Virgil S. StanLampa cu petrol atârnată de cuiul bătut în peretele casei lângă capul patului în care dormeau părinţii, ardea cu flacără mică, afumând sticla. Eu în patul alăturat mă prefăceam că dorm, ca să pot asculta discuţia lor. Mi s-a părut, că pun ceva la cale şi că se fereau de mine. Aşa credeam eu, în mintea mea de copil. Nu aveam mai mult de nouă-zece ani în acea vreme. Ei şuşoteau că aşa erau învăţaţi ţăranii să vorbească, când intrau în pat, pe şoptite. Vorbele lor le desluşeam destul de greu.
Mi-am adus aminte, din cele auzite, că în timpul zilei când mă jucam cu cercul prin curte cu vecinul meu Petrică, mai mic cu un an decât mine, l-am văzut pe tata tot cărând în braţe saci din pânză de cânepă ţesută de mama la război, spre magazia unde ţineau bucatele (cerealele).
Nu ştiam ce are de gând să facă şi nici nu am dat importanţă la ce făcea el prin magazie, fiind preocupat să nu-mi cadă cumva cercul din sârma folosită la conducerea lui prin toată curtea, dacă nu ne chema să ţinem de gura sacului eu pe o parte, Petrică de cealaltă, cât el turna cu baniţa  în sac grâul luat din hambar. A încărcat câţiva saci cu grâu şi alţi saci cu orz şi cu porumb şi i-a apropiat de uşa magaziei, după ce i-a legat la gură cu o sfoară groasă din câlţi de cânepă împletită de bunica pe vârtelniţă .

juca Petru impreuna cu nepotul Lavrincic Gabriel AntoniuMă numesc Juca Petru, m-am născut pe 20 iunie 1922, în comuna Marca, jud. Sălaj. Am trăit sub 4 regimuri: în monarhie cu Regele, cu Ungaria, în comunism și după 1989 capitalism, respectiv Uniunea Europeană. Cel mai lung regim a fost cel comunist, despre care lumea credea că va dăinui veșnic. Însă eu nu am crezut asta niciodată, pentru că am văzut multe la viața mea și m-am convins că tot ce este făcut de om nu are durabilitate veșnică. Vorbim doar de perioade mai lungi sau mai scurte. 
La 21 de ani, în anul 1943, am plecat în armată în orașul Komarom, în Ungaria. Acolo am stat din octombrie până în februarie 1944, timp în care am fost instruit și pregătit pentru război. În februarie 1944 am plecat pe front, direct pe linia întâi, în cel de-al Doilea Război Mondial, să lupt fără voia mea împotriva URSS.  
Pe front, am umblat pe jos prin mai multe țări: Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Belorusia, Ucraina …. Am luptat în tranșee care erau săpate din primul război mondial, spre exemplu, în Polonia, pe malul fluviului Vistula, am luptat în tranșee în care a luptat și le-a săpat tatăl meu Juca Vasile. 

Mada1Zidul chinezesc pe care îl puteau cǎlca ṣase cai de-a latul, nu mai exista decât în enciclopedii ṣi în amintirile lecṭiilor de istorie învǎṭate cu uimire de generaṭia noastrǎ.
Adevǎratul zid însǎ, acela al cǎrui pǎrinte a fost Confucius, da, nu vǎ miraṭi - adevaratul zid dǎinuitor în pofida timpurilor atât de mult adunate de la el încoace – este COMUNISMUL în care se complace ṣi scaldǎ o populaţie de 1,376,520,000 deloc neglijabilǎ care, într-o majoritate copleṣitoare devoreazǎ la zile de naştere, sorbindu-le cu zgomot, spaghetti lungi de un metru, provocând râsetele invitaṭilor; aceeaṣi populaṭie care asasineazǎ câini, pe care îi tranṣeazǎ ṣi vând evident gurmanzilor autohtoni în vazul tuturor, în pieṭe publice, lângǎ galantare cu peṣte sau cele în care vegetale plǎpânde îṣi fac loc spre mâinile cumpǎrǎtorilor.
Smogul industrial, dublat de praful omniprezent ṣi dǎunator, asigurat de stranii demolǎri care adaugǎ coline deloc neglijabile de cărămizi, mortare vechi ṣi fiare ieṣind ca strigǎte ascuṭite dintre ele, aduc în mod pictural ṣi fantomatic construcṭiile de 30-40 de etaje. Locatarii lor (deloc numeroṣi- poate 50 de familii într-un bloc de 400 de apartamente) ies la 5 dimineaṭa sǎ îṣi deznoade oasele în miṣcǎri pe care noi, europenii/vesticii le considerăm “admirabile” încercând sǎ le copiem. Ritmul lor, similar alergărilor de jumătate de oră din licee ṣi colegii, numără în limba deloc prietenoasǎ, paṣii apropiaţi de aceia consumatori de forţă din armată.

Smaranda 3  “Mă mișc între Dumnezeu și neamul din care fac parte. În afară de acești termeni, nu văd nimic semnificativ între cer și pământ.” (Petre Țuțea)

    Am simțit totdeauna balcoanele ca pe o extindere a sufletului unei clădiri: flori și bucurie.
Ei bine, ziua aceea, într-un decembrie friguros, când spaime și bâlbâieli au încercat răgușit să promită un mai bine, cumpărând convingeri pentru 100 de lei bucata în plus la pensie, mi-a schimbat pentru totdeauna imaginea idilică a acestora.
Strada învălmășită de oameni - sunete uruitoare - și mai apoi stângăcia cu care el, acela care chinuise națiunea noastră cu analfabetisme și încătușarea libertății vreme de atâția ani, încerca să își apere existența cu promisiuni ieftine, toate mi-au amintit de un film ciudat … ciudat de prezent atunci ca și acum, “Mondo Cane”.
Revoluție! Câtă convingere și foamete de eliberare în mulțimea care striga îndemnată sau nu “Jos Dictatorul! Jos Ceaușescu!”

Olimpia MuresanItalianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:
„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).
M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mică erai/ dar marea era înlăuntrul tău.
Mașina timpului nu-i adusese încă
pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!
Cea de-a șaptea artă-cinematografia
s-a mutat la internet
sălile sunt goale
dar nu la bufet!