mi un ban, vă rog.
  Dna Jennifer i-a dat 5 bani de aur. În acea zonă, un ban de aur era bogăție pură. Bătrâna însă, a dat la schimb un săculeț misterios legat de o sfoară mică și subțire.
  - Scuzați-mă, nu accept sedile de la oricine.

LOC 1Trecuseră câteva ierni bune de când îmi încălzeam copilăria în cojocul devenirii mele adolescentine. Ne mutaserăm de la casă  la bloc, lăsând în urmă nostalgia primilor mei ani de viață.
Eram în clasa aVI a și ne bucuram de abundența zăpezii care acoperise generos toată dezordinea cenușie a șantierului cvasiprezent, în jurul blocului în care locuiam.
Aleile erau pline de patinatori năbădăioși, care, încercând să-și facă loc printre săniile picilor, tăiau zapada bătătorită, înghețată doar pe alocuri. Lupta pentru gheață devenise acerbă între cei ce alunecau voioși pe tălpile bocancilor și patinatori.
Trupa de cercetași din care făceam parte, deși fusesem cu greu acceptat din cauza lungimii reduse a sabiei mele cioplite din rămășițele pomului de iarnă, executa o misiune de avangardă, în lupta crâncenă cu armata copiilor din blocul vecin.

ecreatorEra cald şi glasvandurile care dădeau în grădină erau larg deschise. Albul liniştit al lămpii cu gaz din curte, pe care Ion o aprinsese din timp, lumina o mică porţiune din pietrişul răspândit pe aleea din faţa casei. Răzoarele şi gardurile vii erau de pe acum cufundate în beznă. În sus vârfurile copacilor se detaşau pe un cer clar.
Soarele asfinţise demult în spatele colinelor. Pădurile apăreau ca nişte pete negre pictate pe umerii colinelor în lumina palidă a lunii, care se rostogolise ca un glob auriu pe bolta presărată cu stele.
Cântau greierii şi orăcăiau broaştele din micul lac aflat undeva în spatele casei şi din când în când, subliniind parcă acea pace adâncă, o buhă adăuga şi ea nota-i simplă: „Bu-hu-hu, bu-hu-hu”.
Un fluture nocturn se învârtea în jurul luminii, lovindu-se de geamul lămpii, cu mici atingeri de aripi care o făceau să vibreze. Hipnotizaţi de miraculoasele atingeri de zgomote, învăluiţi de lumina opacă a lămpii şi fermecaţi de gustul plăcut al fericirii, îmbrăţişaţi, el şi ea adormiră.

LOC 2Am fost odată mic! Atât de mic încât nimeni nu mă lua în seamă. Eram fiul tatălui și al mamei.
Trebuia să fac numai ce spuneau ei. Gândurile și dorințele mele erau prea mici pentru a fi luate în seamă.
Eram copilul frumos, admirat de toată strada, pentru că semănam cu părinții, nimeni neobservând ceva particular în înfățișarea mea. Aveam nasul mamei, ochii tatălui, gura bunicii și eram cuminte ca bunicul!
Ai mei erau îngrijorați că mă joc prea mult! Într-o zi, am încercat să bat un cui în ușa magaziei. Seara a avut loc o ședință extraordinară în care părinții au reproșat bunicilor lipsa de responsabilitate în supravegherea mea și faptul că dacă aveam să continui în acest fel, voi ajunge un simplu muncitor ca bunicu’. Intotdeauna el era vinovat pentru educația mea.
Altă dată, încercând să sap o groapă în grădină, bunica s-a apropiat în fugă, roșie la față, făcându-și cruci și suduind, pentru a înlătura năravul care mă arunca în neamul țărănesc al tatei. Seara a avut loc o nouă dezbatere în care tata i-a reproșat bunicului că nu-i în stare să-și țină-n frâu nevasta.

LOC 1Motto   “Dragostea se naște cu un
surâs, crește cu un sărut
și se termină cu o lacrimă”
...Cu primul sărut au zburat anii copilăriei, ascunzându-se în fagurele dulce al amintirii.
Tandemul buzelor, fremătând de emoția adolescentină a necunoscutului, cu tentația sa, face să vibreze întreaga ființă, luând locul bucuriei primelor jucării, uitate într-un colț al mansardei acoperite de praful uitării.
Când te gândești cu câtă ardoare strângea la piept păpușile Monster High, încercând să ne convingă de fiecare dată că mai trebuie să aibă una și încă una, până când va ajunge să dețină toată colecția, pentru că numai așa putea face parte din lumea lor, a păpușilor ” monstruos” de frumoase, care deși tăcute, erau în stare să îi capteze toată atenția, într-un dialog  mut al viselor copilăriei.
Fiecare din noi am avut un personaj, mai mult sau mai puțin imaginar, care ne-a însoțit pe parcursul întregii copilării, fiind întotdeauna de acord cu bravadele și năzbâtiile noastre, dar mereu în contre pied cu povețele anoste ale părinților.
Să revenim la primul sărut, cel care te face să te desprinzi de pământ plutind în aerul rarefiat de respirația sacadată, sunând în urechi clopotele bitonale ale inimii, cuprinsă de frenezia paralizantă propagată în toată ființa.